După o zbatere de o lună, timp în care nu a avut Consiliu de Administrație, Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva are din nou administratori. E drept, provizorii, dar în număr redus, că așa este legea acum. Așa că, în noua formulă, Ilie Sârbu, mare vânător, fost ministru al Agriculturii și figură marcantă a PDS pe vremea premierului Ponta, al cărui socru este, nu mai figurează printre membrii Consiliului de Administrație al Romsilva. Între timp, Ministerul Mediului, ca autoritate tutelară, și-a anunțat intenția de a organiza selecția pentru CA RNP, pentru un mandat de 4 ani.
În cele din urmă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a nominalizat membrii Consiliului de Adminustrație de la Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Mandatul administratorilor este provizoriu, de cel mult 5 luni, timp în care să se resfășoare procedura de selecție în baza OUG. Nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor de stat.
Până acum, la Romsilva erau 7 administratori; după modificarea OUG nr. 109/2011 și apariția Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), numărul acesta a fost redus la 5 membri. Această reducere, dar, mai ales, stabilirea numelor care nu vor mai figura în componența CA de la regie a dat mare bătaie de cap ministerului.
Cel mai cunoscut nume care nu mai figurează în noua formulă de la Romsilva este cel al lui Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase, care, în mandatul său, a ținut să aibă în subordine și Departamentul Păduri, de care ține și Romsilva. Imaginea publică a lui Sârbu a cunoscut punctul maxim pe vremea premierului Victor Ponta, al cărui socru este. După un stagiu complet la Curtea de Conturi, Ilie Sârbu a fost, pentru câteva luni, și membru în Consiliul de Administrație de la Romsilva. Cel de-al doilea care părăsește formula provizorie de CA este Dan Boariu, silvicultor cu state vechi la Romsilva, în prezent directorul Direcției Silvice Alba.
Interesant este faptul că, printre membrii provizoii menținuți și în actuala formulă se regăsește Corvin Nedelcu, un militar trecut și pe la SPP, fără a enumera celelalte posturi din adminstrația publică centrală, inclusiv secretar general al Ministerului Mediului. Nu este singurul consiliu de administrație unde Nedelcu figureză; cel mai notabil post este cel de la Romatsa, unde se găsesc salariile cele mai râvnite din România.


