Complexul Energetic (CE) Oltenia (CEO) se va închide dacă nu urmează planul de restructurare la care s-a angajat pentru a primi ajutor de salvare din partea statului. Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor a trimis inspecţia financiară în control pentru a vedea ce s-a întâmplat cu fondurile acestei companii, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Ministrul Finanțelor a fost întrebat de ce România continuă să acorde ajutoare de stat unor producători de energie pe cărbune. „Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii, care ştiţi foarte bine că au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Cred că vă referiţi la CEO. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. Dacă Comisia este de acord, acest ajutor se dă, dar în anumite condiţii, şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii”, a precizat ministrul potrivit Agerpres.
„Oricum, conducerea de acolo a fost schimbată, iar Ministerul Finanţelor Publice a trimis deja inspecţia economico-financiară acolo să vedem ce s-a întâmplat, cum au dispărut fondurile”, a continuat Cîţu.
Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia include trecerea unor grupuri energetice de pe cărbune pe gaze şi realizarea unui parc fotovoltaic.
În urmă cu trei săptămâni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a afirmat că şeful companiei, Sorin Boza, a fost demis după ce corpul de control a relevat prejudicii de 600 de milioane de lei.
Florin Cîțu a participat la o conferinţă organizată la București de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), instituţie care a anunţat că nu mai finanţează proiecte de energie din combustibili fosili şi se concentrează pe energie curată.


