Acasă Stiri InterneGaze ELCEN a lansat licitaţia pentru centrala nouă de cogenerare de la CTE Progresu

ELCEN a lansat licitaţia pentru centrala nouă de cogenerare de la CTE Progresu

de M G

Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) a lansat licitaţia pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CTE Progresu, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la circa 825 de milioane lei, se arată într-un comunicat de presă.

„ELCEN a lansat procedura de achiziţie pentru contractul EPC aferent proiectului „Implementarea unor unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă utilizând motoare termice în CTE Progresu”. Proiectul de la CTE Progresu este parte dintr-un program mai amplu de modernizare a capacităţilor de producere a energiei termice şi electrice şi contribuie direct la creşterea eficienţei şi siguranţei alimentării cu energie în Bucureşti, dar şi la consolidarea Sistemului Energetic Naţional”, se menţionează în comunicat.

Acest proiect nu este doar o investiţie tehnică, ci o intervenţie necesară într-un sistem care are nevoie de „capacităţi moderne, flexibile şi eficiente”.

Proiectul prevede o capacitate instalată de 74,2 MWe şi 72,8 MWt, utilizarea unei tehnologii moderne bazate pe motoare termice care asigură flexibilitate ridicată în operare şi eficienţă energetică ridicată, funcţionarea pe gaze naturale cu posibilitatea utilizării hidrogenului în amestec pe măsură ce tehnologia evoluează, precum şi emisii reduse şi un consum optimizat de combustibil.

Noua centrală va avea o eficienţă globală de peste 85%, va îmbunătăţi eficienţa energetică şi va reduce costurile pe termen lung, va introduce în sistem capacităţi moderne şi flexibile, cu adaptare rapidă la cererea de consum, va creşte siguranţa furnizării căldurii şi apei calde pentru bucureşteni şi va contribui la stabilitatea Sistemului Energetic Naţional.

În ceea ce priveşte stadiul proiectului, contractul de finanţare nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare a fost semnat în noiembrie 2024, contractul pentru servicii de tip Owner’s Engineer se află în derulare din octombrie 2025, iar procedura de achiziţie pentru finanţarea rambursabilă este, de asemenea, în desfăşurare.

Valoarea estimată a investiţiei este de aproximativ 825 milioane lei, iar proiectul beneficiază de finanţare din fonduri nerambursabile, completate de surse atrase şi proprii. Punerea în funcţiune a noii centrale este estimată pentru septembrie 2029.

În cadrul procedurii de achiziţie din SEAP, derulată prin dialog competitiv, ELCEN vizează atribuirea unui contract de lucrări la cheie pentru centrala de la CTE Progresu, cu o valoare estimată de circa 504,016 milioane de lei şi termen limită pentru depunerea ofertelor 8 iunie 2026.

Proiectul de la CET Progresu se alătură investiţiilor de la Bucureşti Sud şi Grozăveşti, se mai arată în comunicat.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.