Numărul turiştilor străini care au vizitat în 2018 Portugalia a atins un nou nivel record, dar creşterea de 0,4% este mult sub avansul de 12% înregistrat în 2017, datele semnalând că boom-ul turismului încetineşte, transmite Reuters.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul vizitatorilor străini care au stat la hotelurile din Portugalia a urcat anul trecut la 12,8 milioane.
În ultimii opt ani, sectorul portughez al turismului înregistrează o creştere constantă, ajutând ţara să-şi revină din criza datoriilor şi din recesiune. Totuşi, unii analişti cred că anul acesta ar putea scădea numărul vizitatorilor străini, din cauza Brexitului.
Veniturile hotelurilor au urcat cu 6% anul trecut, la 3,6 miliarde de euro (4,06 miliarde de dolari), dar creşterea a încetinit de la 16% în 2017, potrivit Agerpres.
Principalele ţări de origine ale turiştilor au fost Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda, Irlanda, dar şi Brazilia şi SUA.
Contribuţia totală a călătoriilor şi turismului la PIB-ul Portugaliei a ajuns la 17,3%, sau 33,5 miliarde de euro în 2017, conform datelor Asociaţiei Turismului Internaţional. Datele pentru 2018 nu sunt încă disponibile.


