A apărut în spațiul public un proiect de ordonanță de urgență (OUG) pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 (vezi –proiect OUG reducere cheltuieli). Practic, în afară de sumele pentru cofinanțarea proiectelor realizate din fonduri europene, autoritățile publice nu prea mai au voie să cheltuiască nimic! Ceea ce nu face decât să bulverseze întreaga economie, pentru că sunt numeroase firme care lucrează pentru autoritățile locale sau centrale. Poate cea mai afectată zonă este cea a furnizorilor de energie electrică și gaze naturale, obligați prin noua OUG să suporte din ”buzunarul lor” plafonarea/compensarea la facturi acordată de stat consumatorilor casnici și industriali. Practic, autoritățile ”scot castanele din foc” cu mâna furnizorilor! Problema este că furnizorii nu sunt nici instituție de binefacere, nici Maica Tereza, nici vreun ”sac fără fund”, să aibă bani cu nemiluita ”să sponsorizeze” Guvernul! Iar problemele furnizorilor se vor propaga în tot sistemul energetic. Și-uite-așa, prin ”grija” autorităților, ne paște ”un scurtcircuit feeric” exact în timpul Sărbătorilor de Iarnă!
OUG pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de Convergență și pentru modificarea unor acte normative este un exemplu de act normativ care încearcă să repare ceva și ”reușește” să strice mult mai mult!
Dar și să producă ilaritate! De exemplu, potrivit art. I (1) b) instituțiile publice ”nu pot încheia angajamente legale” pentru ”Reparații curente”. Adică, dacă la o primărie, la un minister sau chiar la biroul președintelui Iohannis sau biroul premierului Ciolacu se strică apa la WC, ”sănătate”! N-au voie să repare! Cel puțin, nu pe banii statului! Fie vin cu bani de acasă să repare, fie caută un alt WC în instituție, fie o pădure, o benzinărie sau un restaurant! Președintele Iohannis pare avantajat: are ditamai parcul la Cotroceni! Pe când premierul Ciolacu are doar câțiva brăzișori în fața Guvernului!
O altă consecință va fi și asupra magistraților. Sau, mai exact, asupra pensionării acestora. Potrivit proiectului de OUG, sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice se plătesc în anul 2024. Magistrații aveau ”obiceiul” să dea statul în judecată pentru a-și recupera sume salariale, procese pe care, de obicei, le câștigau și trebuiau să-și încaseze banii de la stat. Cum pensia magistraților se calculează ca fiind 80% din veniturile din ultima lună de activitate, mulți magistrați au cerut, de-a lungul timpului, să le fie acordate în ultima lună de activitate sumele obținute în urma acestor procese. Ceea ce însemna că, o viață întreagă, magistrații tot luau 80% din banii primiți în urma acestor procese, atâta doar că lunar, sub formă de pensie. Urmarea noii OUG: nu credem că în lunile noiembrie și decembrie vor ieși la pensie prea mulți magistrați!
Pe de altă parte, sunt și consecințe absolut neplăcute! De exemplu, ”în perioada 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024, se suspendă emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a titlurilor de plată”. Ceea ce nu e plăcut deloc! Sunt oameni bătrâni, care așteaptă chiar și de zeci de ani să-și primească banii de la ANRP și acum se trezesc că iar nu încasează nimic!
O altă situație neplăcută se va răsfrânge asupra companiilor care prestează pentru autoritățile publice locale. ”În situația epuizării creditelor bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) cu această destinație”, ministerul înștiințează Compania Națională de Investiții (CNI), iar aceasta ”dispune măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii, surse împrumutate sau alte surse legal constituite”. Cel mai probabil, vor fi sistate lucrări pentru construcția de drumuri, de centre medicale, săli de sport, creșe etc. Dar, prin sistarea acestor lucrări, companiile care prestau aceste servicii pentru CNI rămân fără sursă de venituri și, în consecință, și angajații acestora! Tocmai acum, când mai sunt 2 luni până la Crăciun!
Sistemul energetic va fi cel mai afectat
Potrivit proiectului noii OUG, subvenționarea plafonării/compensării facturilor la energie electrică și gaze naturale, deși stabilită și asumată de autorități, va fi suportată de companiile de furnizare!
Furnizorii vor primi de la stat ” 40% din valoarea solicitată în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de decontare conform prevederilor alin. (5), în limita sumelor disponibile în Fondul de Tranziție Energetică”. Iar restul sumei, cândva, dar tot în limita sumelor disponibile în Fondul de Tranziție Energetică.
De remarcat, niciodată Fondul de Tranziție Energetică nu va avea suficienți bani disponibili pentru furnizori! În primul rând că plafonarea/compensarea se acordă atât pentru consumurile de curent electric, cât și pentru gaze naturale. Dar numai companiile din sectorul energiei electrice dau bani la Fondul de Tranziție Energetică! Nu se poate ca, din banii de la curent, să se plătească și facturile la gaze!
Furnizorii sunt cam ca administratorii de bloc, care încasează întreținerea. Banii încasați de la locatari îi virează apoi către furnizori (de exemplu către ”radeți”, către cei ce livrează apa, către cei ce iau gunoiul etc.). Dacă, de exemplu, primăria ar trebui să acorde subvenții pentru locatari și nu o face, administratorul nu are de unde să plătească facturile întregi pentru ”radeți”, pentru apă sau gunoi. Și, la un moment dat, companiile de apă, gunoi și ”radeții” vor sista livrările către locatari!
Cam așa se întâmplă și cu furnizorii de curent și gaze: încasează facturile plafonate de la consumatorii casnici și industriali și apoi dau banii către producători, transportatori, distribuitori etc. Într-o perioadă rezonabilă, ar trebui să li se deconteze și subvențiile de la stat, pe care statul le-a promis consumatorilor, dar pe care le-au acordat, de fapt, furnizorii.
Mai mult, furnizorii de energie electrică și gaze naturale au făcut mult mai mult decât administratorii de bloc! S-au împrumutat ca să plătească facturile întregi, pentru că statul nu le-a decontat subvențiile! Acum se știe sigur că nici nu le vor mai deconta! Decât maxim 40%. Pentru că Fondul de Tranziție Energetică nu are suficienți bani!
Consecința este că furnizorii nu vor mai plăti sumele către producători, către transportatori, către distribuitori, pentru certificatele verzi etc., pentru că nu mai au de unde! Dar, fără bani, nici producătorii, transportatorii, distribuitorii nu pot să funcționeze!
Și-uite-așa, într-un mod sigur și eficient, guvernanții reușesc ”să scurtcircuiteze” tot sistemul energetic și să-l bage direct în black out!