Acasă Stiri ExterneEuropa Fondul Proprietatea se va lista săptămâna viitoare la bursa din Londra

Fondul Proprietatea se va lista săptămâna viitoare la bursa din Londra

de GM

fond proprFondul Proprietatea (FP) vizează listarea secundară pe bursa de la Londra pe 29 aprilie, sau în jurul acestei date, prin intermediul certificatelor de depozit (GDR), a anunţat compania.

„The Bank of New York Mellon a fost numită de către Fond ca bancă depozitară pentru facilităţile de GDR şi admiterea la tranzacţionare a GDR-urilor pe bursa de la Londra este preconizată a avea loc în data de sau în jurul datei de 29 aprilie”, se arată într-o actualizare privind listarea secundară transmisă de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţionarii Fondului Proprietatea au acordat, în luna ianuarie, un nou mandat administratorului societăţii, valabil până în luna iulie, pentru listarea pe piaţa britanică.

Managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny, a declarat, în ianuarie, că Fondul s-ar putea lista secundar pe bursa de la Londra în aprilie-mai, în funcţie de aprobările ASF. Ulterior, administratorul FP a afirmat că intrarea pe piaţa britanică ar putea avea loc la începutul lunii mai, scrie Mediafax.

Solicitarea pentru completarea ordinii de zi a AGA cu propunerea acordării unui nou mandat a venit din partea firmei de brokeraj Manchester Securities, prin care fondul american Elliott deţine, potrivit celor mai recente raportări, 15,86% din acţiunile Fondul Proprietatea. Manchester Securities este cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea. O altă companie a grupului Elliott, Beresford Energy Corp, are o participaţie de 1,8%.

Administratorul Fondului a primit mandat pentru listare „prin intermediul unor deţineri directe sau indirecte, cum ar fi certificate de depozit (depository receipts), titluri de interes (depositary interests) sau alte forme de proprietate indirectă”.

Mandatul precedent al administratorului pentru listarea la Londra a fost aprobat în aprilie 2014, iar Fondul Proprietatea a înaintat pe parcursul anului trecut mai multe termene pentru listarea la Londra, aşteptând aprobarea de către ASF a regulamentului privind titlurile de interes.

În Marea Britanie, Fondul Proprietatea intenţionează să se listeze pe Specialist Fund Market, piaţa reglementată a bursei de la Londra pentru fonduri de investiţii specializate. Specialist Fund Market este destinată investitorilor instituţionali, profesionişti şi bine informaţi.

ASF a aprobat la 5 noiembrie modificările necesare extinderii posibilităţii emiterii certificatelor de depozit pentru toţi emitenţii listaţi în România. În urma deciziei, toate societăţile listate pe piaţa de capital din România pot să fie admise la tranzacţionare şi în alte state membre ale Uniunii Europene prin intermediul certificatelor de depozit (listare indirectă).

Certificatele de depozit au la bază acţiuni suport şi conferă deţinătorului drepturi şi obligaţii aferente acţiunilor suport, precum şi dreptul de a obţine, prin conversie, acţiuni suport.

Fondul Proprietatea a optat pentru o listare prin intermediul certificatelor de depozit, după ce ASF nu a aprobat la timp regulamentul privind titlurile de interes, instrument financiar pe care Fondul l-a preferat iniţial GDR-urilor pentru intrarea pe piaţa britanică.

Pentru a se putea lista prin titluri de interes, FP avea nevoie ca acest regulament să intre în vigoare până la sfârşitul lunii martie, potrivit unor declaraţii ale oficialilor companiei.

ASF a aprobat la începutul lunii aprilie proiectul de regulament care permite listarea acţiunilor tranzacţionate la bursă în România pe o piaţă dintr-un alt stat UE prin intermediul titlurilor de interes. Autoritatea a luat în discuţie proiectul privind titlurile de interes şi la sfârşitul lunii noiembrie, dar a decis să nu îl aprobe.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

din aceeasi categorie