Acasă Economie Amenajarea hidroenergetică Cerna – Belareca primește undă verde de la Mediu

Amenajarea hidroenergetică Cerna – Belareca primește undă verde de la Mediu

de A

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a emis astăzi proiectul pentru un nou acord de mediu la Cerna-Belareca, ceea ce înseamnă deblocarea proiectului după decenii de întârziere, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Amenajarea a fost prevăzută cu două trepte de cădere, Cerna și Belareca, proiectate astfel încât să permită funcționarea independent una de alta. Punctul comun al celor două căderi îl constituie centrala Herculane, în care vor fi instalate hidroagregate pentru ambele căderi.

Până acum, statul român a investit aici peste 345 milioane lei, iar stadiul lucrărilor este de 80%. Proiectul a început în 1980.

”Am mandatat conducerea Hidroelectrica să accelereze la maximum toate aceste proiecte, după decenii de întârzieri, amânări, nepăsare și sabotaje prin procese declanșate în serie. Nu ne intimidează aceste lucruri. Ne motivează să luptăm până la capăt. Energia și Mediul merg mână-n mână, iar deblocarea acestor proiecte este muncă de echipă. Îi mulțumesc lui Mircea Fechet pentru tot sprijinul, pentru prietenie și pentru curaj. Nu vom abandona investițiile care vor garanta energia României de mâine — mai sigură, mai ieftină și mai curată”, a spus ministrul Energiei.

Acordul de mediu pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca a fost emis marți, a anunțat, la rândul său, ministrul Mediului, Mircea Fechet.

”Undă verde pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca, un proiect care face parte din pachetul de investiții strategice care pun România pe drumul independenței energetice. Am emis proiectul de acord de mediu pentru obiectivul amplasat în localitățile Băile Herculane, Mehadia și Cornereva din județul Caraș-Severin, care va conduce la suplimentarea capacității medii de producție energie cu 40,2 GWh/an. Suplimentar, prin acumularea unui volum util de 7,11 milioane mc în barajul de la Cornereva, se asigură capacitatea de stocare a aproximativ 4,15 GWh energie electrică”, a scris Fechet într-o postare pe Facebook.

Acesta a subliniat că Amenajarea Cerna – Belareca este unul dintre cele mai vechi proiecte hidroenergetice din România, demararea primelor lucrări având loc în urmă cu 45 de ani, iar investiția a fost sistată în anii ’90, la un stadiu de realizare de 80%.

”Proiectul a parcurs toate etapele impactului asupra mediului și respectă prevederile legale naționale și normele europene, așa cum indică toate cele trei studii de specialitate supuse consultării publicului, respectiv Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, Studiul de evaluare adecvată și Raportul privind impactul asupra mediului. Aceste studii au condus la integrarea de măsuri de prevenire și reducere a impactului asupra mediului, inclusiv măsuri de monitorizare, atât pentru perioada de execuție a lucrărilor de finalizare, cât și pentru perioada de funcționare a AHE Cerna – Belareca”, a transmis ministrul Mediului.

Studiile privind proiectul au fost supuse consultării publicului începând cu data de 2 octombrie 2024, nefiind înregistrate solicitări de organizare a unei dezbateri publice și nici observații cu privire la proiect sau rezultatele studiilor elaborate.

Obiectivul ”Amenajarea hidroenergetică Cerna – Belareca” a fost prevăzut cu două trepte de cădere, una pe râul Cerna și cealaltă pe râul Belareca, punctul comun fiind centrala Herculane.

”Investiția va fi realizată de Hidroelectrica și se adaugă celor aflate deja în diferite faze de execuție, prin care valorificăm în interesul românilor resursele de hidroenergie, consolidăm securitatea energetică a României și ne asigurăm că ținem în frâu facturile la energie electrică’, a mai scris Fechet pe pagina de socializare.

din aceeasi categorie