Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an și menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% la sută pe an.
De asemenea, BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
În ședința de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția februarie 2023.
”Prognoza actualizată evidențiază perspectiva descreșterii semnificativ mai alerte a ratei anuale a inflației până la mijlocul anului viitor decât s-a anticipat anterior, îndeosebi din trimestrul III 2023, în condițiile prelungirii schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie până la 31 martie 2025 și ale redefinirii caracteristicilor acestora începând cu 1 ianuarie 2023. Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să coboare la nivelul de o cifră încă din trimestrul III al anului curent – în devans cu aproape trei trimestre față de prognoza precedentă –, și să se situeze în decembrie 2023 mult sub valoarea anticipată anterior, pentru ca în ultimul semestru al anului viitor să-și încetinească vizibil scăderea, rămânând la finele orizontului proiecției ușor deasupra intervalului țintei”, arată BNR.
Pe lângă noua configurație a schemelor de plafonare a prețurilor la energie, descreșterea în perspectivă a inflației are determinanți majori efecte de bază dezinflaționiste tot mai pregnante și corecții descendente ale cotațiilor unor mărfuri, dar și influențe venite din probabila restrângere și închidere a excedentului de cerere agregată pe orizontul prognozei, ceva mai lentă totuși decât în proiecția precedentă, implicând intrarea doar ușoară a gap-ului PIB în teritoriul negativ spre finele anului viitor, menționează raportul băncii centrale.
”Războiul din Ucraina și sancțiunile asociate continuă însă să genereze incertitudini semnificative și să inducă riscuri la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, în principal prin efectele exercitate asupra încrederii populației și investitorilor, precum și asupra veniturilor acestora, dar și prin afectarea economiilor principalilor parteneri comerciali și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact asupra costurilor de finanțare”, relevă raportul.
Totodată, absorbția fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor. Ea este însă esențială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a impactului contracționist al șocurilor pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina și de înăsprirea condițiilor economice și financiare pe plan internațional.
Incertitudini și riscuri semnificative sunt asociate însă și conduitei politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, ținta de deficit bugetar stabilită pentru 2023 în vederea continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv și al majorării semnificative a costului finanțării, și, pe de altă parte, seturile de măsuri de sprijin prevăzute a fi aplicate ori prelungite în acest an, într-o conjunctură economică și socială ce rămâne dificilă pe plan intern și global, cu potențiale implicații adverse asupra parametrilor bugetari.
O importanță deosebită o au în actuala conjunctură deciziile de politică monetară ale Fed și BCE, precum și atitudinea băncilor centrale din regiune, inclusiv din perspectiva diferențialului ratelor dobânzilor în continuă schimbare, precum și a mișcărilor de capital.
Rata anuală a inflației calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC – indicator al inflației pentru statele membre UE) a crescut la 14,1% în decembrie 2022, de la 13,4% în septembrie. Totodată, rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza IAPC s-au mărit în decembrie 2022 la 13,8% și la 12%, de la 11,8%, respectiv 10,2% în septembrie 2022, rămânând însă la valori inferioare celor prevalente în regiune și în țările baltice.
Noile date statistice reconfirmă creșterea semnificativ peste așteptări a activității economice în trimestrul III 2022 și într-un ritm similar celui din precedentele trei luni, respectiv 1,2%, implicând o mărire a excedentului de cerere agregată și în acest interval.
Creșterea anuală a PIB a continuat să decelereze în trimestrul III 2022 – la 3,8% de la 5,1% în trimestrul II -, rămânând totuși însemnată din perspectivă istorică, cu contribuția principală adusă de această dată de formarea brută de capital fix, urmată la o distanță apreciabilă de cea a consumului gospodăriilor populației. Evoluția exportului net a redevenit însă puternic contracționistă în trimestrul III, în condițiile în care dinamica anuală a volumului importului a depășit-o sensibil pe cea a volumului exportului de bunuri și servicii. Pe acest fond, soldul negativ al balanței comerciale și-a accelerat considerabil creșterea în raport cu perioada similară a anului anterior, în pofida restrângerii decalajului nefavorabil dintre variația anuală în scădere a prețurilor importurilor și cea a prețurilor exporturilor, iar deficitul de cont curent și-a dublat dinamica anuală, inclusiv ca urmare a deteriorării puternice a dinamicii soldului balanței veniturilor primare.
Cele mai recente date și analize indică o încetinire progresivă a creșterii economiei în trimestrele IV 2022 și I 2023, sub impactul prelungirii războiului din Ucraina și al extinderii sancțiunilor asociate, dar și mărirea ușoară a avansului PIB în trimestrul IV 2022, față de aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul unui efect de bază.
Noul Raport trimestrial asupra inflației va fi prezentat publicului într-o conferință de presă organizată în data de 15 februarie 2023, ora 11:00. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 21 februarie 2023, la ora 15:00.
Următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc pe 4 aprilie 2023.


