Grupul german E.ON SE a finalizat marți vânzarea participaţiei sale, de 46,65%, deţinută la Uniper SE către Fortum Corporation.
”Toate condiţiile pentru finalizarea ofertei de preluare publică voluntară au fost întrunite, tranzacţia fiind realizată şi finalizată, operaţiunea fiind aprobată de Comisia Europeană şi Autoritatea Rusă Antimonopol”, arată grupul.
În total, E.ON a primit aproximativ 3,8 miliarde de euro în urma tranzacţiei pentru acţiunile pe care le mai deţinea în Uniper.
“Vânzarea către Fortum a acţiunilor rămase în Uniper marchează sfârşitul unui capitol din istoria E.ON. Dorim Uniper. În acelaşi timp, E.ON scrie deja un nou capitol inovator pentru viitor. Vom deveni principalul operator de reţele inteligente de energie şi 0furnizor de soluţii moderne pentru clienţii din Europa. O companie aleasă de 50 de milioane de clienţi”, spune Johannes Teyssen, director executiv E.ON SE.
În septembrie 2017, Fortum şi E.ON au semnat un acord în baza căruia E.ON deţinea dreptul de a decide să scoată la licitaţie participaţia sa în Uniper pentru oferta de achiziţie publică voluntară a Fortum. E.ON a decis la începutul lunii ianuarie 2018 să scoată la licitaţie publică acţiunile sale.
Uniper s-a desprins din E.ON în anul 2016. 53,35% din toate acţiunile Uniper au fost transferate direct către portofoliile acţionarilor E.ON. Fortum este o companie energetică de top cu sediul în Finlanda.


