Acasă Economie Autograf: Românii alocă până la 600 de lei pentru cadourile de Paște

Autograf: Românii alocă până la 600 de lei pentru cadourile de Paște

de A

Deși prețurile pe segmentul jucăriilor, jocurilor de societate, seturilor de coloriaj, produselor de birotică au crescut cu aproximativ 15-20 % de la sfârșitul anului trecut, românii dornici să păstreze tradiția cadoului de Paște au început să achiziționeze astfel de produse începând cu luna martie a acestui an.

“În contextul în care piața de birotică, papetărie sau de jucării din România a cunoscut o creștere a prețurilor datorată crizei mondiale și inflației instalate în piața din România  și, nu numai, ci și în piețele internaționale, am observat o creștere a apetitului românilor cu 20-25%, comparativ cu 2022, pentru achiziționarea de cadouri cu ocazia Sarbătorilor Pascale. Astfel, clienții români au început mult mai devreme față de alți ani achiziția de astfel de produse, atât din magazinele noastre online, cât și din cele fizice din Iași și București,” declară Adrian Bănuță, Retail Operations Manager Autograf.

Printre produsele vedetă ale acestor Sărbători Pascale se numără: instrumentele de scris de tip (Diplomat, Parker), jocurile creative, logice sau jocurile de societate. În același timp la mare căutare sunt seturile de coloriaj care pot fi folosite atât de adulți, cât și de copii. Bugetele alocate de către români variază între 70 și 600 lei.

“Observăm însă o modificare a comportamentului de consum a clientului român în această perioadă, aceștia au început să acorde o mai mare atenție calității produselor, chiar dacă acestea au un preț mai mare, în defavoarea cantității cum eram obișnuiți în alți ani. Astfel, în topul preferințelor rămân încă ghiozdanele și penarele aparținând unor branduri recunoscute”, declară managerul magazinelor Autograf, Adrian Bănuță.

Analizând dinamica cumpărăturilor de cadouri de Paște, acestea au avut o pondere de 70/30%  în favoarea cumpărăturilor tradiționale din magazinele fizice, versus cele online.

Compania Vector Internațional deține în portofoliu magazinele Autograf lansate în piață în 2012, care activează în acest moment, în două dintre cele mai importante centre comerciale din București și Iași și magazinul online www.autograf.ro

Fondată în 1997, compania Vector Internațional este specializată în importul, distribuţia şi comercializarea produselor atât pentru birou cât și pentru acasă: birotică, papetărie, curățenie, igienă, protocol, promoționale , signalistică. Grupul Vector Internațional are în acest moment 75 de angajați și o cifră de afaceri de 9 milioane de euro (pe grup) în 2022.

 

din aceeasi categorie