O nouă lucrare de apărare împotriva inundațiilor a fost recepționată deApele Române Siret. Aceasta este situată în comuna Agăș, județul Bacău, una din zonele puternic afectate de-a lungul timpului de revărsarea apelor. Amenajarea hidrotehnică a fost finalizată și recepționată, mai exact etapa a treia a proiectului.Lucrările sunt amplasate pe ambele maluri ale râului Trotuș, respectiv:
– pe tronsonul cuprins între confluența cu pârâul Șugura și podul rutier din localitatea Preluci;
– pe ambele maluri ale râului Cotumba, afluent de dreapta al râului Trotuș, în satul Cotumba, în amonte de confluența cu pârâul Mănăstirea.
Râul Trotuș are în general maluri asimetrice și abrupte, albia minoră este largă, cu deschideri de 50-85 metri, iar viteza de curgere și capacitatea de transport sunt foarte ridicate, ceea ce provoacă aluvionări intense și prăbușiri de mal, în special pe malul drept.
Prin urmare, s-a optat pentru realizarea de apărări de mal din gabioane umplute cu bolovani de râu și acoperite cu strat de beton în lungime totală de 6.749 de metri.
De asemenea, pentru stabilizarea patului albiei, au fost executate 16 praguri de fund din gabioane.
În ceea ce privește râul Cotumba, albia este îngustă și adâncă, cu pantă mare. De aceea, în timpul viiturilor, procesul de eroziune este foarte ridicat. După viiturile din iunie 2021, malurile au fost foarte erodate astfel încât unele case se aflau în pericol de prăbușire.
Prin urmare, și în acest caz, a fost aleasă soluția apărărilor de mal din gabioane pe ambele maluri pe o lungime totală de 504 metri, o atenție deosebită fiind acordată zonei unde casele sunt foarte aproape de malul apei.
De asemenea, pentru micșorarea pantei râului și reducerea vitezei de curgere, s-au executat 6 praguri din gabioane umplute cu piatră de râu.
Concomitent cu lucrările de apărare de mal, s-au executat și lucrări de recalibrare a albiilor minore prin excavații în zonele unde nu exista secțiune suficientă menținându-se însă traseul existent al cursurilor de apă (Trotuș și Cotumba).
Valoarea recepționată a lucrării este de 31.940.576,56 lei (fără TVA).
”Astfel, datorită lucrările de amenajare, albiile și malurile au fost stabilizate, iar riscul de inundare a zonelor riverane s-a redus semnificativ”,arată Apele Române.


