Acasă EconomieComunicatii & IT Grecii mai şi pierd în România

Grecii mai şi pierd în România

de GM

OTE a raportat pierderi peste aşteptări în trimestrul IV al anului trecut, din cauza deprecierii activelor diviziei sale din România, Romtelecom, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Grupului elen de telecomunicaţii Hellenic Telecommunications Organisation SA (OTE) deţine 54,01% din Romtelecom, precum şi compania de telefonie mobilă Cosmote România.

OTE, companie controlată în prezent în proporţie de 40% de grupul german Deutsche Telekom, a precizat că, în perioda octombrie-decembrie 2011, a înregistrat pierderi nete de 77,1 milioane euro, din cauza deprecierii valorii activelor Romtelecom cu 253,2 milioane euro. Vânzările trimestriale au scăzut cu 6,3% până la 1,246 miliarde euro.

Pe ansamblul anului 2011, OTE a realizat un profit net de 119,7 milioane euro, în creştere cu 202,3% faţă de 39,6 milioane euro în 2010. Veniturile anuale au scăzut cu 8,1% până la 5,038 miliarde euro. OTE a subliniat că are de gând să nu plătească dividende în acest an şi că se aşteaptă ca veniturile să înregistreze aceeaşi scădere în 2012 ca şi în 2011.

Scad veniturile Romtelecom

Veniturile companiei Romtelecom au scăzut cu 8% în 2011 comparativ cu 2010, iar cheltuielile operaţionale au fost cu 7% mai mici, se arată într-un comunicat al companiei.

“Cheltuielile operaţionale din 2011 au avut o bună evoluţie, reflectând eforturile de reducere a costurilor şi de creştere a eficienţei, totalul cheltuielilor operaţionale (OPEX) fiind cu 6% mai mici, totuşi, fără a ţine cont de efectele de restructurare şi transformare. Scăderea cheltuielilor OPEX este de 7%”, se precizează în comunicatul companiei.

Principalele domenii în care au avut loc reduceri sunt cheltuielile cu personalul, restanţe la plată şi alte servicii.

Potrivit comunicatului, pro forma profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) în trimestrul 4 din 2011, excluzând costurile cu reducerile de personal, a fost cu 2% mai mare în comparaţie cu trimestrul 4 din 2010, generând o îmbunătăţire de 1,3% a ratei EBITDA pro forma.

“În 2012, vom continua să ne concentrăm pe oferirea de pachete în locul serviciilor separate, aceasta fiind, cel mai probabil, cea mai mare schimbare a strategiei comerciale a Romtelecom din ultimii ani. Prin completarea ofertei de servicii TV, internet şi voce a Romtelecom cu produse lansate în colaborare cu Cosmote, clienţii pot cumpăra şi servicii de internet şi voce mobilă într-un singur pachet, care are cea mai bună acoperire de pe piaţă”, a afirmat directorul general al Romtelecom, Stefanos Theocharopoulos (foto).

“Numărul în creştere de clienţi care aleg pachete Romtelecom este reflectat, de asemenea, în creşterea numărului de utilizatori de servicii de internet şi TV, ambele depăşind cifra de 1,1 milioane de clienţi la sfârşitul anului 2011, compensând parţial declinul înregistrat de telefonia fixă. La acest moment, peste 40% dintre clienţii Romtelecom folosesc cel puţin două servicii ale companiei, procesul de creştere organică fiind completat suplimentar prin achiziţii şi fuziuni şi prin contribuţia NextGen”, se mai arată în comunicat.

Potrivit directorului general al Romtelecom, în 2011 personalul companiei s-a redus cu aproximativ 1.700 de angajaţi, în urma îmbunătăţirii eficienţei operaţionale şi a programelor de plecări voluntare. “Din acest punct de vedere, în 2012 ne vom concentra mai mult pe îmbunătăţirea proceselor end-to-end (de la un capăt la altul) şi pe a ne asigura că eforturile anilor trecuţi sunt consistente şi coerente şi ajută la o servire mai bună a clienţilor companiei”, a arătat Stefanos Theocharopoulos.

Cosmote merge bine

În ceea ce priveşte Cosmote România, veniturile companiei au rămas stabile în anul 2011, comparativ cu 2010, în pofida mediului economic dificil, la 468,2 milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Cosmote România, marja EBITDA a crescut la 100,1 milioane de euro, o creştere de 35,8% comparativ cu întreg anul 2010, iar venitul mediu per utilizator (ARPU) a crescut cu 10% în 2011, comparativ cu 2010.

În 2011, Cosmote România şi-a continuat parcursul, consolidându-şi performanţa financiară pentru toţi indicatorii principali, dezvoltându-şi reţeaua şi extinzând portofoliul de produse şi servicii. Astfel, anul trecut, segmentul business a crescut cu peste 27% comparativ cu 2010, incluzând clienţi majori, precum BCR sau Transgaz.

Numărul total de clienţi ai Cosmote România, inclusiv Zapp, a fost de aproximativ 6,5 milioane la sfârşitul anului 2011, proporţia abonaţilor ajungând la 23,1% din bază, ca rezultat al creşterii pe segmentul de business. La sfârşitul lui 2011, cota de piaţă a companiei s-a păstrat la aproximativ 24%.

În urma integrării cu succes a Zapp, serviciile 3G sunt disponibile pentru 66% din populaţie, baza de clienţi 3G crescând semnificativ, cu 116%, comparativ cu anul 2010.

“Ne bucurăm că am reuşit şi în 2011 să ne consolidăm poziţia pe piaţă, în pofida competiţiei acerbe şi a mediului economic dificil. Performanţa noastră în ceea ce priveşte EBITDA, precum şi creşterea semnificativă a bazei de clienţi 3G şi business pe parcursul anului, indică în mod cert încrederea acordată de clienţi”, a declarat Stefanos Theocharopoulos, Chief Executive Officer Cosmote România.

din aceeasi categorie