Într-un interviu acordat Focus-Energetic.ro, deputatul PNL Lucian Bode (foto), fost ministru al Economiei, afirmă că eficienţa energetică trebuie aplicată pe întreg lanţul, de la producătorii de energie, la transport, distribuţie, furnizare şi până la consumator. De asemenea, el este de părere că, în privinţa eficienţei energetice, costul acesteia trebuie plătit din energia risipită astăzi.
– Cine ar trebui să suporte costurile eficienţei energetice?
– O abordare corectă privind atingerea obiectivelor de eficienţă energetică trebuie să vizeze aplicarea acesteia pe tot lanţul, de la producătorii de energie, la transport, distribuţie, furnizare şi până la consumator.
Dificultatea atragerii de resurse financiare spre proiecte de îmbunătăţire a eficienţei energetice reprezintă o realitate ale cărei cauze trebuie investigate mult mai profund decât în rândul potenţialilor finanţatori. Mecanismele de funcţionare a pieţei serviciilor energetice sunt mult mai complexe în comparaţie cu o simplă achiziţie, iar politicile publice trebuie să vizeze un ansamblu de factori, de la reglementarea unui cadru funcţional, până la asigurarea unei pregătiri corespunzătoare a resurselor umane şi cadrul de certificare a principalilor actori implicaţi.
Costul eficienţei energetice trebuie să se plătească din energia pe care astăzi o risipim. Criteriile de performanţă economică a investiţiilor în eficienţă energetică pot fi atinse ca urmare a maturizării unor tehnologii. Fondurile europene şi cele publice trebuie ţintite către sectoarele prioritare, care nu se pot susţine prin criterii de piaţă, inclusiv ca instrument de protecţie socială.
– De ce trebuie ”să ne îmbunătăţim” energetic?
– Legislaţia UE (comunitate din care facem parte, iată, de peste 8 ani) în ceea ce priveşte eficienţa energetică se încadrează într-un ansamblu de măsuri ce vizează prevenirea schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Iar schimbările climatice le vedem cu toţii: inundaţii, secetă, caniculă sau geruri, într-o succesiune greu de anticipat. În plus, mai recent, eficienţa energetică este privită şi ca o măsură subordonată obiectivelor privind securitatea energetică.
România are motive suplimentare să stimuleze eficienţa energetică. Nevoia de îmbunătăţire a competitivităţii economice şi combaterea sărăciei energetice sunt două dintre cele mai importante obiective, care ar trebui să determine guvernanţii să acorde o mai mare atenţie acestui domeniu. Crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea unor industrii orizontale sau o creştere semnificativă în sectorul construcţiilor şi al serviciilor de inginerie sunt posibile „efecte colaterale” ale unor politici adecvate.
Din păcate, oportunităţile oferite de încurajare a eficienţei energetice nu au fost valorificate corespunzător, iar legislaţia UE a fost considerată ca o obligaţie şi preluată cu întârziere, fără o pregătire temeinică a cadrului de aplicare.
– De ce nu aplicăm legislaţia privind eficienţa energetică?
– Deşi directivele europene privind eficienţa energetică au fost preluate în legislaţia naţională, mecanismele de piaţă create sunt funcţionale doar în mică măsură. Fiecare dintre părţile implicate se confruntă cu neclarităţi legislative, lipsă de informaţii şi de încredere. Furnizorii de servicii energetice, care ar putea transforma pierderile viitoare în resurse pentru investiţii prezente, încă analizează probleme de tratament contabil şi fiscalitate, băncile nu dispun de suficient personal calificat în astfel de proiecte, companiile care execută efectiv lucrările nu sunt certificate, lăsând loc la îndoieli privind competenţele acestora. Autorităţile publice care ar fi trebuit să reabiliteze cel puţin 3% pe an din clădirile deţinute evită negocierile directe, iar platforma SEAP nu este adaptată ofertării unor servicii atât de complexe.
Din păcate, statul, care ar fi trebuit să dea tonul și să încurajeze proiectele de eficiență energetică, se dovedește a fi propriul inamic al politicilor de eficiență energetică, fiind cel mai iresponsabil consumator.
– Există, însă, şi cogenerarea de înaltă eficienţă. Care este opnia dvs?
Cogenerarea de înaltă eficienţă reprezintă doar pe hârtie o prioritate a Guvernului. În realitate, până la această oră, nu există o formulă funcţională, numeroase companii de distribuţie a energiei termice fiind în pragul insolvenţei. An de an, există noi cazuri de localităţi ale căror sisteme de încălzire centralizată sunt abandonate. Bucureştiul rămâne în fruntea clasamentului nedumeririlor energetice, cu un sistem de termoficare scump, de o calitate îndoielnică şi supra-subvenţionat.
Cine ar putea clarifica numeroasele probleme cu care se confruntă un sistem cu un potenţial economic şi social enorm? Un cadru instituţional croit pe problematica urmărită ar fi un prim pas. Dacă ne rezumăm doar la eficienţa energetică a clădirilor, atribuţiile sunt dispersate între ANRE, Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale (inclusiv ANRSC), Ministerul Mediului şi altele. Cadrul de stimulare a micilor producători de energie din surse regenerabile rămâne, în continuare, doar o promisiune, ceea ce face ca perspectiva clădirilor cu consum energetic aproape zero să pară din ce în ce mai îndepărtată.
– Companiile de servicii energetice (ESCO) ar putea susţine investiţiile în eficienţă energetică?
– Modelul ESCO este principalul instrument de piaţă, însă funcţionarea acestuia are nevoie de încrederea tuturor părţilor interesate. Sistemul bancar, sistemele de educaţie şi formare continuă, asociaţiile profesionale, institutele de cercetare, companiile furnizoare şi beneficiarii trebuie implicaţi în procesul de optimizare a mecanismelor de piaţă. UE a dezvoltat o multitudine de instrumente financiare de susţinere a investiţiilor în eficienţă energetică – granturi şi împrumuturi, statul român alocă fonduri în acest sens, instituţiile financiare sunt dispuse să dezvolte produse dedicate. Pentru rezultate semnificative este nevoie de coordonare instituţională şi de voinţa politică de a construi o piaţă reală şi competitivă.
– Ce ar trebui eficientizat cu prioritate, consumul energetic al clădirilor sau al economiei?
– Viziunea PNL privind eficienţa energetică porneşte de la o abordare sistemică, cu obiectivul de a maximiza efectele politicilor promovate. Măsurile propuse au la bază obiectivele strategice ale sistemului energetic şi ale economiei în ansamblu: securitate energetică, competitivitate, dezvoltare durabilă. Problemele specifice trebuie, însă, tratate analizând toate elementele implicate, instituind un sistem de coordonare inter-sectorială.
Eficienţa energetică a clădirilor reprezintă o direcţie prioritară, având în vedere că acestea concentrează 45% din consumul intern de energie, iar potenţialul de economisire tinde spre 40% din consumul curent. Ţintirea categoriilor defavorizate şi reducerea sărăciei energetice reprezintă două obiective importante. Pentru acest tip de proiecte sursele de finanţare pot fi private, publice sau fonduri europene, într-o structură care să reflecte gradul de prioritizare socială, interesul pentru dezvoltarea pieţei, stimularea unor tehnologii. Modelul de asigurare a utilităţilor şi serviciilor publice, incluzând termoficarea, transportul urban, iluminatul public trebuie să facă obiectul unor programe corelate în cadrul mai larg al dezvoltării durabile.
O altă prioritate o reprezintă eficienţa energetică a producătorilor şi a reţelelor de transport şi distribuţie a energiei. Performanţa managerilor companiilor de stat trebuie să fie evaluată şi în baza unor criterii precum îmbunătăţirea performanţelor energetice. Resursele financiare disponibile sunt şi aici destul de diversificate, incluzând o politică de alocare a resurselor proprii, într-o logică pe termen lung.
Pe de altă parte, nu trebuie neglijată nici problema eficienţei energetice în mediul rural, cu atât mai mult cu cât țara noastră trebuie să atingă coeziunea socio-economică asumată o dată cu intrarea în UE. Locuinţele şi fermele agricole mici, mai ales, ridică o serie de dificultăţi în implementarea unor instrumente de piaţă pentru finanţarea proiectelor. Chiar dacă agricultura nu are o pondere mare în consumul intern de energie, o politică adecvată de susţinere a eficienţei energetice, potenţată de o schemă de susţinere a micilor producători de energie din surse regenerabile, poate determina o îmbunătăţire a competitivităţii acestui sector.
