Acasă MediuDezvoltare Durabila Casa solară EFdeN, inaugurată în prezența președintelui României

Casa solară EFdeN, inaugurată în prezența președintelui României

de A

Casa solară EFdeN Signature, proiectată și executată de organizația EFdeN, a fost inaugurată miercuri, la București, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, a adjunctului șefului Misiunii Diplomatice SUA la București, David Schlaefer, și a reprezentanților mediului academic și privat.

Casa va fi amplasată temporar în incinta complexului comercial Băneasa Shopping City, și va fi deschisă pentru vizitare publicului larg până la începutul lunii septembrie, când va fi transportată în Dubai. Acolo va reprezenta România la cea mai importantă competiție internațională de locuințe solare – Solar Decathlon. În această competiție se reunesc 18 echipe finaliste, din 13 țări, de pe patru continente.

Locuința EFdeN Signature este dezvoltată de o echipă interdisciplinară formată din 60 de studenți de la Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și de la alte trei universități, care au proiectat și construit o casă solară, 100% electrică și prietenoasă cu mediu, cu un grad ridicat de confort, sănătate și siguranță pentru ocupant.

Toți cei direct interesați de locuințe solare, tehnologii și soluții de eficientizare energetică, producție de energie solară și reducere a impactului negativ asupra mediului pot vizita casa în perioada 31 iulie – 31 august, de luni până vineri, între orele 18.00 și 21.00 și în weekend, între orele 12.00  si 21.00.

Începând cu data de 1 septembrie anul curent, casa va fi demontată și transportată pe mare în Dubai, pentru a fi reasamblată în doar 15 zile de echipa de studenți pe situl unde va avea loc competiția. Proiectată să se integreze atât în climatul din Dubai, cât și în cel din România, prototipul oferă o experiență unică prin potențialul de adaptare și personalizare.

„Creativitatea și perseverența acestei echipe, care a reușit să aducă la un loc parteneri importanți din mediul academic, dar și din cel privat, reprezintă cea mai bună dovadă că cercetarea din România se află pe mâini bune. De altfel, proiectul dumneavoastră înglobează multe dintre lucrurile care îmi dau speranță pentru viitor. Nu este doar rezultatul unui demers creativ, bazat pe cercetare, ci și o propunere cât se poate de concretă pentru rezolvarea problemelor actuale”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis.

Reprezentanții EFdeN au mulțumit universităților, companiilor și tuturor partenerilor implicați în proiect, pentru că împreună au contribuit la o Românie mai responsabilă, la un mediu construit mai sustenabil și la educația tinerilor din România.

”Pentru participarea la competiția din Dubai am reușit să asigurăm deja 65% din resursele necesare și căutăm în continuare parteneri care să se alăture misiunii noastre”, a spus Mihai Toader-Pasti, manager general și co-fondator EFdeN.

din aceeasi categorie