Acasă MediuDezvoltare Durabila C.E. Oltenia, singura companie de stat premiată la Romanian CSR Awards

C.E. Oltenia, singura companie de stat premiată la Romanian CSR Awards

de GM

Complexul Energetic Oltenia a obținut locul al III-lea, la categoria „Sănătate”, pentru proiectul privind amenajarea unității balneoclimaterice Săcelu, în cadrul Galei de Premiere dedicată exclusiv recunoașterii activităților de Responsabilitate Socială ale companiilor din România (proiecte desfășurate în anul 2013). În total, în cadrul competiției ce a avut loc recent au intrat 100 de proiecte.

”Cei prezenți în sală au fost deosebit de încântați să constate prezența unei companii de stat în mijlocul lor, momentul decernării premiului CE Oltenia fiind cel mai aplaudat”, se arată într-un comunicat al companiei.

Localitatea Săcelu este recunoscută la nivel naţional şi internaţional prin proprietăţile curative ale apelor minerale terapeutice din această zonă. Aici funcţionează o bază de tratament permanentă, CRPFM Săcelu (Centrul de Recuperare și Perfecționare a Forței de Muncă Săcelu), care aparține CE Oltenia și cuprinde hotelul, sala de mese, baza de tratament și plaja cu trei bazine în aer liber.

Plaja a beneficiat de investiții de modernizare în anul 2013, alocate de C.E. Oltenia: nisip fin, 200 de șezlonguri, umbrele, dușuri, grupuri sanitare noi, punct de prim ajutor și o terasă unde pot fi consumate produse alimentare și băuturi răcoritoare diverse.

În 2014, se au în vedere lucrări de modernizare a spaţiilor de cazare şi a bazei de tratament, astfel încât stațiunea să poată fi deschisă și pe timpul iernii.

”Deasemenea, un factor important de care beneficiază localitatea este şi climatul blând, cu aer curat, perfect pentru recreere. Hotelul dispune de 150 de locuri în camere cu două paturi dotate cu televizor, frigider și grup sanitar propriu. Sala de mese are o capacitate de 100 de locuri. Baza de tratament este dotată cu săli ce conțin aparatură de ultimă tehnologie pentru terapie cu unde scurte, electroterapie, băi galvanice, tratamentul afecțiunilor reumatismale, afecțiuni neurologice, afecțiuni ginecologice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni ale tubului digestive”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții C.E. Oltenia spun că, prin implementarea acestui proiect, s-a urmărit: utilizarea optimă a resurselor izvoarelor minerale din localitatea Săcelu, creşterea gradului de confort în spaiile destinate tratamentelor, o mai bună calitate a ofertei de agrement și servicii profesionale din partea personalului medical din baza de tratament, atragerea unui segment diversificat de clienţi, precum și asigurarea condiţiilor pentru organizarea cursurilor de pregătire profesională pentru angajații societății şi pentru agenţii economici din regiune.

”Toţi pacienţii care au avut bilet de tratament la CRPFM Săcelu în anul 2013 au fost  mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de serviciile de care au beneficiat, conform opţiunilor din chestionarele puse la dispoziţie de către organizatori. În anul 2013,  numărul de pacienţi de la CRPFM Săcelu a fost 912, iar numărul de persoane care au participat la cursuri de formare profesională a fost 933”, mai informează comunicatul.

20 de angajați ai companiei au fost implicaţi ca voluntari în proiect (formare profesională, activitati administrative si organizatorice).

Proiectul cuprinde mai multe secţiuni: amenajarea plajei, a bazinelor şi a utilităţilor la CRPFM Săcelu” – secţiune contractată şi executată în anul 2013, finalizarea lucrărilor, fluxuri tehnologice şi dotări cantină – restaurant CRPFM  Sacelu – secţiune aflată în faza de contractare, modernizarea bazei de tratament – secţiune nedemarată și modernizarea spaţilor de cazare – hotel Minerul – secţiune nedemarată.

Bugetul alocat pentru prima secţiune a proiectului executată anul trecut, respectiv „Amenajare plajă, bazine şi utilităţi la CRPFM Săcelu”, a fost de 350.000 euro.

Pe întregul an 2013, s-au înregistrat venituri în valoare de  475.000 euro, în creştere cu 7,5% faţă de veniturile încasate în anul 2012. În perioada de sezon 2013, veniturile au crescut de patru ori față de veniturile înregistrate în perioada similară din 2012; suma de circa 50.000 euro a fost încasată numai din taxa de acces pe plajă (pentru salariații CE Oltenia accesul pe plaja este gratuit).

În urma investițiilor realizate, au fost zile (în weekend-uri) cu 2.500 de persoane pe plajă, spun oficialii C.E. Oltenia.

Potrivit acestora, dezvoltarea parţială a proiectului de la CRPFM Săcelu a avut un impact pozitiv atât asupra angajaţilor societății care au beneficiat de bilete de tratament şi cursuri, cât şi asupra comunităţii, prin dezvoltarea comerţului sezonier, creşterea veniturilor din taxele locale.

din aceeasi categorie