Consorţiul Nabucco Gas Pipeline International a angajat compania britanică RPS Energy pentru evaluarea riscurilor legate de minele şi muniţiile neexplodate, care s-ar putea găsi pe traseul gazoductului.
„Pentru ca Nabucco şi contractorii săi să poată opera în condiţii de siguranţă în toate cele cinci ţări, trebuie derulată o evaluare generală a riscurilor aferente existenţei unor posibile mine terestre şi muniţii neexplodate. Înainte de demararea unui studiu complet sau a unei operaţiuni de asanare, evaluarea iniţială a riscurilor va ajuta Nabucco să determine mărimea şi nivelul problemei”, se arată într-un comunicat postat pe website-ul consorţiului.
Obiectivul acestui studiu va fi acela de a evalua probabilitatea şi consecinţele întâlnirii unei zone contaminate cu muniţii neexplodate de-a lungul conductei. Evaluarea va identifica riscurile plauzibile legate de muniţiile neexplodate şi va face recomandările cele mai bune pentru diminuarea acestora.
RPS Energy aceasta va stabili şi ce zone necesită o atenţie deosebită. Pentru aceste zone, vor fi realizate un studiu complet şi o asanare limitată.
Reamintim, gazoductul Nabucco va conecta, în mod direct, regiunile cele mai bogate în gaze naturale – zona Mării Caspice şi a Orientului Mijlociu – cu pieţele de consum din Europa. Conducta va face legătura între graniţa estică a Turciei şi Baumgarten în Austria – unul dintre cele mai importante terminale de gaze naturale din Europa Centrală – trecând prin Bulgaria, România şi Ungaria. Acţionarii Nabucco sunt OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Fiecare acţionar deţine o participaţie egală de 16,67% din Nabucco Gas Pipeline International GmbH. Gazoductul va avea o capacitate finală de 31 de miliarde de metri cubi, iar primele livrări de gaze sunt estimate pentru anul 2017.


