Interviurile video ale publicației FOCUS ENERGETIC continuă, invitat “La o cafea cu Gabi Moroianu“ fiind domnul Cosmin Ghiță, directorul general al Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă.
Educat în Statele Unite ale Americii, unde a finalizat studiile magna cum laude, fost angajat al unor multinaționale, precum Chevron, Cosmin Ghiță este, din anul 2017, directorul general al unuia dintre cei mai mari producători interni de energie electrică în care statul este acționar majoritar: Nuclearelectrica.
GM: Azi ne bem cafea cafeaua cu domnul Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, compania care operează centrala de la Cernavodă. Bună dimineața, domnule Ghiță.
CG: Bună dimineața.
GM: Cum mai merg treburile la Nuclearelectrica?
CG: Mulțumesc pentru interes și pentru invitație. E o perioadă foarte frumoasă pentru noi, pentru că e plină de activitate; pe de o parte, operarea la standarde de excelență și acomandarea schimbului generațional, care are loc în momentul de față în întreaga companie. Acesta este, într-adevăr, un proiect în sine, pentru care multe centrale nucleare se pregătesc.
GM: Chiar vorbeam cu niște tineri studenți în Politehnică. Acum chiar este un trend, toată lumea, toți copiii vor nuclear. Spuneați dumneavoastră de schimbul de generație.
CG: Momentul e prielnic. Și, vreau să vă spun, o evoluție. Când am început jobul meu, în calitate director general Nuclearelectrica, în jurul anului 2018, am avut o discuție cu Politehnica și chiar se gândeau serios să închidă cursurile de masterat, pentru că nu aveau suficienți doritori (n.r. – privind energia nucleară). După cum bine știți, un specialist în domeniul nuclear se pregătește destul de greu și cu mult efort. Avem noroc de școli și instituții foarte bune, care pot să ne ajute să recuperăm din timp și să avem o calitate bună a studenților pe care îi avem, precum și prin intermediul centrului de pregătire. Chiar avem o persoană dedicată pentru parteneriatul cu universitățile. Am început un program destul de asiduu de dezvoltare a resurselor umane, prin parteneriate cu universități cum e Politehnica, unde e un bastion al recrutării pentru Nuclearelectrica. Am reinstituit programul de burse, dar am extins și parteneriatul cu alte universități din țară și am instituit și programe de învățământ dual, atât în mediul universitar, cu Universitatea Ovidius (n.r. – din Constanța), cât și în mediul liceal, pentru posibile posturi care nu necesită o calificare la fel de înaltă, cum este cazul liceului de la Feldioara. Și, nu în ultimul rând, și la Pitești: acolo, de mult timp, există predarea combustibilului nuclear. Acum, Universitatea Pitești face parte din ansamblul Politehnica; se predă atât în Argeș, cât și în București cam aceeași materie.
GM: Și la Universitatea Ovidius din Constanța. Se fac 20 de minute până la Cernavodă. Felicitări! Tocmai povesteați despre ceea ce aveți în plan să faceți, dar, evident, că aveți nevoie de forță de muncă.
CG: Cea mai importantă chestiune. Recrutarea este foarte importantă, atât pentru operare, unde avem acest challenge, și formare continuă, cât și pentru proiecte. Și avem o serie foarte mare de proiecte, care necesită foarte multă muncă specializată, iar proiectele acestea, în sine, cu un program de conversie profesională bine gândit, pot oferi o grămadă de oportunități nu doar pentru tinerii care vor să acceadă în acest domeniu, dar și, poate, pentru profesioniștii în domeniul energiei, care au prezență și au cunoștințe de construcție, de operare – poate în alte tipuri, alte forme de producție energetică – și care vor să-și pună la dispoziție eforturile pentru un proiect de construcție a unei centrale nucleare.
Prima generație de nucleariști – a propos, dacă e să ne uităm – a României a venit de la centrala termoenergetică de la Borzești și s-au descurcat foarte bine. Nu a fost niciun fel de problemă.
GM: Oamenii chiar s-au descurcat foarte bine. Din câte îmi amintesc, parcă Unitatea 1 are cel mai bun coeficient mondial.
CG: Unitatea 2 și Unitatea 1. Unitatea 1 pe locul trei. Unitatea doi pe locul întâi. Iar pe medie suntem pe locul întâi. Știți cum e? Avem puțin, două unități, dar pe care am reușit să le operăm la un standard foarte mare.
GM: Că tot vorbeam de proiecte. Voiam să discutăm despre investițiile pe care le faceți.
CG: Un proiect e clar: retehnologizarea (n.r. – Unității 1 de la Cernavodă). Este cel mai important proiect pe care îl avem.
GM: Dacă puteți să ne dați mai multe amănunte. Știu că deja sunteți pe ultima 100 de metri. Când ar trebui să opriți producția ca să începeți activitățile acestea, că bănuiesc că sunt o mulțime de lucruri care trebuie făcute.
CG: La finele anului 2027 avem preconizată închiderea reactorului și intrarea în programul de retehnologizare, care este estimat a dura undeva între 24 și 29 de luni. Este un proiect care este cunoscut (n.r. – o retehnologizare a unui astfel de tip de reactor), a fost executat de toți partenerii pe care îi avem implicați în proiect – CANDU, Ansaldo și KHNP – cu succes, în repetate rânduri. Există un lanț matur de aprovizionare și suntem asistați, ca și project management și oversight Ontario Power Generation, care este cum ar fi SNN-ul (n.r. – Societatea Națională Nuclearelectrica) statului Ontario din Canada și care operează patru reactoare ca ale noastre, a căror retehnogizare s-a derulat în grafic și în buget. Au și o experiență foarte foarte bună.
GM: Adevărat. Să retehnologizezi costă mai puțin decât unul nou, dar nu chiar mult mai puțin decât unul nou.
CG: Costă jumătate, iar asta înseamnă că înjumătățești cel mai mare element de cost din producția unei centrale nucleare și anume amortizarea, care e cel mai mare element de cost pentru o centrală nucleară, celelalte scăzând la o pondere mult, mult mai mică. Adică, vorbim de câteva ori față aceasta.
GM: Nu mai țin minte. Cât ați preconizat a fi costurile?
CG: Momentan, avem antamate pentru proiect aproximativ 3 miliarde de euro, între costurile noastre și contractele care sunt încheiate. Contractele au o componentă fixă destul de mare, adică chiar foarte mare în acest sens. Cu certitudine, bugetul va rămâne acela.
GM: Acum, toată lumea se plânge că, cel puțin din cauza energiei, sub toate formele ei, petrol, curent electric – în Europa și cu acele certificate de carbon – toate se scumpesc și drept pentru care mă gândesc că și la dumneavoastră ar putea să se scumpească niște echipamente.
CG: În mare parte, noi am început achiziția echipamentelor cu ciclu lung de fabricație mai demult, prin 2022-2023 și ne-am antamat cel puțin o bună parte din aceste echipamente și avem o bună parte a a costurilor hedged. Într-adevăr, există o parte care este subiectul inflației și, mai ales, costurile aferente forței de muncă.
GM: Exact. Salariile, până la urmă.
CG: Însă, ne este destul de clar că va fi nevoie de mai multă energie, pe măsură ce multe capacități energetice vor ieși din uz, datorită finalului duratei de viață a acestora. Deci, nu e o politică. Ar trebui să se construiască mai mult.
Profesioniștii care vor opera sau vor contribui la construcția fie a unei centrale pe gaz, sau a unei centrale electrice, sau a unei centrale nuclearo-electrice, sau a unei centrale de stocare, sau alte lucruri, vor fi aceeași. Iar costurile și inflația îi vor afecta pe toți în mod legal. Așadar, acest lucru se va se va regăsi, oricum, în toate prețurile care vor rezulta ca urmare a acestor investiții.
Însă, în continuare, energia din surse nucleare este una dintre cele mai eficiente, dacă e să facem calcule pe termen lung. Într-adevăr, avem aceste bugete foarte mari, care sperie un pic, sperie decidenții.
Însă, când faci un calcul pe termen lung și având în vedere costurile mult mai mici de operare ale unei centrale nucleare comparativ cu alte surse, proba care poate să aibă caracteristici similare în sistemul energetic, per ansamblu, calculul este foarte bine, dar reprezintă un angajament de până la 100 de ani.
GM: Da, exact. În plus de asta, două lucruri mi se par importante. Unu, nu există emisii de carbon și atince, cumva, intrăm în acea sferă cum sunt energiile regenerabile. Drept pentru care, fiind o energie mai ieftină decât cea pe combustibil fosil, chiar are loc pe piață.
CG: În România, de prin 2009 și până acuma, cred că s-au instalat vreo 6.200 de megawați de energie regenerabilă, care, poate, produc cumulat aproximativ 8 milioane de megawați oră într-un an, ca să spunem așa.
Noi, cu 1.400 MW instalați producem aproximativ 10 milioane de megawați oră într-un an și intensitatea și amprenta reducerii emisiilor de carbon – datorită faptului că suntem în bandă și nu avem nevoie de echilibrare – e dublă. Deci, prin operarea unei centrale nucleare, a două unități la Cernavodă, se evită emiterea a 10 milioane de tone de CO2, unde, la regenerabile cred că vorbim de aproximativ 6 milioane – nu am exact cifra -, dar e mai mică datorită compensării care este necesară cu diferite echilibrări, care, în momentul de față, se fac din surse care sunt emițătoare de CO2.
Deci, per ansamblu, e cea mai curată sursă de energie, dacă mă întrebați pe mine, și aș spune foarte spornică, dacă e să ne uităm la randamentul pe capacitate instalată. E sursa de producție energetică cu factorul de capacitate cel mai ridicat. Tocmai de aceea este și foarte interesantă, inclusiv pentru industria energo-intensivă.
GM: Unitatea 1, am înțeles. Sfârșitul lui 2027, reluat producția undeva în 2030. Știu că la dumneavoastră e, așa, o efervescență în investiții. Ați făcut vreun calcul, să zic pe următorii cinci sau 10 ani, toate proiectele pe care le aveți, că o să intrăm și în celelalte proiecte: Unitățile 3 și 4, SMR-urile, toate investițiile în „medicale”, cam cât înseamnă la nivelul Nuclearelectrica?
CG: Trebuie să vedem și bugetele finale de dezvoltare, însă putem să estimăm la peste 15 miliarde, în partea superioadă, dar sub 20 de miliarde.
GM: Cred că sunteți cel mai mare investitor din țară în momentul ăsta.
CG: Ca să vă spun așa, nu suntem doar la stadiul ”pe hârtie”. Poate, dacă eram în continuare doar la stadiul ”pe hârtie”, viața noastră ar fi fost, poate, un pic mai ușoară, ci suntem destul de avansați cu toate proiectele noastre. Retehnologizarea este un proiect matur, la instalația de detritiere se toarnă beton și este șantier activ acolo, pentru unitățile 3 și 4 deja s-a semnat contractul de EPC – facem ingineria și începem să vedem cum ne pregătim pentru organizarea de șantier și negociem ajutorul de stat. Iar la SMR, în plus cu proiectarea și cu activitățile de proiectare și de pregătire a construcției centralei, se lucrează foarte mult în momentul de față la amenajarea amplasamentului.
Deci, toate proiectele sunt cu inginerie în derulare. Acesta e stadiul la care ne aflăm acuma. Nu sunt doar simple studii de fezabilitate. Ca și pentru o casă, trebuie mai întâi să desenezi schița. Și cu cât faci mai multă inginerie, cu atât economisești mai mulți bani. Pentru că, dacă nu merg cu un proiect complet în șantier și mă trezesc că nu se potrivește un șurub cu o șaibă, ca să fac să opresc un șantier și să fac o modificare de proiect, mă costă de 10 ori mai mult decât dacă făceam modificarea de proiect în calculator. Asta va afecta inclusiv prețurile consumatorilor ulterior.
Știu că vor să se vadă macarale cât mai repede și alte lucruri de genul ăsta. Dar și abordarea asta graduală este una care denotă responsabilitate. Și a fost o abordare prudențială, recomandatăe inclusiv de colegii mei care au avut ceva experiență dobândită, posibil și cu comunitatea.
GM: Dar să știți, comparația cu casa și modul în care se construiește o casă e perfectă. Așa e: dacă ceea ce ai pe hârtie pui și în aplicare, e mult mai ieftin, chiar dacă ai cheltuit niște bani la început, mai mulți decât cineva care nu a făcut un plan complet, decât să te apuci să modifici când te-ai apucat să sapi prin curte. Clar, te constă mai puțin să le iei gata făcute, totul pus la punct.
Dar, după părerea dumneavoastră, pentru că lucrurile cumva sunt în derulare, ce ar urma să se întâmple mai întâi? Unitatea 1, am înțeles, este principalul proiect al Nuclearelectrica. Celelalte proiecte de noi capacități se derulează prin intermediul unor companii de proiect, separate tocmai pentru a limita expunerea și riscul companiei noastre. Deci, după părerea dumneavoastră, ce ar putea să înceapă efectiv, nu știu cum să-i spun, construcția să se pună-n plan: SMR-urile sau Unitățile 3 și 4?
CG: Unitățile 3 și 4, în mod cert, pentru că acolo suntem destul de avansați cu obținerea autorizației de construcție. Avem autorizație de mediu deja obținută, avem un acord de sprijin semnat cu statul român, avem un contract, mai avem doar de negociat un ajutor de stat.
GM: Adică CfD-uri sau alt tip de ajutor de stat?
CG: Folosim modele care au fost utilizate și de alte state europene și au fost aprobate de către Comisie, de a combina garanții cu Contracte pentru Diferență. Țintim să lucrăm primordial cu bănci de export, datorită faptului că acestea pot să ofere o perioadă de grație pe perioada întregii construcții a unei centrale nucleare și o perioadă după punerea în funcțiune. Sunt singurele bănci care oferă o perioadă de grație atât de îndelungată și genul ăsta de flexibilitate. Cam acestea sunt singurele bănci care finanțează activ proiecte de construcție de centrale nucleare.
Marea industrie privată nu a intrat încă în aceste proiecte. Noi încercăm să ancorăm industria privată – și companiile, și instituțiile financiare internaționale de tip și BERD, BEI, Banca Mondială. Însă vedem un răspuns foarte clar referitor la proiectele de retehnologizare, care sunt niște proiecte, bineînțeles, cu riscuri mai mici și care ajută să se acomodeze față de aceste proiecte și, probabil, imediat după, vor intra și în alte tipuri de proiecte.
GM: Vorbeați de marea industrie. Mă gândesc că vă refereați la marea industrie bancară. Dar, de exemplu, marea industrie. La noi, cel mai mare consumator este Alro Slatina. Eu tot timpul dau exemplul lor. Alro Slatina ar putea să devină partener în cadrul unui astfel de proiect? Întreb și eu.
CG: Ei au mai avut interes, au mai încercat să își dezvolte diferite capabilități energetice. Noi, momentan, îi privim ca un client. Și ei, probabil, ne privesc pe noi ca pe o sursă de energie.
GM: Acum, toată lumea bate monedă pe acele PPA-uri. Puteți să încheiați astfel de contracte deja?
CG: Am făcut o consultare de piață în momentul de față pentru PPA-uri. La finele anului trecut, cel puțin pentru a acoperi energia rezultată ca urmare a retehnologizării, au fost niște răspunsuri din piață. Așteptăm. Acum, probabil că vom merge mai departe cu demersurile noastre. Da, exact așa.
Nu e vorba doar de ei, adică piața e mare, dar ce pot să vă spun este că noi am avut perioade în care am reglementat și dereglementat piața de energie. Și cred că foarte mulți dintre jucătorii din piața de energie așteaptă să vadă niște semnale clare referitor la faptul dacă România va reglementa sau nu va reglementa piața de energie, pentru că acest lucru va costa destul de mult. Adică, noi, în momentul în care vindem energia, o facem cu o garanție destul de solidă și care, bineînțeles, anclanșează o contra-parte serioasă și bine angajată față de noi.
Riscul de re-reglementare, ca să zic așa – nu cred că se va mai întâmpla acest lucru, cel puțin din ce am citit și cum am văzut poziționările. Dar nu poți să știi niciodată.
GM: Când a venit pandemia, era piața liberă cred că de un an de zile. Că a fost liberalizată, iar reglementată, iar liberalizată, iar reglementată, nu mai știi cum e. Și acum sunt probleme mari, ca să se reglementeze. Și nici măcar nu se pune problema numai la noi. Se pune problema la nivel de Bruxelles. Nu mă refer acum la piața curentului electric, dar vorbeau că la carburanți să se pună un soi de plafon.
CG: Energia este o necesitate. Și, dacă vă uitați la Carta ONU, e vorba de un „basic code” și de multe ori ea este tratată ca atare de către guverne și cu responsabilitate, pentru că guvernele sunt numite de către cetățeni. Ele trebuie să asigure că acest acces există. În era modernă, e o necesitate similară cu alimentația sau cu orice altă nevoie.
GM: La un moment dat, chiar se punea problema ca dreptul la energie să devină unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Nu știu la ce concluzie s-a ajuns sau dacă, într-adevăr, s-a luat decizia asta la nivel de ONU.
CG: Dacă vă uitați la carta de dezvoltare Millennium Development Goals stabilită de către ONU la începutul anilor 2000, multe din punctele care sunt propuse acolo exact în direcția asta bat. Numai că nu au spus-o cu subiect și predicat. Deci, a avea parte de energie accesibilă, ieftină, e important, dar și curată și rezilientă. Succesul unui astfel de demers reprezintă construcție continuă. Și asta aș vrea să vă spun că, din păcate, au fost multe elemente care au perturbat industria nucleară, inclusiv Fukushima și alte poziționări politice în trecut.
Însă sunt foarte bucuros de faptul că se reia această perspectivă, mai ales la un moment în care se discută de replanificarea sistemului energetic sau re-înlocuirea unor capabilități. Ca să putem cu adevărat să scădem costul energiei rezultate, ne trebuie capacități de producție, cel puțin într-o nouă clasă tehnologică și când vorbim de noi construcții de centrale nucleare, ele sunt first in a while, adică nu știu dacă sunt first of a kind, dar first in a while înseamnă că ai deja un lanț de aprovizionare, poate foarte mulți din fabricanți au aruncat matrițele pentru nu știu ce mașini de încărcat combustibil sau alte elemente similare sau pompe. Ei trebuie să reinvestească de la sine, să facă aceste elemente și, de aici, cresc costurile.
Acuma aș vrea să fac o mică paralelă. Mi-ați spus despre centralele mari. Eu v-am spus că acelea o să intre primele în șantier, primele în construcție. Deși avem un șantier la Doicești, care se ocupă de faze pre-proiect – amenajare, amplasament și alte elemente similare, dar nu de construcție efectivă a unei centrale nucleare.
GM: La Doicești, se fac, de exemplu, studii geotehnice, geodezice? Deja au apărut niște vorbe că acolo sunt niște pungi de gaze și că …
CG: Se realizează mai multe studii. Cum am mai spus și în alte rânduri, pentru noi, securitatea nucleară este mai presus de orice în dezvoltarea unui proiect nuclear și e baza tuturor proceselor noastre decizionale. Și chiar, într-un fel, mă bucur că ați ridicat subiectul ăsta, pentru că, înainte de a vă explica, vreau să vă asigur că România, cât și comunitatea internațională, au expertiza necesară pentru a evalua orice situație.
Și noi am demonstrat acest lucru inițial, cu selectarea unei tehnologii certificate, care a fost Nuscale – SMR de la Nusecale -, apoi cu amplasamentul, unde am avut un studiu independent, făcut de către o firmă de specialitate, care ne-a făcut o selecție de amplasament pe o metodologie nouă, promovată de AIEA (n.r. – Agenția Internațională pentru Energia Atomică), care poate să eficientizeze costurile. Și am avut mai multe misiuni independente ale Agenției Internaționale pentru Energia Atomică asupra amplasamentului selectat.
GM: Deci au venit ei și au controlat.
CG: Da. O dată după selecția inițială și o dată anul trecut, imediat după ce au apărut și aceste, să spunem, prezențe de metan în niște niște pungi de apă, care au confirmat că demersurile noastre au fost bune. Dar ne-au și recomandat niște măsuri suplimentare și ne-au atras atenția față de alte experiențe similare în trecut, prin care s-au mitigat aceste aceste riscuri.
În acest context, aș vrea să vă spun că am învățat și noi că existența resurselor de gaz în vecinătatea amplasamentului nu constituie în sine un criteriu pentru excluderea construirii unei centrale nucleare pe amplasament. Sunt multe centrale nucleare. Nu vorbim de centrale nucleare din zona Golfului sau din Texas, care sunt în zone foarte bogate și cu geologii similare și mult mai provocatoare decât ceea ce avem noi.
Din punct de vedere al securității nucleare și al reglementărilor nu sunt probleme, iar acest punct de vedere se bazează pe un ghid al lor, care se cheamă NSG 3.6 – aspecte geotehnice de evaluare a amplasamentului. Noi am urmărit aceste elemente și le urmărim și acum, în aceste situații. Avem niște măsuri suplimentare, pe care trebuie să le implementăm și una dintre condiții care a fost pusă în decizia de investiție condiționată ține fix de adresarea acestor măsuri. O parte dintre ele țin de noi, o parte dintre ele exced un pic capabilitățile noastre. Nu este vorba de o evaluare, o regiune un pic mai mare decât amplasamentul pe care îl deținem.
Acolo vom conlucra, bineînțeles, cu vecinii, cu autoritățile pentru a putea implementa aceste măsuri și să ne asigurăm că lucrurile merg bine. Deci, din punctul ăsta de vedere, n-avem nicio problemă. Nu întrevedem riscuri.
GM: E bine că au apărut pentru că așa s-a constatat că mai facem niște lucruri în plus. Dacă apăreau mai târziu, probabil, exact ce vorbeam mai înainte, v-ar fi costat mai mult. Așa, vă costă mai puțin, că au apărut „taman la pont”, ca să zic așa.
CG: Implementăm în stadiul de proiect toate măsurile în acest sens. Ce aș fi vrut să vă mai spun? Proiectele SMR se asimilează în capabilitatea lor de construcție mai degrabă proiectelor de tip regenerabile, unde ai foarte multe, sau a blocurilor prefabricate, dacă ar fi vorba de anii 60-70, unde veneai cu toate componentele pe șantier, cu foarte multe echipamente prefabricate și le asamblai ca la LEGO. Dacă o replici, după aia ai anumite eficiențe. Și amprenta elementelor de construcții-montaj e mult mai mică pentru proiectele de tip SMR, de aceea și durata lor de construcție e previzionată a fi mult redusă față de centrale nucleare clasice, unde ai o componentă foarte mare de construcții – montaj.
Așadar, chiar dacă e posibil ca timpul de construcție să înceapă după Unitățile 3 și 4, este posibil să recupereze din grafic față de acestea.
GM: Să știți că mi-a făcut o reală plăcere. Despre celelalte investiții, cele medicale, cum ziceam eu, Feldioara, toate lucrurile astea, promiteți că ne mai vedem la cafea și vorbim și despre ele?
CG: Eu am băut doar pe jumătate cafeaua. Țin cealaltă jumătate pentru o emisiune ulterioară.
GM: Vă mulțumesc. Mult succes!
