Zilele acestea, când gerul face ravagii prin România, se vede cel mai bine lipsa unei legislaţii adecvate pentru perioada de iarnă. Toţi cei care trăim în România ştim că, anual, circa 2 – 3 săptămâni ne confruntăm cu friguri teribile. În aceste perioade, gazele par să nu ne mai ajungă. Pentru aceste câteva săptămâni este necesară o politică specială, pentru ca românii să nu îngheţe de frig în case.
În mod normal, în perioada de iarnă, când e frig (dar nu e ger!) se consumă, zilnic, aproximativ 50 milioane de metri cubi de gaz. Sursele sunt multiple: producţia internă, importurile şi gazele înmagazinate peste vară în depozite speciale.
Gerul extrem a dus consumul de gaze la niveluri istorice: aproape 72 milioane mc pe zi, adică mai mare cu aproape 50% decât într-o zi normală de iarnă!
Având în vedere că România se confruntă an de an cu geruri extreme, dar pe perioade scurte (maxim o lună de zile), autorităţile aveau la dispoziţie, în baza legislaţiei în vigoare, un plan de acţiune pentru situaţii de urgenţă, ce era aprobat prin Hotărâre de Guvern. Legislaţia prevedea că marilor consumatori de gaze, precum Electrocentrale Bucureşti şi combinatele chimice (Azomureş şi Interagro) putea să li se întrerupă furnizarea de gaze (de aceea aceştia erau denumiţi şi consumatori întreruptibili), pentru a fi alimentată populaţia cu prioritate. Pentru că puneau la dispoziţia autorităţilor cantitatea de gaze necesară în perioada de ger cumplit („situaţii de urgenţă”), marii consumatori beneficiau de unele facilităţi, precum tarif preferenţial la transportul gazelor şi livrări numai din producţia internă. De remarcat, gazele din producţia internă costă 495 lei/1000 mc (circa 150 dolari/1000 mc), iar cele de import – peste 500 dolari/1000 mc. România importă aproximativ 20% – 25% din necesarul anual de consum.
Legislaţia internă privind facilităţile pentru întreruptibili n-a mai fost prelungită.
La nivelul Uniunii Europene există, însă, legislaţie privind situaţiile de urgenţă în aprovizionarea cu gaze naturale, dar care nu a fost adoptată în România. Ministerul Economiei a încercat să promoveze, la sfârşitul lui decembrie 2011, o Ordonanţă de Urgenţă (OUG), care „să facă ordine” în sistem. De altfel, în proiectul de OUG se arată ca „în prezent, lipsesc mecanismele legale, care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare (…)”.
Mai mult, proiectul de OUG arată că „pentru sezonul rece 2011-2012 niciunul dintre marii consumatori de gaze naturale nu a mai optat pentru statutul de întreruptibil, astfel că operatorul SNT (n.r. – Transgaz) nu mai dispune de principalul instrument pentru echilibrarea sistemului, şi anume redistribuirea cantităţilor de gaze naturale din consumul acestora către sectorul rezidenţial”.
Ceea ce, de altfel, este şi normal: nicio companie nu este instituţie de binefacere şi niciun om de afaceri – „Maica Tereza”: cum nu mai există facilităţi pentru întreruptibili, nimeni nu s-a mai arătat dispus să renunţe la propriile gaze pentru a ajuta populaţia, nici măcar companiile în care statul este acţionar unic, aşa cum este Elcen Bucureşti.
Astfel, în această perioadă de ger, n-au mai existat companii dispuse să le fie restricţionată livrarea de gaze naturale şi redistribuită populaţiei.
O altă problemă care apare este aceea că gazele naturale, ca orice material, la căldură se dilată, iar la frig se contractă. Contractându-se, scade presiunea pe conducte, iar gazele nu mai ajung la fel de uşor de la zăcăminte, de exemplu, la consumatori. Mai mult, sistemul naţional de transport poate fi pus în pericol, dacă presiunea scade prea mult (ceea ce se putea întâmpla în aceste zile).
În fine, fiind ger, se consumă şi mai multe gaze (fie în casele oamenilor, fie în termocentrale) pentru încălzire.
Astfel, în aceste zile, am asistat la o triplă problemă: scăderea presiunii gazelor pe conducte, creşterea consumurilor şi imposibilitatea întreruperii furnizării către marii consumatori, din cauza inexistenţei cadrului legislativ (fără legislaţie, dacă li se restricţionează livrările fără acordul marilor consumatori, aceştia pot cere daune de milioane de euro în instanţă).
Importuri majorate cu 2000%
Conform Ministerului Economiei, autoritatea care trebuie să asigure siguranţa în aprovizionarea cu gaze, pe 31 ianuarie s-a atins un maxim în consum: 71,5 milioane mc de gaze. „Cantităţile au provenit din următoarele surse: producţie internă –31 milioane mc, extracţie din depozite – 23 milioane mc, importuri – 17,5 milioane mc”, se arată într-un comunicat de presă.
De remarcat, în prezent importurile se apropie de 20 milioane mc/zi. Dacă, până la venirea gerului, importurile erau de aproape 1 milion mc/zi, acum acestea au crescut cu 2000%!
GDF SUEZ Energy România (care asigură gazele pentru jumătate de ţară) a crescut importurile de circa 3 ori, conform unui comunicat al companiei. Şi E.On, compania care asigură gaze pentru cealaltă jumătate de ţară, a majorat importurile (comunicatul companiei nu precizează cu cât).
Problema este că, în prezent, gazele se importă cu circa 560 dolari/1000 mc. De remarcat, conform Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în luna noiembrie 2011 preţul de import era de 483 dolari/1000 mc. Adevărul este că, din vara anului 2009, preţul gazelor naturale n-a mai fost modificat de către ANRE, în condiţiile în care preţul de import, în acel an, n-a depăşit 300 dolari/1000 mc. În 2010, conform ANRE, preţul de import a crescut de la 338 dolari/1000 mc în ianuarie, la 386 dolari/1000 mc în decembrie. Acum, depăşeşte 550 dolari/1000 mc. Astfel, deşi preţul a crescut, ANRE nu a recunoscut în costuri aceste majorări, drept pentru care preţul final, plătit de populaţie, a rămas neschimbat. Astfel, GDF – Suez şi E.On (în special) au acumulat pierderi importante pe acest segment de business. Mai mult, crescând importurile atât de mult în această perioadă, la preţuri enorme, pierderile companiilor se adâncesc. Conform legislaţiei în vigoare, ANRE trebuie să le recunoască în preţul final aceste costuri în plus.
Pe de altă parte, trebuie recunoscut şi faptul că acum, când sunt probleme în ţară, cele două mari companii au sărit în ajutorul românilor. Sigur, nu au fost singurii: probabil că Romgaz a dat dovadă de cel mai mare patriotism şi şi-a crescut importurile de câteva ori!
În aceste condiţii, ANRE nu are decât o singură soluţie: să recunoască costurile în plus şi să majoreze preţul pentru populaţie (cel mai probabil de la 1 aprilie)!
Astfel, pentru că nu a mai trecut prin Guvern OUG privind situaţiile de urgenţă (se pare că Ministerul Justiţiei nu şi-a dat acordul), dar şi pentru că nu au fost prelungite facilităţile pentru consumatorii întreruptibili, România stă „cu sabia lui Damocles deasupra capului”, pentru că nu se ştie dacă sistemul de transport al gazelor nu va intra în colaps! Altfel spus, „când nu-i cap, vai..”.
Trebuie remarcat şi faptul că este posibil ca facilităţile pentru întreruptibili să nu fi fost prelungite şi pentru că, în prezent, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală faţă de un număr de 40 de persoane din Romgaz, Ministerul Economiei, ANRE şi Interagro, “pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale”, tocmai pentru că Interagro a beneficiat de facilităţile pentru întreruptibili. Şi, în aceste condiţii, nimeni n-a mai avut curaj să semneze ceva, pentru a asigura trecerea iernii în bune condiţii!
Cert este că, până acum, problemele au putut fi evitate, în special prin bunăvoinţa importatorilor, dar şi a exportatorilor.
La mâna ruşilor
Ca şi cum nu ar fi de ajuns că „se merge ca pe sârmă” în problema aprovizionării cu gaze, în aceste zile am ajuns şi la mâna ruşilor! Şi asta pentru că singura sursă de gaze de import este concernul rus Gazprom, prin intermediarii WIEE (companie înregistrată în Elveţia, joint venture între Gazprom şi Wintershall – o companie 100% a concernului german BASF) şi IMEX (companie înregistrată în Cipru, alt joint venture al Gazprom cu Conef, companie românească, dar deţinută de magnatul rus Vitali Matsitski, care deţine şi Alro Slatina).
WIEE (cel mai important intermediar), dar şi IMEX au contracte cu Gazprom pentru circa 7 milioane mc de gaz pe zi. Acum ajung şi la 20 de milioane mc/zi, adică de aproape 3 ori mai mult decât este stipulat în contracte. Astfel, dacă se supără ruşii, putem să ne luăm adio de la gazele în plus şi „să îngheţăm sănătoşi” în case!
O altă problemă care s-ar putea ivi este aceea că, din cauza gerului din Siberia, ruşii nu vor mai putea livra întreaga cantitate către România. De altfel, agenţia rusă Interfax anunţa, zilele trecute, că Gazprom a început să reducă livrările către Italia cu 8% şi către Germania cu 10%, pentru a face faţă cererii crescute de pe piaţa internă. Pentru România nu s-a pus problema. Deocamdată!
În aceste condiţii, apare din ce în ce mai necesară diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze şi reluarea rapidă a proiectelor Nabucco (ce va aduce gaze din zona caspică şi a golfului în Europa) şi AGRI (ce va aduce gaze din Azerbaidjan până în România).
În plus, este absolut necesară o legislaţie coerentă, care să asigure securitatea în aprovizionarea cu gaze a României!
