Interviurile video ale publicației FOCUS ENERGETIC continuă, invitată la “O cafea cu Gabi Moroianu“ fiind doamna Daniela Raluca Dărăban, directorul executiv al Federației Patronale a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).
Absolventă a Facultății de Administrație Publică și Științe Politice din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dar și al Oxford Cherwell College, Banbury (Marea Britanie), doamna Dărăban a activat, începând din anul 2005 – cu mici intermitențe – doar în entități legate de domeniul energetic: consilier al ministrului Economiei și Finanțelor, consilier în cadrul ANRE, director în cadrul ExxonMobil România etc.
GM: Bună ziua. Astăzi ne bem cafeaua împreună cu directorul executiv al Asociației Distribuitorilor și Furnizorilor de Energie și Gaze Naturale, așa cum vă știe lumea – ACUE, doamna Dana Dărăban. Mulțumesc că ați răspuns invitației noastre.
DD: Bună ziua. Mulțumesc și eu pentru invitație.
GM: Ce se mai întâmplă în sectorul dumneavoastră? Pentru că eu, din ce văd în ultimii ani, pare că sunteți la „încasat”. Încasați din toate părțile. Și furnizorii, și distribuitorii. Pe de o parte, furnizorii, de data asta chiar au de încasat, la propriu, bani de la stat. Pe de altă parte, distribuitorii ar vrea să facă o mulțime de lucruri, dar n-au cu ce, pentru că vi se recunoaște o rată a rentabilității foarte mică. Ba, mai mult, din ce auzeam, citeam, firmele-mamă ale companiilor de distribuție care funcționează în România cred că și-au împrumutat sucursalele de la noi, companiile de la noi din țară, cred că cu peste un miliard de euro. Ce zic, doamna Dărăban, membrii dumneavoastră?
DD: Această senzație pe care o aveți, că, de câțiva ani, suntem la încasat, ca să zic așa, în ambele forme, cred că este cauzată de faptul că, din nefericire, avem cam aceleași probleme pe care nu reușim să le închidem. Și această senzație publică, că există un conflict între mediul privat, operatorii economici și stat nu este una sănătoasă, pentru că, în orice sector și, în special, cele reglementate și, din nefericire, în ultimii ani chiar și partea de furnizare a fost, de fapt, un sector reglementat, ar trebui să fie un dialog foarte bun, constructiv, cu soluții găsite împreună și agreate atât de stat, cât și de privat, astfel încât, la nivelul consumatorului, rezultatul să fie unul foarte bun. Care, bineînțeles, la nivel de consumator se traduce în prețuri cât mai bune, preț final cât mai bun la facturile de gaze, respectiv energie electrică, iar pe partea de distribuție – în servicii cât mai bune. Și, din nefericire, există această percepție care este, într-un fel, una reală, bazată pe reacțiile pe care atât industria și, în contrapartidă, și statul le are, că există, într-adevăr, o ruptură între ceea ce spune mediul privat, operatorul economic, și, ceea ce spun reglementatorul și autoritățile.
Acum, încercarea firească ar fi să ne apropiem în folosul nostru, al tuturor, pentru că toți, la final, avem calitatea de consumatori, și în folosul acestei țări, pentru că energia are un rol foarte important pe partea de competitivitate economică. Iar România are de câștigat, de recuperat și trebuie să anticipeze și să acționeze potrivit trendurilor, astfel încât să nu mai avem acest decalaj de dezvoltare.
Pe partea de furnizare este o problemă care a plecat, într-adevăr, de la criza din 2021 și faptul că deciziile luate atunci, la finalul lui 2021, au fost, cumva, luate influențate de criză. Nu au avut acces și posibilitatea să-și facă evaluări cât mai bune. Totuși, statul, prin operatorii economici și asociațiile care îi reprezintă, a primit opinii, a primit feedback pe toate propunerile. Au fost evaluări date de operatori. Din nefericire, dialogul a fost și rămâne unul trunchiat de faptul că nu reușim, probabil, să înțelegem că scopul este unul comun.
Decizia, care trebuia să fie una temporară – de plafonare a prețului – a avut două probleme fundamentale, dacă mă refer strict la energie electrică. În primul rând, plafonul de preț la consumatorul casnic, cel mic, a fost stabilit ca reper și eu nu cred că a fost un reper corect: prețul din 2018-2019, înainte de COVID și criză. Așa s-a stabilit. A fost o decizie politică. Poate ar fi fost mai corect să fie una economică și să decidem un plafon de preț un pic mai apropiat de ceea ce noi puteam anticipa.
GM: Că statul s-a gândit să ajute consumatorul casnic și industrial, nu e rău. Că și-a luat un plafon de preț – treaba statului. Până la urmă, a zis că diferența între prețul pieței și prețul plătit de consumator o suportăm noi, de la buget. Putea să fie zero pur și simplu, să nu plătească nimeni nimic în țara asta, că nu era nicio problemă. Putea să facă orice stat. Putea să ne și plătească, ca să consumăm curent și gaze. Dar, de aici și până la a nu mai fi capabil să subvenționezi și să lungești perioada aceasta de subvenționare așa, la infinit, că pare că la infinit se va termina, e cale lungă. Aici voiam eu să vă întreb. Furnizorii, membrii dumneavoastră, încă au de încasat. La propriu. La fel au de pătimit și distribuitorii, cel puțin ai marilor companii, care au și parte de furnizare, și parte de distribuție. Unde a greșit statul?
DD: Modul în care a decis să acorde acest sprijin. Vă spun cu toată sinceritatea, chiar dacă sunt de acord că nimeni nu refuză un preț mai mic. Dar eu și dumneavoastră, în nicio țară civilizată și țări mult mai bogată decât România, nu am fi fost beneficiarii unui plafon de preț la factură. Acest sistem care oferă aceste ajutoare se face în funcție de venit. Logica politicii sociale și a ajutorului este pentru cei care au nevoie.
Iar noi am redus, spre exemplu, posibilitatea de a-i ajuta pe cei care au nevoie. Dacă luăm, de exemplu, ultima decizie a statului român, după ieșirea din plafonul generalizat la energie electrică, și ne uităm la estimarea statului român, cam care este numărul consumatorilor pe care statul român, odată ieșit din plafonul generalizat, îl consideră necesar a fi ajutat, este vorba de 2,2 sau 2,5 milioane de beneficiari potențiali. Pe datele statului român, noi am aplicat plafon pentru aproape 4 ani de zile la 9 milioane de consumatori.
O să mă dau pe mine exemplu, fără a spune că refuz ceva ce vine cu un preț mai mic. Dar înțelegând care este impactul pe termen lung, nu accept așa, să spunem. Dacă e să faci o analiză sustenabilă și responsabilă, îți dai seama de situație și, trecând peste efectul plăcut pe termen scurt, îți dai seama că, pe termen mediu-lung – că totuși trăim în această societate, în această țară – îți dai seama că poate să intervină o problemă mai mare.
GM: Acum, tot noi plătim, dar nu direct în factură, ci plătim prin taxe și impozite, care s-au tot mărit.
DD: Ceea ce s-a dovedit, că, până la urmă, dărnicia, deci modul în care s-au cheltuit banii publici în ultimii ani, ne-a adus în situația în care suntem astăzi, de a ne concentra mai mult pe măsuri de creștere de taxe, pentru că e o ajustare de deficit, care nu se poate face decât în două feluri: creștere de taxe sau reducere de cheltuieli. Și primul lucru, cel mai ușor, bineînțeles, la îndemâna statului, este creșterea taxelor.
O altă măsură pe care statul o are și pe care au aplicat-o foarte multe state a fost reducerea TVA-ul. Noi, în momentul în care am ieșit din plafon, în loc să ne asigurăm că aducem toate elementele necesare, astfel încât prețul să rămână, cumva, cât mai suportabil și nu afectăm prin alte decizii majorarea prețului, noi, de fapt și de drept, am majorat TVA-ul. Poate pare puțin, dar nu este puțin deloc, pentru că ponderea TVA-ului aplicat la prețul final, dacă vă uitați în fiecare factură, ocupă un spațiu destul de mare.
GM: Este 21%, o cincime din factură, mai mult de o cincime e TVA-ul.
DD: Sunt măsuri de reducere sustenabile, care pot, până la urmă, să ajute consumatorul final și nu afectează piața.
Revin. Am plecat de la o referință de preț 2018-2019; acum, piața este cât de cât așezată și eu cred că trendul este unul bun, nu sunt creșteri, sunt reduceri, adică pe ofertele pe care le vedem, sunt reduceri pe preț, ceea ce arată un trend pozitiv. Acum, știți că volatilitatea pe piețe e influențată de foarte mulți factori, dar, cel puțin la jumătate de an, de ridicare de plafon, suntem într-o situație, eu spun, cât de cât OK, confortabilă. Adică nu presupune o altă intervenție, piața se reglează.
Din nefericire, s-a ieșit de sub plafon, dar avem această datorie foarte mare la furnizor, care, trecând peste tot ceea ce explică fiecare instituție care este implicată, cumva, pe lanțul acesta de decontare, de la depunere, la evaluare, recunoaștere și plată. Foarte puțin în mediul privat aceste detalii contează. Pentru mediul privat, care are de acoperit un sold total de 9,2 miliarde – da, ultimele cifre publice, iar din înțelegerea mea, să spunem, pe medie, evaluările de dosare sunt undeva la februarie 2024, adică 2 ani.
Acest deficit dintre cheltuiala realizată, pentru că furnizorii au realizat deja această cheltuială, și ceea ce primesc de la stat prin procedura asta de decontare, este o cheltuială care trebuie finanțată. Iar această cheltuială se finanțează în diferite forme. O anumită formă de finanțare există, bineînțeles. Fiecare companie probabil că are un mixt de soluții pentru o sumă destul de importantă și o perioadă destul de lungă, cu multe incertitudini; probabil că s-a apelat la mai multe instrumente de de finanțare a acestui deficit.
GM: Vorbeați despre plățile pe care furnizorii, deși nu au încasat, să-i spun deconturile de la stat, ei au trebuit să le plătească. Și vorbeam că în factură, TVA-ul și accizele la energie electrică și gaze naturale sunt mari. Dar furnizorul a trebuit să plătească și TVA-ul, și accizele la stat, deși nu a încasat contravaloarea. Contravaloarea subvenției pe care, în primă fază, furnizorul a suportat-o. Și, în faza a doua, ar fi trebuit să-și încaseze banii, pe care nu i-a mai încasat.
DD: De fapt, aceste 9,2 miliarde nu sunt bani care s-ar fi dus în buzunarul furnizorului, sunt bani care se întorc pe lanț. Și da, așa este; furnizorul păstrează din factură o bucată foarte mică, care a fost și reglementată în perioada de plafonare. Deci, el păstrează, de fapt și de drept, costul, marja lui care acoperă costul, și o marjă de profit. Deci, el păstrează doar acea bucată, dar furnizorul, din factura pe care o încasează de la dumneavoastră, plătește producătorul, pentru că achiziționează marfa, plătește tariful de transport, tariful de distribuție, plătește dezechilibrele, servicii de sistem, are acciză, TVA, se plătesc bonusuri de cogenerare, CfD-uri și câte și mai câte. Noi nu am fost scutiți. Dacă furnizorii nu ar fi finanțat acest deficit, ar fi fost un blocaj pe lanț. Furnizorii s-au împrumutat ca să acopere acest deficit, ca să asigure plățile și lichiditatea în întreg sistemul energetic, să plătească la timp producătorul, să plătească taxele, să plătească schemele, să plătească accizele. Toate s-au plătit.
GM: Deci, furnizorul plătește statului TVA-ul și accizat, dar statul nu-i plătește lui? Păi, măcar o procedură de compensare.
DD: S-a discutat și despre această procedură de compensare. Trecând peste multe alte detalii, nu am putut avansa într-o discuție și nu aș putea să zic că nu a existat disponibilitate, cel puțin la nivelul Ministerului Finanțelor, pentru că ei sunt văzuți acum ca fiind cei mai drastici într-o perioadă de criză și ăsta este rolul lor. Dar să știți că la Ministerul Finanțelor a existat disponibilitate. Problema reală este – ca să poți să faci o procedură clasică de compensare, așa cum prevede legea- tu trebuie să ai o creanță reală, certificată, ca să spun așa. În momentul de față, pentru că ANRE nu procesează și nu confirmă cifrele, nu le validează pentru plată, nu avem nicio creanță reală, recunoscută în scripte, ca să zic așa, în scris.
GM: Voiam să vă întreb: pentru dumneavoastră, dumneavoastră însemnând membrii asociație, care este cea mai mare problemă? Birocrația, care există, legislația, care pare că mai degrabă vă pune piedici – eu nu zic că nu sunt și acte normative care, într-adevăr, sunt făcute cu cap și creează o emulație în piață -, taxarea? Care dintre acestea înseamnă o provocare mai mare pentru dumneavoastră?
DD: Foarte sincer, cel mai mare risc pe sectorul energetic și cred că, indiferent de operatorii de pe lanț, este această incertitudine creată de modificările foarte dese și peste noapte de legislație și reglementare. Pentru că România are acest istoric în sectorul energetic și, din nefericire, nu am văzut, cel puțin până astăzi, o îmbunătățire a modului în care se iau decizii. România ia decizii fundamentale, adică cu schimbări majore pentru sector, fără a se consulta, fără a evalua la modul foarte corect impactul, și cu termene de implementare foarte scurte.
Să nu uităm faptul că această schemă de plafonare a suferit peste 20 și ceva de modificări în cursul a 4 ani de zile. Avem exemple clare de documente care s-au aprobat și publicat în Monitorul Oficial în 31 ale lunii, cu implementare din întâi a lunii următoare. Doar pentru a se înțelege un concept pe care noi l-am explicat de foarte multe ori decidenților – și încep să cred că nu este o lipsă de înțelegere, cât, efectiv, o lipsă de asumare a faptului că ei trebuie să lucreze corect față de mediul privat. Ei mai degrabă lucrează în ideea în care trebuie să scape de o problemă, pasează o problemă. Cu cât pleacă mai repede problema respectivă printr-un act normativ pe care ei îl reglementează, să spunem, îl aprobă, către mediul privat, nu mai e problema lor. Și există, într-adevăr, această problemă a modului în care se reglementează.
Să știți că această problemă am întâlnit-o și în zona de producție, când lucram în zona de producție și lucram cu investitori importanți din afară și care puneau problema pe tabloul de riscuri. O spun cu toată responsabilitatea, în ideea în care poate, totuși, cei care sunt în funcții înțeleg că acest sector, care are, care poate fi și există o oportunitate reală de dezvoltare atât economică, cu impact pozitiv în economie, de contribuție la PIB, la creșterea economică, chiar poate să facă asta. Cea mai mare piedică este modul în care se reglementează acest sector. Este în top în orice evaluare de risc. Pe semaforul riscurilor, primul, cu roșu, este reglementarea.
GM: Adevărul e că nu știu de ce nu discută cu specialiștii din sector, că de aia sunt specialiști. Adică chiar nu înțeleg de ce nu conlucrează.
DD: La nivel de intenție. Dar, pare, mai degrabă, un exercițiu de imagine, adică n-am ajuns încă această intenție să o translatăm în procesul decizional. La modul real, eu reprezint o organizație patronală, reprezentativă, care, pe Legea dialogului social, trebuie să participe la toate discuțiile care vizează decizii pentru acest sector. La aceste discuții participă partea patronală, partea sindicală și partea reprezentată de diferite ONG-uri din zona de dialog social.
Deci, cadru legal, la noi, există. Legea dialogului social noi avem. Consiliul Economic și Social – avizul lor este unul consultativ, este OK, dar orice decident responsabil, chiar dacă nu are obligația să preia tot ce scrie în acel aviz, mă gândesc că citește, totuși, și vede ce spun partenerii de dialog social și poate îi și interesează.
GM: Asta cu condiția ca, într-adevăr, să existe acest dialog, să existe acea dezbatere publică. Dacă mă gândesc bine, s-ar putea să mă înșel, dar legea spunea că un act normativ trebuie să fie în dezbatere publică între 10 zile și 30 de zile. Dar, de la pandemie încoace, pentru că totul era urgență, actele normative rămâneau în dezbatere publică 2 zile. Așa au rămas: 2 zile.
DD: Mai există un obicei prost. Se publică în dezbatere publică o formă, se îndeplinește partea de termen, de dezbatere publică, dar, când se ia decizia, documentul are altă formă. Cu foarte multe noutăți și multe fundamentale.
Eu înțeleg că, de multă ori, multora, în zona statului, li se pare că au găsit o soluție să rezolve o problemă. Din nefericire, nu rezolvă nicio problemă. Dacă ei ar înțelege că această nevoie de consultare pleacă de la studii în spate… Este foarte clar că tu, funcționar public, bineînțeles că ai partea ta de responsabilitate și ai, probabil, o viziune, să spunem așa, pe toate cele trei paliere: partea ONG-istă, partea sindicală, partea patronală, plus interesul statului, atâta vreme cât este și cunoscut. Că noi mai avem și o problemă, că nu prea știm, ca țară, ce vrem, în ce direcție o luăm. Și asta, probabil, se răsfrânge și în modul în care se iau deciziile. Atunci, ei cred că așa rezolvă o problemă.
Încă nu înțeleg că, de fapt și de drept, își creează încă 10 probleme, care vor apărea din imposibilitatea de implementare sau din efecte negative nedorite, dar, neconsultându-se, nu le-au putut anticipa, pe care ar fi putut să le spună cei de la „firul ierbii”, ca să zic așa exact.
GM: Apropo de plafonare și la gaze naturale. Deci, cum e cu plafonarea? Eu, personal, n-am înțeles mare lucru. Prețuri administrate, prețuri reglementate, prețuri plafonate. Dacă dumneavoastră ați înțeles ceva, vă rog să mă lămuriți și pe mine.
DD: Acum, foarte onest, între preț plafonat și administrat nu e foarte mare diferență. Eu am înțeles că trebuie să facem, să găsim, stilistic, altceva, având în vedere experiența avută. Partea de plafonare, probabil, că are o conotație nu neapărat una bună și am găsit preț administrat. Nu o să intru în detalii. Deci, cred că este mai mult un exercițiu stilistic.
Vorbim despre extinderea, cel puțin din înțelegerea noastră, extinderea schemei de plafonare pentru consumatorul casnic, ceea ce înseamnă că lumea nu trebuie să intre în niciun fel de frici sau panică. Primul lucru pe care omul trebuie să-l înțeleagă, consumatorul casnic, este că, în acest sezon, adică până la finalul lunii martie 2026, pe acest sezon rece nu are nicio modificare de preț. Achită ceea ce a achitat și la începutul sezonului.
GM: Factura, pe lângă preț, mai are și cantitatea. Și a fost o iarnă destul de grea.
DD: Este foarte adevărat. Spre deosebire de alte ierni, da, într-adevăr, a fost iarnă. Deci, pentru acest sezon, nu există nicio modificare.
Noi discutam despre ieșirea din plafon în perioada verii și asta ar fi dat posibilitatea clienților să își verifice contractele, prețul de contract și să vadă dacă are cea mai bună ofertă până la intrarea în sezonul rece. Deci, fără a avea un impact serios pe preț, pentru că, în perioada verii, volumele sunt foarte mici. Ca să dau un calcul, 80% din total consum casnic pe an se duce în cele cinci luni de iarnă, iar 20% rămâne în restul anului. Consumul fiind foarte mic, valoarea este una, să spunem, mică. Și atunci, până la conștientizarea omului privind prețul de contract, negocierea cu furnizorul – să-și găsească pe piață alte oferte, plus să se eficientizeze, avea timp de acomodare.
În același timp, furnizorii aveau timp să își facă ofertele de preț, să-și stabilească strategiile. Se începea programul de înmagazinare într-o perioadă un pic, să spunem, mai calmă, mai așezată.
Din punctul de vedere al factorilor de decizie, se consideră că este necesară o extindere cu un an de zile. Adică, ceea ce este astăzi în vigoare, dacă eu am înțeles corect, dar cred că ar fi bine să așteptăm să vedem ce apare scris, se extinde strict segmentul de plafon, exact cât este și cum este astăzi stabilit în cadrul de reglementare, cu încă un an de zile. Deci, va acoperi și sezonul rece următor.
Pe partea de non-casnic, vom ieși (n.r. – din plafonare), dar trebuie să avem în vedere următoarele chestiuni. Consumatorii casnici mari de gaze nu au fost niciodată în plafon, deci ei sunt deja pe piața liberă, cu contracte cu prețuri stabilite, deja negociate, neinfluențate de această decizie nici că stă, nici că pleacă plafonul, ca să spun așa. Și există consumatorul non-casnic mai mic, ca să spunem așa, care, unii, sunt deja în contracte, pentru că nu se atinge acel plafon de 0,37 lei/kWh, deci sunt deja, cumva, în contract pe prețuri sub acest plafon. Singura chestiune este să-și negocieze perioada, adică să fie atenți și la alte elemente, pe lângă prețul din contract. Dar mă aștept ca o persoană juridică, firmă, să fie mai atentă decât un consumator casnic, de exemplu, care poate are nevoie de o perioadă un pic mai lungă de timp să învețe să-și verifice termenii importanți din contractul cu furnizorul: prețul, perioada de valabilitate a prețului, perioada de valabilitate a contractului, alte chestiuni care intră în abonament, că unii au abonamente, alții primesc oferte pentru energie electrică și gaze în aceeași factură.
GM: Mie mi-a plăcut foarte mult declarația premierului Ilie Bolojar, care a spus că prelungește această perioadă pentru că, din 2027, urmează să apară gazele din Marea Neagră, ceea ce înseamnă că prețul va scădea. De unde-o fi știind dânsul că scade prețul?
DD: Bănuiesc că pleacă de la premiza că vor fi mai multe volume, pentru că jucătorii sunt aceeași. Foarte onest, pe piața de gaze naturale, să spunem așa, în zona de producție, numărul jucătorilor e destul de limitat. Dar, dacă România își revine, ca să spunem așa, din această rezervă vizavi de piața liberă, de activitățile de trading, pentru că lichiditatea este dată pe piață nu doar de producători, ar fi foarte bine. Eu știu țări care nu sunt mari producătoare de gaze naturale, de exemplu, dar au activități de trading pe volume foarte mari în piața respectivă.
Deci, noi trebuie să învățăm. În primul rând statul, îmi pare rău să spun, dar statul trebuie să se obișnuiască cu ceea ce piața liberă aduce. Statul doar presupune că avem o piață liberă, dar noi nu am prea avut o piață liberă. Practic așa este.
GM: Doamna Dărăbăn, este o reală plăcere să ne bem cafeaua împreună. Promiteți să ne mai bem bem cafeaua?
DD: Sigur că da! Eu sunt o mare amatoare de astfel de cafele
GM: Vă mulțumesc încă o dată!
DD: Mulțumesc și eu!
