Continuă ciclul ”cap avem, minte ce ne mai trebuie”. Azi, despre desființarea Ministerului Energiei

După alegerile parlamentare, au apărut în piață zvonuri privind desființarea Ministerului Energiei. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, ar fi o mare bazaconie!
Partidele pro-europene poartă negocieri în aceste zile pentru formarea unei coaliții și a unui Guvern. Se vorbește că unul dintre punctele de discuție este acela de a restrânge numărul de ministere. Ceea ce înseamnă comasarea activităților unor ministere într-unul singur. Iar cel mai des se face referire la ”revenirea” Energiei în Economie. Ce nu se discută este cum a apărut, a dispărut, a reapărut un minister pentru Energie.
De la începutul anilor 90, tot ceea ce ținea de sectorul energetic a fost inclus într-un minister care, de-a lungul timpului, s-a numit al Industriilor, al Industriei și Resurselor, al Economiei și Comerțului, etc., etc. Până în anul 2014, când Guvernul Cioloș a înființat, pentru prima dată după 1990, un minister al Energiei.
Ceea ce nu se spune este că, până în anul 2000, exista, practic, o singură entitate, ce cuprindea tot sectorul energetic într-unul singur: RENEL/CONEL (regia/compania de energie electric), după cum exista o singură entitate ce cuprindea tot sectorul gazelor naturale: ROMGAZ. Aceste companii aveau în componență tot ceea ce ținea de producția, transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale.
În anul 2000 aveam deja mai multe companii: producția de energie electrică a fost separată pe tipul de producție (Termoelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica), transportul pe liniile magistrale (Transelectrica), transportul pe liniile mai mici, de distribuție (Electrica), activitate care însuma și furnizarea. La fel, Romgazul ”mare” a fost divizat pe activități: producția a rămas cu numele de Romgaz, transportul pe conductele magistrale s-a numit Transgaz, iar distribuția a devenit Distrigaz.
La rândul lor, distribuțiile, care asigurau și activitatea de furnizare, au fost împărțite: gazele, în două (Distrigaz Nord și Distrigaz Sud), iar curentul electric în 8 (Electrica Muntenia Sud, Electrica Muntenia Nord, Transilvania Sud, Transilvania Nord, Banat, Dobrogea, Oltenia și Moldova). Primele privatizări în energie s-au făcut la distribuții. Astăzi, toate distribuțiile de energie electrică și gaze naturale sunt private.
Între timp, au apărut noi distribuții, direct private, de gaze naturale, în localitățile racordate în special după anul 2000. Au apărut și noi producători de gaze naturale, care nu au fost niciodată deținuți de statul român (poate cei mai cunoscuți sunt Stratum, care producea gaze naturale pe uscat, și Black Sea Oil and Gaz, care produce gaze naturale în zăcăminte de mică adâncime în Marea Neagră).
În anul 2004 a fost privatizată și cea mai mare companie de petrol și gaze din România, Petrom, care deține, printre altele, rafinării și benzinării, dar care a construit și o nouă termocentrală pe gaze.
De asemenea, au apărut noi producători de energie electrică, fie prin divizarea celor deținuți de statul român (Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara), fie prin investiții ale unor companii private (termocentrala Brazi a Petrom, capacitățile de peste 5.000 MW în centrale eoliene și fotovoltaice etc.).
O dată cu liberalizarea (chiar dacă parțială!) a piețelor de energie electrică și gaze naturale, au apărut și sute de companii de furnizare și trading.
Am făcut această ”retrospectivă” doar pentru a arăta că, de unde erau două entități mari și late, CONEL și ROMGAZ, astăzi avem sute, poate mii de companii în domeniu, mai mari sau mai mici.
Pe de altă parte, în anul 1997 a fost semnat Protocolul de la Kyoto, care a intrat în vigoare în anul 2005 și care prevedea, pentru prima dată în istoria omenirii, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Protocolul de la Kyoto a fost urmat, în anul 2015, de Acordul de la Paris, care a stat la baza Pactului Verde european (Green Deal), lansat în anul 2019. Toate aceste protocoale, acorduri, pacturi urmăresc același obiectiv: limitarea schimbările climatice și, mai ales, efectele asupra planetei și a oamenilor a acestor schimbări climatice, provocate de gazele cu efect de seră. Cel mai important poluator a fost ”desemnat” sectorul energetic, în special producția de energie din păcură (petrol), cărbune și gaze (totuși, mai puțin), urmat de cel al transporturilor (bazat pe carburanți obținuți din petrol).
Și această înșiruire am făcut-o pentru a arăta că ”nimic nu mai este cum a fost”!
În România, sectorul energetic ”a beneficiat” de un ”ministru delegat” în guvernarea Ponta (Constantin Niță, 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, și Răzvan Nicolescu 5 martie 2014 – 13 decembrie 2014), la care s-au adăugat ”întreprinderi mici și mijlocii și mediu de afaceri”, în cadrul ministeriatului lui Andrei Gerea (17 decembrie 2014 – 4 noiembrie 2015).
Un minister separat al Energiei a apărut abia în Guvernul Cioloș (17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017) și s-a menținut până la Guvernul Ludovic Orban, care l-a desființat și l-a înlocuit cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. A reapărut ca minister separat în cadrul Guvernului Florin Cîțu și a fost menținut până în prezent.
Practic, politicienii români au jucat un fel de ”alba-neagra” cu sectorul energetic, după cum au dictat interesele de moment și după cum era nevoie sau nu de mai multe portofolii!
Acum se pune problema desființării ministerului. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, este o mare ”bașbuzucie”! Acum, când sectorul energetic trece, probabil, prin cea mai mare transformare din ultima sută de ani, prin tranziția energetică, noi ne gândim să desființăm ministerul! Și apoi ne minunăm, ca de fiecare dată, că lucrurile nu merg așa cum ne dorim! D-aia nu merg! Pentru că suntem noi mai ”deștepți”! Dar, cel mai probabil, în mintea oamenilor politici a rămas sintagma ”băieților deștepți din energie”, adică energia aduce mulți bani, care ar putea ajunge la ”băieți și mai deștepți”!
Dacă tot vor să desființeze ministere, de ce nu ”se comasează” Ministerul Educației cu cel al Culturii și cu al Cercetării sau Finanțele cu Fonduri Europene sau chiar Ministerul de Interne cu cel al Dezvoltării?! Iar Ministerul Familiei ar putea dispărea cu totul! În schimb, având în vedere toate transformările, dar și atacurile cibernetice la care am asistat în ultima vreme și care, conform specialiștilor, se vor intensifica (atât asupra populației, cât și asupra companiilor și autorităților statului), ar trebui să rămână un minister al Digitalizării de sine stătător!
Mai mult, foarte mulți specialiști din domeniul energetic susțin menținerea Ministerului Energiei (vezi – scrisoare Consiliului Onorific pentru Energie și scrisoare ORSE).
Astfel, specialiștii susțin menținerea ministerului. Oamenii politici par că vor să facă ”vraiște”! Și exact acum, când ne confruntăm cu tranziția energetică, dar și cu un război la granită! Iar securitatea energetică este una dintre cele mai importante componente ale securității naționale! Rămân nepieritoare vorbele lui Caragiale: ”cap avem, minte ce ne mai trebuie!”