Acasă EconomieIndustrie Un nou șef la Transelectrica

Un nou șef la Transelectrica

de A

Corina Popescu

Consiliul de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrica Transelectrica l-au numit pe Adrian-Constantin Rusu în funcția de președinte al directoratului, începând cu data de 7 mai, în locul Corinei Popescu, care ocupa această poziție din luna iunie a anului trecut.

”I-a expirat mandatul, însă nu i s-a mai prelungit, din motive politice. Corina Popescu este un profesionist în domeniu, nu avea ce să i se reproșeze. Ea va rămâne membru în directoratul companiei”, au declarat pentru News.ro surse oficiale din piață.

La rândul său, Rusu a lucrat în cadrul Transelectrica circa 20 de ani.

”Începând cu data de 7 mai, încetează funcția de președinte al Directoratului, denumit alternativ director general executiv sau chief executive officer al societății al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a Georgetei-Corina Popescu”, arată un comunicat al companiei.

De asemenea, Transelectrica a anunţat vineri că finalizează lucrările de modernizare a sistemului de comandă, control şi protecţie din Staţia 220/110/20 kV Sărdăneşti (judeţul Gorj). Investiţia în valoare de 11,4 milioane de lei, realizată din fonduri proprii ale companiei, a fost recepţionată vineri, 4 mai. Proiectul de modernizare s-a derulat pe parcursul a 34 de luni, începând din iulie 2015, fiind executat de asocierea Siemens SRL şi Electromontaj SA Bucureşti.

”Obiectivul investiţiei a constat în achiziţionarea de echipamente şi execuţia de lucrări de modernizare, în vederea integrării Staţiei Sărdăneşti în Centrul de Teleconducere şi Supraveghere a Instalaţiilor. Modernizarea staţiei permite exploatarea în condiţii de maximă siguranţă, automatizarea completă şi asigurarea condiţiilor pentru teleconducere”, a anunțat compania.

Staţia 220/110/20 kV Sărdăneşti este amplasată între cele două mari termocentrale din Oltenia – Turceni şi Rovinari – şi reprezintă o sursă de alimentare de rezervă pentru serviciile proprii ale Centralei Termoelectrice Turceni, dar şi o sursă de alimentare pentru alţi mari consumatori industrali din zonă.

Dată în folosinţă în 1976, Staţia Sărdăneşti are o importanţă majoră atât în reţeaua de 220 kV a CNTEE Transelectrica, cât şi în reţeaua de 110 KV a distribuitorului de energie electrică din zona Olteniei. 

Transelectrica este Operatorul de Transport și de Sistem din România, care gestionează, operează, întreține, modernizează și dezvoltă rețeaua de transport care cuprinde 81 stații electrice de transformare, cu o capacitate de circa 38.000 MVA și 8.834,4 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV și 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

Compania are circa 2.200 de salariaţi şi se află sub autoritatea Ministerului Economiei.

din aceeasi categorie