Prim-ministrul finlandez Juha Sipilä a semnat un acord pentru alocarea de fonduri unor proiecte grandioase, dar și pentru a reforma serviciile sociale și de sănătate, scrie publicaţia Helsinki Times din Finlanda. O decizie cu privire la numărul și la finanțarea sectoarelor sociale și de îngrijire a sănătății va fi luată în lunile următoare.
Alexander Stubb (NCP), ministrul Finanțelor, a declarat că reforma fi finalizată înainte de următoarele alegeri.
Guvernul a anunţat că va investi în total un miliard de euro în proiectele sale majore, iar cele mai mari investiţii – de 300 de milioane de euro – vor fi alocate bio-economiei și educației.
Investițiile se vor face între 2016-2018 și vor fi finanțate din veniturile obținute din activele de proprietate ale Guvernului.
Guvernul şi-a anunțat intenția de a investi într-o serie de proiecte-cheie încă din primăvară trecută, după anunțarea deciziei sale de a tăia costurile publice cu miliarde de euro.
Aproximativ o treime din fonduri vor merge către bio-economie și promovarea „soluțiilor curate”. Proiectul va fi condus de Olli Rehn, ministrul Afacerilor economice, și e Kimmo Tiilikainen, ministrul Agriculturii și Mediului. Guvernul va încerca, de exemplu, să promoveze bioeconomia prin lansarea unui număr de proiecte pilot.
Guvernul a alocat, de asemenea, 100 de milioane de euro pentru investiții în energie și productivitate în domeniul agriculturii prin fondul de dezvoltare rurală Makera.
Alte 300 de milioane de euro vor fi canalizate în proiecte de educație și de predare, administrate de ministrul Educației și Culturii, Sanni Grahn-Laasonen (NCP). Guvernul a decis anterior să „radă” aproximativ un miliard de euro din fondurile destinate învățământului.
Guvernul vrea să acorde de urgenţă finanțare în primul rând pentru a încuraja digitalizarea educației de bază, precum și cooperarea dintre cercetare și învățământul superior și operațiunile centrelor de cunoștințe stabilite ca urmare a cooperării.
Coaliția Națională, în special, a încercat să pună un accent mai mult pe educație în decizia privind bugetul. Majoritatea proiectelor elaborate de Ministerul Educației și Culturii pot fi efectuate fără finanțare suplimentară.
Alte 170 de milioane de euro vor fi investite în promovarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă.
Mijloacele de promovare a ocupării forței de muncă includ creșterea disponibilității serviciilor private de ocupare și mijloacele de a stimula creșterea economică stabilind noi fonduri în cadrul Agenției finlandeze de Finanțare pentru Inovare (Tekes) și Finnish Industry Investment. Fondurile vor funcționa, de asemenea, ca un depozitar pentru veniturile provenite din câștigurile de proprietate ale Guvernului.
Guvernul va investi, de asemenea, 100 de milioane de euro în promovarea digitalizării.
Executivul finlandez intenţionează să pună mai mare accent pe serviciile pentru copil și familie, precum și pe formele de îngrijire solicitate de persoanele în vârstă, cum ar fi familia și îngrijirea informală, sectoare aflate în administrarea Ministerului Sănătății și Afacerilor Sociale. 130 de milioane de euro au fost alocate pentru proiectele elaborate de minister.
În plus, Guvernul a alocat 600 de milioane de euro pentru întreținerea drumurilor principale. O parte din bani vor fi alocaţi anul viitor, dar suma exactă nu va fi specificată până la sesiunea bugetară viitoare. Proiectele de infrastructură care vor primi fondurile nu au fost încă selectate.