Comisia fiscală centrală a emis o decizie prin care califică drept „clădire” (în înțelesul Codului Fiscal) turnul de susținere a turbinelor eoliene. Departe de a fi o simplă încadrare de ordin teoretic, consecințele practice ale acestei calificări nu sunt deloc neglijabile: toate turbinele eoliene, care, în România, însumează o capacitate instalată de peste 2.900 MW, urmează să facă obiectul impozitului pe clădiri. Impactul financiar al acestei soluții asupra producătorilor de energie eoliană poate fi substanțial.
Intervenția Comisiei pentru clarificarea regimului fiscal aplicabil elementelor componente ale turbinelor eoliene nu este o surpriză, având în vedere că rolul acesteia este tocmai asigurarea aplicării unitare a legii fiscale. Problemele decurg, însă, din momentul și contextul în care ea are loc.
Comisia intervine, la mai puțin de 3 ani de la implementarea sistemului de promovare a producerii de energie din surse regenerabile reglementat prin Legea 220/2008, timp în care capacitatea instalată a centralelor eoliene puse în funcțiune a crescut în mod continuu, de la 982 MW la finalul anului 2011, la 1.905 MW la finalul anului 2012, la 2.732 MW la finalul anului 2013 și la 2.966 MW în prezent. În toată această perioadă, autoritățile fiscale au aplicat un regim fiscal neunitar elementelor componente ale turbinelor eoliene. Mai mult, însuși Ministerul Finanțelor Publice a emis, la solicitările individuale ale contribuabililor, puncte de vedere contradictorii pe acest subiect, ceea ce a contribuit la aplicarea de tratamente fiscale diferite.
Din acest motiv, în practică, mulți dintre producătorii de energie eoliană nu au inclus stâlpii de susținere a turbinelor eoliene în baza impozabilă privind impozitul şi taxa pe clădiri, iar, începând cu 1 ianuarie 2014, data introducerii impozitului pe construcţii (așa numitei „taxe pe stâlp”), le-au inclus în baza impozabilă a acestuia.
Așa că, intervenția târzie a Comisiei și cu o soluție care vine în contradicție cu multe dintre punctele de vedere emise chiar de Ministerul Finanțelor Publice (în cadrul căreia funcționează Comisia) ridică mari probleme operatorilor parcurilor eoliene deja profund afectați de restricțiile introduse cu privire la sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.
Principala problemă care se pune este de la ce dată se aplică decizia Comisiei fiscale centrale.
Legislația noastră nu conține o regulă generală privind aplicarea în timp a normelor legale interpretative, adică a acelor norme emise pentru explicarea înțelesului și a sferei de aplicare a prevederilor legale existente. Având în vedere această lacună legislativă, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, opinia dominantă din doctrina juridică era în sensul că norma interpretativă face parte integrantă din prevederea legală care este interpretată și, prin urmare, se aplică chiar de la data intrării în vigoare a acesteia din urmă.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil, însă, în privința legii civile a fost eliminată definitiv posibilitatea unei astfel de interpretări. Astfel, norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.
În materie fiscală, momentul intrării în vigoare a deciziilor emise de Comisia centrală fiscală a fost reglementat expres încă de la începutul anului 2004. Totuși, regula aleasă de legiuitor diferă față de principiul consacrat de noul Cod Civil. Astfel, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei fiscale centrale, soluțiile adoptate prin decizii ale Comisiei (și aprobate prin ordin al ministrului Finanțelor Publice) sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ avut în vedere de respectiva decizie.
Potrivit acestui principiu, deși adoptată în ultimul trimestru al anului 2014, decizia Comisiei ar urma să fie aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2004, dată la care a intrat în vigoare Codul Fiscal. Prin urmare, autoritățile fiscale ar urma să le aplice producătorilor de energie eoliană impozitul pe clădiri începând cu data la care au devenit proprietarii acestora.
Totuși, aplicarea deciziei Comisiei pe perioada anterioară publicării ei în Monitorul Oficial contravine atât principiului neretroactivității legii reglementat de Constituție, cât și Legii 24/2000 privind tehnica legislativă. Potrivit acesteia din urmă, intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale pot confirma, infirma sau modifica interpretările administrative adoptate până la acea dată, însă fără a aduce atingere drepturilor câștigate de destinatarii respectivelor norme.
Din perspectivă practică, ne întrebăm și dacă, în cazul aplicării deciziei de către autorităţile fiscale pe perioada anterioară publicării ei, acestea vor percepe şi penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a impozitului pe clădiri.
Totodată, calificarea retroactivă drept clădiri a turnurilor de susținere a turbinelor ridică și problema lipsei reevaluării acestora pe perioada anterioară adoptării deciziei de către Comisia fiscală centrală.
Pe de altă parte, chiar dacă autoritățile fiscale nu vor aplica retroactiv decizia Comisiei, neclară este și modalitatea de aplicare a acesteia în perioada cuprinsă între publicarea deciziei și finalul anului 2014.
Problema decurge din faptul că declaraţiile anuale privind impozitul pe clădiri şi impozitul pe construcţii au fost depuse la începutul anului, iar impozitele corespunzătoare au fost deja achitate în 2 tranşe, respectiv la 31 martie şi 30 septembrie (impozitul pe clădiri) şi la 25 mai şi 25 septembrie (impozitul pe construcţii). Prin urmare, aplicarea deciziei presupune rectificarea declaraţiilor depuse, recalcularea impozitului şi recuperarea parţială a sumelor deja achitate.
Lăsând la o parte comentariile de ordin tehnic legate de modalitatea concretă de aplicare a deciziei, nu putem să nu remarcăm că intervenția Comisiei vine cu doar câteva luni înainte de anunțata micșorare a „taxei pe stâlp” de la 1,5% la 1%. Având în vedere că, prin calificarea lor drept clădiri, stâlpii de susținere a turbinelor eoliene nu mai intră sub incidența acestei taxe, ci a impozitului pe clădiri, decizia Comisiei îi lipsește pe producătorii de energie eoliană de beneficiul acestei relaxări fiscale.
Clădiri se pare că avem. Mai rămâne ca arhitecții cadrului legislativ românesc să înțeleagă că stâlpii de susținere a unei economii stabile și apte să atragă noi investiții sunt predictibilitatea și coerența!
Mihaela ALEXANDRESCU (foto), Managing Associate al Țuca Zbârcea & Asociații
