Distribuitorul de gaze Distrigaz a limitat debitul de gaze naturale către producătorul de energie Elcen din cauza neachitării serviciului de distribuție, astfel că aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureștiului rămân fără apă caldă, mai precis cartierele Drumul Taberei, Militari și Crângași, dar și o parte din centrul Capitalei, a anunţat Elcen. Mai mult, Distrigaz va demara procedura de executare silită pentru recuperarea unei părți din datorie.
Elcen se află acum în imposibilitatea de a-și onora plățile către furnizorii și distribuitorii de materii prime, materiale și servicii, din cauza datoriilor acumulate de RADET către Elcen.
„Astfel, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei, Distrigaz a luat decizia, și a notificat ELCEN în acest sens, ca, începând cu data de 05.09.2016, să reducă presiunea gazului natural, în mod constant, până la limita de avarie (2 bari), fapt pus în practică la această oră”, se arată într-un comunicat al Elcen.
Datoria a fost acumulată în perioada ianuarie 2016 – iunie 2016.
„În cazul în care aceasta nu va fi achitată, Distrigaz a informat ELCEN că va trece la aplicarea măsurii sistării serviciului de distribuție și, pe cale de consecință, agregatele energetice de la CTE Vest se vor opri. Ca urmare, nu se va mai putea furniza energie termică pentru aproximativ 40% dintre locuitorii Bucureștiului – cartierele Drumul Taberei, Militari și Crângași, dar și o parte din centrul Capitalei”, mai informează compania.
Mai mult, Distrigaz şi-a anunțat intenția demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei părți din datorie.
Drept urmare, Elcen a luat decizia ca poprirea pe conturile RADET să rămână de 100%.
„Societatea a dat dovadă de disponibilitate față de solicitările repetate ale RADET de a se diminua poprirea pe contul escrow tocmai pentru a permite acestei debitoare să efectueze plăți salariale și, totodată, să achite furnizorii care au prestat servicii de reparații și întreținere a rețelei de termoficare”, mai spun oficialii Elcen.
Potrivit acestora, din discuțiile purtate cu Primăria Municipiului București, a rezultat că va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului București o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli cu suma de aproximativ 259 de milioane de lei, care reprezintă obligație de plată restantă a Municipiului București față de RADET și Electrocentrale București în baza protocolului încheiat în 18 decembrie 2008, ce a fost aprobat prin hotărârea 424/2008 emisă de CGMB.
„Subliniem că această sumă (258.969.243 lei) se regăsește atât în Anexa numărul 1din propunerile pentru proiectul Bugetului PMB pe anul 2016, semnată de Direcția de Specialitate din cadrul Primăriei (…). În plus, față de această sumă, Primăria Municipiului București, în anexele 1 și 2 la Proiectul de BVC pe 2016, menționează faptul că mai există o sumă pe care o datorează RADET, în valoare de 715 milioane de lei, care reprezintă o parte din subvențiile restante”, adaugă Elcen.
Oficialii spun că Electrocentrale București a arătat Primăriei Capitalei că, fără plata acestei sume, nu se va putea intra în sezonul de termoficare 2016 – 2017, motivat de imposibilitatea asigurării fondurilor pentru achiziționarea combustibilului (gaze naturale, precum și a efectuării reparațiilor la capacitățile energetice de bază.
Reprezentanţii Elcen spun că, în discuțiile care au avut loc între conducerea Elcen și Primăria Municpiului București, s-au dat asigurări că se vor face eforturile financiare necesare pentru asigurarea bugetării și plății celor 259 de milioane de lei.
„În acest moment, însă, nu este demarată o acțiune din partea Primăriei pentru punerea în practică a acestor angajamente. În acest context, ELCEN nu a avut sursele financiare necesare pentru a asigura plata producătorului, transportatorului și distribuitorului de gaze. Drept consecință, Distrigaz a emis notificarea nr. 3748/02.09.2016, prin care a anunțat ELCEN reducerea presiunii gazului natural”, adaugă conducerea Elcen.
Astfel, Elcen a decis notificarea RADET și a Consiliului General al Primăriei Municipiului București, administratorul regiei, cu privire la faptul că „societatea se află în imposibilitatea de a-și mai plăti furnizorii și distribuitorii, fapt care duce, în consecință, la desfășurarea activității în condiții la limită”.
În prezent, RADET București datorează societatății Electrocentrale București peste 3,6 miliarde de lei.
„Elcen a notificat această debitoare cu reducerea/sistarea furnizării de energie termică, în condițiile în care aceasta nu își va îndeplini toate obligațiile de plată în termen de 10 zile de la comunicarea notificării. Precizăm că toate aceste demersuri ale Elcen sunt făcute în beneficiul locuitorilor din Municpiul București în vederea asigurării agentului termic la parametric normali, atât în această perioadă, cât și în sezonul de încălzire 2016 – 2017”, adaugă Elcen.
Datoriile Regiei Autonome de Distribuţie a Agentului Termic (RADET) către Electrocentrale Bucureşti (Elcen) au început încă din anul 1996, când regia de termoficare a încheiat anul fiscal cu o datorie de 8,7 milioane lei. Din acel an şi până în prezent, RADET nu a mai reuşit să îşi achite datoriile către Elcen, acumulând an după an datorii noi li penalităţi de miliarde de lei.
În cele şase sectoare ale Capitalei sunt 1,23 milioane de branşaţi (566.000 de apartamente).
Elcen se află sub autoritatea Ministerului Energiei şi produce şi distribuie energie termică şi energie electrică. Este cel mai mare producător de energie termică din România. Asigură 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.
RADET se află în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România. Regia asigură 74% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi companii).
Distrigaz: Am încercat medierea
La rândul său, compania Distrigaz Sud Reţele precizează că a decis limitarea alimentării cu gaze naturale către Elcen pentru a nu afecta alimentarea cu apă caldă a locuitorilor din Bucureşti racordaţi la sistemul centralizat de furnizare a apei calde şi agentului termic. Măsura, arată compania de gaze, vizează locul de consum CTE Vest Cogenerare şi a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonării debitelor.
„Măsura survine ca urmare a acumulării unor arierate importante de către Electrocentrale Bucureşti SA, în valoare de aproximativ 147 milioane de lei şi pe fondul nerespectării calendarului de eşalonare a plăţilor convenit între părţi”, se arată într-un comunicat transmis de Distrigaz Sud Reţele.
Limitarea alimentării cu gaze naturale va fi menţinută până la recuperarea integrală a soldului exigibil, precizează oficialii Distrigaz Sud Reţele.
„Tergiversarea găsirii unei soluţii de achitare a datoriei va mări valoarea acesteia, dat fiind că de la ultima notificare transmisă de Distrigaz Sud Reţele către Electrocentrale Bucureşti şi până în prezent a fost emisă şi factura aferentă lunii iulie 2016 cu scadenţa în septembrie”, arată compania.
În plus, acumularea debitelor restante a afectat şi bugetul Distrigaz Sud Reţele prevăzut pentru realizarea de investiţii necesare asigurării parametrilor optimi de exploatare în condiţii de siguranţă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, arată societatea.
„Ne exprimăm regretul că, în lipsa unei soluţii amiabile de onorare a acestor datorii, suntem obligaţi să recurgem la aceste măsuri care sunt de natură să stopeze acumularea unor datorii şi mai mari de către Electrocentrale Bucureşti şi, implicit, să prevină o situaţie de blocaj în prag de sezon rece”, precizează Distrigaz Sud Reţele.
Distrigaz Sud Reţele este o filială a Engie Romania, înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare. Distribuitorul de gaze naturale deserveşte 19 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o retea de distribuţie de aproximativ 19.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Valcea, Vrancea.
În Municipiul București, Distrigaz Sud Rețele asigură serviciul de distribuție pentru peste 400.000 clienți finali și dispune de o rețea de distribuție în lungime de 4.234 km, fiind realizate investiții anuale pentru reabilitarea și modernizarea acesteia în valoare de aproximativ 60 milioane lei.


