Președintele Consiliul Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat într-un interviu pentru Focus-energetic.ro că cele mai multe intervenții avute de autoritatea de concurență, atât prin numărul amenzilor aplicate, cât și prin modificări ale legislației și a tarifelor practicate, au fost în domeniul farmaceutic, telecomunicații. Chirițoiu subliniază însă că urmează și sectorul energetic, aflat în process de liberalizare.
”Am făcut schimbări importante în zona farmaceutică. Este un sector cu probleme, dar s-au și rezolvat unele dintre ele. De asemenea, piața de telecomunicații, unde am avut și amenzi, am avut și intervenții împreună cu Agenția de Reglementare în domeniul Comunicațiilor (ANCOM). Sunt fericit că cei de la ANCOM, de exemplu, au venit cu propunerea de a reduce tarifele la interconectare, ceea ce ar trebui să dinamizeze concurența în piață și să rezulte și tarife mai mici pentru oameni”, a precizat Bogdan Chirițoiu.
Șeful autorității de concurență a menționat că și sectorul energetic va fi monitorizat, în perioada următoare.
”Urmează intervenții în sectorul energetic, fiindcă este în proces de liberalizare, iar acest lucru este important pentru viitor, ca acest proces să avanseze într-un mod corect și ca noi să sprijinim acest proces de liberalizare”, a adăugat președintele Consiliului.
În prezent, Consiliul Concurenței are în desfășurare 70 de investigații de încălcare a legii și 12 anchete sectoriale (studii).
De altfel, făcând un top al amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței de-a lungul anilor, cea mai mare amendă dată a fost în anul 2011, când șase companii petroliere au fost amendate cu 891,72 milioane lei. OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing SRL, Lukoil România SRL, Rompetrol Downstream SRL, MOL România Petroleum Products SRL și ENI România SRL au fost sancționate pentru încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale privind eliminarea de pe piață a unui sortiment de benzină.
Pe locul doi în topul celor mai mari amenzi ar fi sectorul telecom. Tot în anul 2011, Orange România și Vodafone România au primit o amendă cumulată de 268,31 milioane lei, pentru abuz de poziție dominantă. În anul 2010, și Poșta Română a primit o amendă pentru abuz de poziție dominantă, de 103,37 milioane lei.
Amenzi mari au fost aplicate și la producătorii de ciment. Lafarge Romcim SA, Holcim România SA și Carpatcement Holding SA au fost amendate în anul 2005 cu 98,05 milioane lei în total, pentru participarea la un cartel de fixare a prețurilor.
Investigația pe deșeuri electrice și electronice, aproape gata
Bogdan Chirițoiu a precizat că până la sfârșitul lunii septembrie va fi finalizată investigația pe piața comercializării de echipamente electrice și electronice și cea a gestionării deșeurilor acestora. În această anchetă sunt implicate câteva zeci de firme din domeniu.
Investigația a fost declanșată inițial în anul 2007 și avea ca obiect o posibilă încălcare a legislației de concurență de firmele membre ale Eco Tic-Asociația de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice de consum. Ancheta a fost apoi extinsă în anul 2010 la celelalte organizații colective din domeniul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Inspectorii autorității de concurență suspectează o posibilă înțelegere între membrii sau partenerii Asociației Române de Reciclare – RoRec și retailerii implicați în unele campanii de marketing buy-back desfășurate de aceasta. Instituțiile implicate vor fi audiate către finalul lunii septembrie.
Conform legislației specifice, producătorii sunt obligați să organizeze colectarea, valorificarea și reciclarea DEEE fie individual (utilizând propriile resurse), fie transferând aceste responsabilități, pe bază de contract, către un operator economic legal, intitulat ”organizație colectivă”.
Noua Lege a Concurenței neloiale, gata la toamnă
Potrivit lui Bogdan Chirițoiu, Legea Concurenței neloiale (Legea 11/1991), dar și Legea Ajutorului de stat (OUG nr. 117/2006) vor fi modificate, iar noile variante vor fi aprobate, cel mai probabil, în acestă toamnă.
”Suntem destul de avansați cu Legea Concurenței Neloiale, sperăm să reușim să finalizăm în această toamnă. Este o lege foarte veche, din anul 1991, care în 22 de ani a suferit o singură dată modificări și completări, prin Legea nr. 298/2001. Este un domeniu relativ nou, legea a fost preluată de Consiliul Concurenței la sfârșitul anului 2011. Ca modificări ce vor fi operate, vrem să lăsăm mai mult rol instanțelor și noi să nu ne băgăm în litigii comerciale între firme, ci să rămânem ca o sursă de expertiză pentru firme și pentru instanță. Deci, când au dubii, noi putem să certificăm un anumit comportament legal sau ilegal, dar apoi instanța să stabilescă că X trebuie să îl despăgubească pe Y”, a precizat Chirțoiu.
De altfel, Consiliul Concurenței se consultă cu Banca Mondială, iar anul viitor vor ajunge la o concluzie privind posibile modificări ale legislației în domeniu.
Legea Concurenței neloiale are ca scop reglementarea relațiilor dintre comercianți, prin obligarea acestora de a-și exercita activitatea cu bună credință. Între principalele modificări ce vor fi aduse acestei legi sunt: stabilirea faptelor de concurenţă neloială și se propun în acest sens trei mari categorii de astfel de fapte: denigrarea companiei rivale, deturnarea clientelei şi dezorganizarea unei companii. În plus, autoritatea de concurență va fi obligată să intervină doar în cazul afectării unui interes public, în celelalte cazuri operând normele de drept civil (instanţă, mediere).
Se propune totodată un nou sistem de sancțiuni, care să descurajeze companiile. Consiliul Concurenței propune introducerea unui cuantum al amenzii raportat la cifra de afaceri, respectiv de la 0,1 la 1% din cifra de afaceri totală/venituri totale din anul financiar anterior sancţionării. În prezent, se aplică amenzi de la 1.000 la 15.000 lei pentru contravenţii (denigrarea companiei rivale, coruperea personalului, deturnarea clientelei), dar și închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă de la 2.500 la 5.000 lei pentru infracţiuni (crearea de confuzii cu semnele distinctive ale companiei rivale de pe piaţă, comercializarea de mărfuri contrafacute şi/sau pirat, divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial fără consimţământul deţinătorului).
O altă lege care va fi modificată este OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
”În ce privește Legea ajutorului de stat, trebuie să îmbunătățim sistemul de monitorizare, așa a cerut UE, aș vrea să avem și posibilitatea de a controla. Noi până în prezent doar colectăm date, aș vrea să verificăm și cât de corect ni se raportează datele. Comisia Europeană a demarat astfel un proces care are ca principale obiective modificarea legislației, simplificarea regulilor de ajutor de stat și responsabilizarea statelor membre în ceea ce privește monitorizarea ajutoarelor de stat”, a precizat ședul autorității de concurență.


