Acasă EconomieBanci & Asigurari Împrumut la dobândă record

Împrumut la dobândă record

de GM

În data de 21 octombrie 2013, România a accesat cu success pieţele externe de capital, prin redeschiderea emisiunii lansată în data de 12 septembrie 2013. Tranzacţia, în sumă de 500 milioane euro, a fost realizată la un randament de 4,15%, în scădere cu 61 puncte de bază faţă de randamentul iniţial de 4,76%, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Conform Finanţelor, oferta a fost suprasubscrisă de aproximativ 5 ori, în condiţiile unei  participări diversificate, atât instituţionale, cât şi geografice a bazei de investitori. “Această tranzacţie reprezintă cel mai ieftin împrumut accesat de România în euro cu maturitate de 7 ani, ceea ce confirmă credibilitatea externă a politicilor macroeconomice ale Guvernului”, se mai arată în comunicat.

“Este o situaţie absolut firească să facem redeschiderea emisiunii, în limita mandatului. Nu vă pot preciza suma, dar piaţa este favorabilă şi randamentul va fi substanţial sub randamentul de la emisiunea precedentă. Am început la 4,25%, dar vom vedea cât va fi la închidere”, a declarat, înainte de finalizarea operaţiunilor, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, transmite Agerpres.

Acesta a menţionat că spread-ul la obligaţiunile României s-a îmbunătăţit în ultima perioadă cu 70 de puncte de bază, “pe fondul consolidării fiscale şi datelor macroeconomice positive”.

Reamintim, la începutul lunii septembrie, România a atras 1,5 miliarde de euro de pe pieţele internaţionale de capital, la un randament 4,769%. Maturitatea împrumutului este de 7 ani, având o dobândă de 2,95 puncte procentuale peste midswap (indicatorul de referinţă al pieţei), în scădere cu 0,75 puncte procentuale faţă de ultima emisiune de obligaţiuni de stat denominate în euro pe piaţa externă, din luna octombrie 2012.

Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru ori, oferta investitorilor totalizând 6,4 miliarde euro, în condiţiile în care solicitarea maximă a statului român a fost de 1,5 miliarde euro.

din aceeasi categorie