”Dacă ne uităm pe Eurostat (n.r. – biroul de statistică al Uniunii Europene), la prețurile la energie electrică și gaze naturale, atât pentru populație, cât și pentru vânzările angro, România este departe de a fi cea mai scumpă piață din Uniunea Europeană”, a declarat europarlamentarul Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, la “Forumul gazelor naturale – Industria – pilon strategic pentru PIB-ul României; Rolul gazelor naturale în asigurarea competitivităţii economiei”, organizat de publicaţia Financial Intelligence. În plus, Gabriel Andronache, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat, în cadrul aceleiași dezbateri, că, în luna august, ofertele de prețuri pentru populație au fost mai mici față de luna iulie, deși TVA-ul a crescut.
“Cred că a fost o greșeală ridicarea bruscă a plafonării, fără să fie pregătită piața. Uniunea Europeană nu ne-a somat pe zona de energie electrică, nu ne-a trimis nicio scrisoare de infringement pe zona de energie electrică, scrisoarea de infringement este pe zona gazelor naturale, dacă nu mă înșel. Actualului Guvern, practic, i s-a pus un cărbune fierbinte în mână cu această liberalizare bruscă începând cu luna iunie, dar sunt convins că se vor găsi soluții”, a mai spus Virgil Popescu.
”Vă îndemn să intrați pe Eurostat și să vedeți prețurile atât la energie electrică, cât și la gaze naturale, atât pentru populație, cât și pentru vânzările angro. Veţi vedea că România este departe de a fi cea mai scumpă piață din Uniunea Europeană. E adevărat că prețul este mare, dar este departe de a fi cea mai scumpă piață europeană. Nici ca putere de cumpărare nu este cea mai scumpă piață europeană. Ca valoare absolută se găsește în a doua jumătate, chiar spre coadă, la prețul energiei electrice, iar ca putere de cumpărare se găsește pe locul cinci în primele state europene”, a precizat europarlamentarul.
”Evident că, odată cu bombardarea sistemului energetic ucrainean din 2022, Ucraina s-a trezit că nu mai este exportator net de energie, ci este importator net de energie, fiind cuplată cu piețele europene, cu rețeaua europeană. Atât Ucraina, cât și R. Moldova, evident, cumpără energie din zona de frontieră, acolo unde este cuplată, adică din România, din Ungaria, din Slovacia, din Polonia. Cumpărând energie, evident crește cererea de energie pe zona noastră și aici ne lovim de probleme. Mă bucur că, în sfârșit, și Comisia Europeană a înțeles că avem o problemă foarte stringentă, lipsa conectivității între Europa de Vest și Europa de Sud-Est. Toate lucrurile ‘se gâtuie’ în Austria, între Austria și Ungaria fiind o conectivitate foarte slabă, iar între Austria și Slovacia nu există absolut nici o conexiune. De aceea aștept cu mare interes – trebuie să apară în decembrie pachetul Connectivity Grid al Comisiei Europene și acolo suntem hotărâți, cel puțin noi, toți europarlamentarii români, indiferent de familia politică din care facem parte, să ne implicăm în așa fel încât să punem niște condiții obligatorii, ca să putem să interconectăm Europa de Sud-Est de Europa de Vest, pentru că nu putem vorbi de o piață de energie liberă, de o piață de energie funcțională, atât timp cât energia nu circulă liber în toate statele Uniunii Europene”, a mai spus Virgil Popescu.
Prețul energiei după eliminarea plafonării a fost similar cu cel dinaintea aplicării schemei
Preţurile la energia electrică care au fost transmise în august spre ofertare pe platforma PPOSF au fost mai mici decât preţurile care au fost plasate la începutul lunii iulie pe platforma respectivă, în condiţiile în care TVA a crescut cu două puncte procentuale, a afirmat vicepreşedintele ANRE, Gabriel Andronache, la Formul Gazelor Naturale.
“În urma analizelor făcute după ieşirea din sistemul acesta de semi-reglementare, de plafonare, pe energie electrică, în luna iulie, preţul pe care consumatorul non-casnic l-a plătit a fost de 1,16 lei, similar cu cel plătit anterior. Deci, nu a fost o creştere din acest punct de vedere. Începând cu luna august, în condiţiile în care TVA a crescut cu 2%, preţurile care au fost transmise spre ofertare pe platforma PPOSF au fost mai mici decât preţurile care au fost plasate la începutul lunii iulie pe platforma respectivă. Deci, preţurile au scăzut. De ce? Hidroelectrica a jucat foarte bine în piaţă şi cu un preţ foarte bun. A început o migraţie foarte puternică. Furnizorii şi-au recalculat un pic politica comercială. Totodată, pentru perioada de vară, când şi ei la rândul lor au avut emoţii comparativ cu anul trecut, când au avut loc nişte dezechilibre şi nişte preţuri care au ieşit un pic din paradigma unui preţ normal, au fost preţuri foarte mari şi am avut o temere pe piaţa de echilibrare, servicii de sistem, unde am şi intervenit cu modificări de regulament în momentul respectiv, lucrurile au stat bine în acest an şi, atunci, au putut să vină cu nişte preţuri competitive. Deci, lucrurile evoluează bine”, a menţionat vicepreşedintele ANRE.
Potrivit acestuia, cu un preţ de 1,6 lei plătit de consumatorul casnic pentru energie electrică, România se află pe poziţia 21 din 40 de ţări.
ANRE pune la dispoziţie platforma POSF, un instrument digital prin care se pot accesa ofertele actualizate de către furnizori, se transmit documentele online pentru schimbarea furnizorului, se poate schimba furnizorul în 24 de ore şi se poate semna contractul electronic.



