Acasă EconomieIndustrie Iacobici nu vrea să fie provizoriu în directoratul Transelectrica

Iacobici nu vrea să fie provizoriu în directoratul Transelectrica

de A

Luca Nicolae Iacobici a anunţat transportatorul national de energie electrică Transelectrica că nu acceptă mandatul de membru provizoriu al directoratului acordat de către Consiliul de Supraveghere în 29 mai. Directoratul companiei îşi desfăşoară activitatea cu cei patru membri aflaţi în funcţie în prezent, informează compania.

”Prin urmare, în data de 13 iunie, având în vedere neîndeplinirea condiției cu privire la numirea unui membru al directoratului (…), Consiliul de Supraveghere a constatat vacantarea unui loc în directoratul companiei începând cu data de 1 iunie”, arată un comunicat transmis de companie Bursei de Valori București (BVB).

 

Transelectrica a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 71,05 milioane lei, în scădere cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile au urcat într-un ritm mai mare decât veniturile.

Veniturile totale au crescut în perioada ianuarie-martie cu 49%, la 1,125 miliarde lei, de la 755,23 milioane lei, în primele trei luni ale anului trecut.

Transelectrica gestionează 81 de staţii electrice la nivelul ţării şi 8.834 km de linii electrice aeriene.

Compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pietei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

Transelectrica este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,69% din acţiuni

din aceeasi categorie