Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis joi cererea de repunere pe rol a cauzei privind cererea de deschidere a insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara (CEH), spune purtătorul de cuvânt al instanţei, Cosmin Muntean.
„La cererea debitorului (CEH – n.r.), instanţa a dat un termen la care să se reia judecarea cauzei pentru data de 18 octombrie. Acest termen a fost acordat pentru a se pregăti părţile în vederea dezbaterii fondului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, citat de Agerpres.
În 7 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara a respins cererea de intrare în insolvenţă înaintată instanţei de administraţia CEH şi mai mulţi creditori, fiind formulat apel la instanţa din Alba Iulia.
Cu datorii care depăşeau 1,2 miliarde de lei, conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvenţă, apreciind, în mai multe rânduri, că această procedură este singura soluţie pentru evitarea falimentului societăţii.


