De aproape trei săptămâni, România nu mai reuşeşte să-şi asigure consumul de energie electrică din producţie internă. Ca urmare, importă “la greu”.
Politica energetică din ultimii ani “îşi arată roadele“: România nu mai reuşeşte să-şi asigure consumul de electricitate, cel puţin nu la preţuri competitive.
De ani de zile nu s-a mai investit aproape deloc în generarea de energie electrică. Ultimele investiţii făcute au fost cele ale regenerabililor şi centrala Petrom de la Brazi. Companiile în care statul român este acţionar majoritar au reuşit, din decembrie 1989, să finalizeze două reactoare nucleare la Cernavodă (Unităţile 1 şi 2), începute pe vremea lui Ceauşescu. Hidroelectrica a mai terminat câteva hidrocentrale, ceva mai mici, dar pe care nu prea reuşeşte să le dea, efectiv, în folosinţă, din cauza unor probleme birocratice. Singura companie în care statul român este acţionar majoritar şi care a demarat o investiţie importantă este Romgaz, care, la Iernut, construieşte o termocentrală modernă, cu o capacitate instalată de 430 MW.
Capacitatea instalată în producţia de energie în România, potrivit Transelectrica, este, “pe hârtie”, de circa 24.400 MW. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Energiei, capacitatea care şi este capabilă să producă nu depăşeşte 14.000 MW. Din aceasta, circa 4.500 MW sunt reprezentanţi de eoliene şi fotovoltaice, iar aproximativ 6.500 MW – de hidrocentrale. Altminteri spus, producţia acestora depinde de “voia Domnului”: dacă e soare, bate vântul sau plouă avem energie. Dacă nu, nu avem!
Nici măcar termocentralele pe cărbune nu mai reuşesc să asigure alimentarea cu energie electrică! Poate şi din cauza preţului! Este adevărat că termocentralele trebuie să achiziţioneze şi certificate de carbon (cele pe cărbune – 1 certificat pentru fiecare MWh produs, iar cele pe gaze – 1 certificat pentru fiecare 2 MWh produşi), în condiţiile în care un certificat CO2 se tranzacţionează cu aproximativ 29 euro, iar producţia în termocentrale a reprezentat, în această perioadă, până la circa 40% din întreaga cantitate de energie produsă în România.
Astfel, în cele mai bune momente, Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU – piaţa spot) a fost cuplată perfect cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia, adică pe toate aceste pieţe a fost acelaşi preţ. De cele mai multe ori, însă, în România preţurile au fost mai mari decât cele din Cehia şi Slovacia. Preţul pe piaţa spot din România a variat, în această perioadă, între circa 35 şi 85 euro/MWh.
Preţul va continua să crească. La fel şi importurile
Dacă, până acum, importurile au avut valori între aproximativ 200 şi 1.200 MWh/h, în perioada următoare, cel mai probabil, vor continua să crească. Pe de o parte, unele grupuri energetice intră în revizie.
Pe de altă parte, cea mai mare hidrocentrală din ţară, Porţile de Fier, nu va putea produce la capacitate. Şi asta pentru că Dunărea e la aproape jumătate din debit. Potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară va fi în scădere în următoarele zile, până la valoarea de numai 2.800 metri cubi/secundă (mc/s). „Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele patru zile până la valoarea de 2.800 mc/s, apoi staţionar cu tendinţă de creştere la sfârşitul intervalului, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor iulie (5.350 mc/s) şi august (4.300 mc/s) „, se arată în prognoza valabilă din 25 iulie până în prima zi a lunii august.
Trebuie să se investească în generarea de energie, dar alungăm investitorii!
Dacă, până acum câţiva ani, România se lăuda că poate produce energie suficientă pentru a asigura securitatea în aprovizionare nu numai a ţării, ci şi a întregii regiuni, la preţuri chiar mici, astăzi nu mai reuşim să ne asigurăm nici consumul intern!
Dacă nu s-a investit aproape nimic în ultimii 5 – 6 ani, în ultimii 30 doar Petrom a reuşit să investească într-o termocentrală nou-nouţă. Pe cei circa 4.500 MW “regenerabili” nu ne putem baza, pentru că produc doar cât e Soarele sus pe cer sau bate vântul!
Din păcate, nici nu vedem ca investitori privaţi “să se bată” să construiască noi grupuri clasice în România! Unul dintre motive este de-a dreptul neaşteptat: văzând o capacitatea instalată de peste 24.000 MW, la un consum mediu de circa 7.500 MWh, niciun investitor “cu scaun la cap” nu va cheltui un ban în construcţia de noi grupuri de producţie! De aceea este absolut imperativ ca autorităţile să anunţe capacitatea reală de producţie a României!
Un alt motiv, mult mai important, îl reprezintă legislaţia! În acest moment, producătorii nu pot vinde energie angro decât pe Opcom. Prin lege, sunt interzise contractele bilaterale directe! Mai mult, ofertele de vânzare trebuie să conţină cantităţi şi preţuri fixe! Nimeni nu îşi poate asuma un risc atât de mare, pe o perioadă mai mare de 1 – 2 ani!
De aceea autorităţile trebuie să facă urgent ceva! Altminteri, vom ajunge să stăm în frig şi pe întuneric! Pentru că şi capacitatea de import a energiei are o limită!
