Combinatul chimic din Turnu Măgurele este închis pe o perioadă nedeterminată pentru revizie, susține secretarul sindicatului unității de producție a îngrășămintelor, SC Donau Chem SRL, Victor Trușcă. Acesta infirmă zvonurile apărute în mass-media, potrivit cărora omul de afaceri Ioan Niculae ar fi închis definitiv combinatul, deoarece nu mai este rentabil.
„Combinatul de la Turnu Măgurele este oprit de săptămâna trecută. În această perioadă se efectuează reparații la instalații. Perioada de oprire încă nu este cunoscută. Oamenii își fac în continuare treaba la combinat, doar că este în reparație. Deocamdată, programul este de revizie a instalațiilor. Este program normal de lucru”, a declarat liderul sindical Victor Trușcă, citat de Agerpres.
Omul de afaceri Ioan Nicolae a cumpărat combinatul din Turnu Măgurele în 2004. Obiectul de activitate al SC Donau Chem Turnu Măgurele îl reprezintă fabricarea și comercializarea de îngrășăminte minerale cu azot și a intermediarilor (amoniac, acid azotic) alături de producția de piese schimb și utilaje tehnologice. Fostul Combinatul din Turnu Măgurele care, înainte de 1989 avea peste 3.000 de angajați, mai are acum 942 de salariați.


