A XLIII-a ediție a Conferințelor Focus Energetic, ”Provocările iernii 2025-2026 pentru sistemul energetic național”, se desfășoară mâine, 10 noiembrie 2025, la sala ”Avram Iancu” a Palatului Parlamentului, cu începere de la ora 09:00. Dezbaterile vor fi transmise pe pagina de Facebook a publicației.
Este al 13-lea an în care organizăm aceste dezbateri privind pregătirile de iarnă. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României, condusă de dl Lorant Antal, va arăta cum stăm cu stocurile de apă, gaze, cărbuni, dacă societățile din domeniu și-au finalizat mentenanța echipamentelor, dacă furnizorii au suficiente gaze naturale și energie electrică astfel încât consumatorii să treacă iarna cu bine, indiferent dacă va fi una grea sau blândă.
La manifestare și-au anunțat participarea Lorant Antal (președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României), Sandor Bende, președintele Comisiei pentru industrii și servicii, Bogdan Ivan (tbc), ministrul Energiei, Sebastian Burduja (deputat, consilier al premierului Ilie Bolojan), George Niculescu (președinte ANRE), Cristina Prună (vicepreședinte, Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților), Mădălin Borș (deputat, Petrișor Peiu (senator), Lucian Rusu (senator), Casian Nițulescu (secretar de stat Ministerul Energiei, șeful Comandamentului energetic de iarnă), Florinela Georgescu (director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie), Bogdan Badea (președinte Directorat Hidroelectrica), Alexandru Chiriță (director general Grup Electrica SA), Cosmin Ghiță (director general Nuclearelectrica), Bogdan Stănescu (președinte CA Depogaz SA Ploiești), Corina Popescu (președinte CA Moldelectrica), Cristian Secoșan (director general Delgaz Grid), Gianina Pelea (CEO Grup E-INFRA), Viorel Tudose (președinte – director general Getica 95), Virgiliu Ivan (director Dispecerul Energetic Național), Cosmin Maxim (director, Dispeceratul Național de Gaze Naturale), George Nicolaescu (director regiunea operativă Muntenia, Rețele Electrice România), Claudiu Tudose (director Divizia Operațiuni și Dezvoltare – DEER), Alexandru Rada (deputy manager Orizont 30, expert raportare în operațional, Distribuție Energie Oltenia), Silvia Vlăsceanu (director executiv HENRO), Dana Dărăban (director executiv ACUE), Laurențiu Urluescu (președinte AFEER), Dan Pîrșan (președinte APCE), Adrian Tudora (director general adjunct ELCEN)
Partenerii evenimentului sunt: Nova Gas & Power (companie membră a Grupului E-INFRA), Transgaz, Distribuție Oltenia (companie membră a Grupului Evryo în România), Rețele Electrice (companie membră a Grupului PPC în România), Transelectrica, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Romgaz, Electrica Furnizare, Distribuție Energie Electrică Romania (companii membre ale Grupului Electrica), Delgaz Grid (companie membră a Grupului E.On în România) și Engie.
Partenerii media ai conferinței sunt: E-nergia.ro, Energy Center, Financial Intelligence, InvestEnergy și News Energy.



