Acasă MediuDezvoltare Durabila Asfor: Biomasa este principala sursă de energie regenerabilă din UE

Asfor: Biomasa este principala sursă de energie regenerabilă din UE

de L M

Biomasa este principala sursă de energie regenerabilă din Uniunea Europeană, susține Ciprian Muscă, președintele Asociația Forestierilor din România Asfor. În România, aproximativ 3,5 milioane de gospodării se încălzeasc cu lemne. De aceea, România ar putea avea un adevărat proiect de țară punerea în valoare a biomasei forestiere și agricole, cu implicații semnificative în rezolvarea încălzirii în mediul rural și în orașele mici. Asfor a demarat proiectul „Niciun sat fără 1 Megawatt”, prin care este promovată utilizarea eficiență a biomasei în încălzire.

În contextul crizei energetice globale, a războaielor și a faptului că ne-am asumat, în cadrul Uniunii Europene, tranziția verde, UE încurajează producția de energie electrică și termică prin folosirea biomasei, a declarat Ciprian Muscă, președintele Asfor, potrivit unui comunicat de presă al asociației.

„Creșterea utilizării biomasei în UE contribuie la diversificarea aprovizionării cu energie a Europei, creșterea economică, creșterea numărului de locuri de muncă și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Biomasa pentru producția de energie (bioenergie) este principala sursă de energie regenerabilă în UE, cu o pondere de aproape 60%. Sectorul de încălzire și răcire este cel mai mare utilizator final, folosind aproximativ 75% din întreaga bioenergie”, a spus Muscă. De altfel, reprezentantul Asfor a ținut să atragă atenția că în această toamnă, s-a încheiat a treia revizuire a Directivei privind Energia Regenerabilă. Directiva consacră principiul utilizării în cascadă a lemnului astfel: produse pe bază de lemn, prelungirea duratei de viață a produselor pe bază de lemn, reutilizare, reciclare, bioenergie, eliminare. Iar biomasa forestieră poate beneficia de scheme de sprijin.

„În jur de 3,5 milioane de gospodării din România se încălzesc cu lemne. Biomasa forestieră este o resursă care, cu politici publice adecvate, poate contribui decisiv la rezolvarea problemei încălzirii în mediul rural, în orașele mici, dar și în companii. Avem modele eficiente de folosire a biomasei forestiere. Putem merge mai departe – niciun sat fără 1 Megawatt!”, afirmă Muscă.

„Româna poate avea un proiect de țară care să pună în valoare biomasa forestieră și agricolă care se risipește în fiecare primăvară și toamnă prin incendieri de cele mai multe ori necontrolate și ilegale”, a atras atenția președintele Asfor.

Asociația a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, o conferință cu tema „Biomasa forestieră, sursă locală de energie regenerabilă”. Parteneri au fost clusterele „ProWood” și „Green Energy”, care derulează proiecte de încălzire cu biomasă în mediul rural. Acolo a fost prezentat un model, modular, care permite producerea de energie termică prin arderea resturilor provenite din silvicultură și agricultură. „Acest model poate fi transformat într-un proiect de țară și finanțat prin programe de dezvoltare locală”, atrage atenția Ciprian Muscă.

„Extinderea folosirii centralelor pe biomasă lemnoasă la nivel național în comunitățile rurale este mai mult decât necesară. Resturile lemnoase rezultate din exploatările forestiere care azi sunt abandonate în pădure reprezintă o resursă care poate fi și trebuie folosită. Fără a afecta gestionarea durabilă a pădurii, acestea reprezintă de fapt o materie primă accesibilă, ecologică, ieftină și eficientă pentru producerea de energie electrică și/sau termică. La fel ca deșeurile rezultate din prelucrarea lemnului”, a spus Muscă.

La conferința noastră au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai administrațiilor publice locale, antreprenori, cadre universitare și studenți.

 

din aceeasi categorie