Transportatorul de ţiţei Conpet (COTE) a semnat un contract în valoare de 42,6 milioane de lei cu rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti pentru transportul ţiţeiului din import. Contractul se va derula pe o perioadă de un an, începând cu 1 ianuarie 2015, potrivit unui anunţ publicat de companie pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Luna aceasta Conpet a obţinut de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) o majorare cu 20% a tarifului reglementat pentru transportul petrolului din import, aceasta fiind prima majorare a acestui tip de tarif din 2010, scrie Mediafax.
Transportatorul de ţiţei este controlat în proporţie de 58,7% de statul român, prin intermediul Ministerului Economiei, în timp ce Fondul Proprietatea are o participaţie de 6%. Conpet a realizat în primele nouă luni un profit net de 47,9 milioane de lei, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după un câştig mai mare cu 22% în trimestrul al treilea. Cifra de afaceri a transportatorului de ţiţei a crescut cu 9,6% la nouă luni, perioadă în care volumul de petrol şi produse finite transportat prin reţeaua naţională de conducte a crescut cu 15%.


