Acasă EconomieIndustrie 2017, an dinamic pentru bursă

2017, an dinamic pentru bursă

de A

Bursa de Valori București (BVB) a avut parte în 2017 de unul dintre cei mai dinamici ani din istorie, în care patru companii private și-au listat acțiunile la BVB și s-a înregistrat cel mai mare IPO al unei companii private din istoria pieței locale de capital.

„Piața de capital locală a fost marcată în 2017 de numărul ridicat de IPO-uri, toate cele patru listări venind din sectorul privat, și de randamente ale dividendelor printre cele mai mari din lume conform analiștilor. Sperăm ca aceste tendințe să continue în acest an. Într-un context în care costul finanțării este aşteptat să crească în 2018, tot mai multe companii pot lua în considerare listarea la bursă pentru dezvoltarea afacerilor lor”, a declarat Lucian Anghel, președintele BVB, într-un comunicat.

DIGI Communications a dat startul listărilor anul trecut, odată cu vânzarea unui pachet de 25,6% din acțiuni în valoare de 944 milioane de lei (207 milioane euro), ceea ce a reprezentat cea mai mare ofertă publică inițială realizată de o companie privată pe Bursa de Valori București. Listările au continuat și alte companii au ales să devină publice: AAGES (a vândut 15% din acțiuni pentru 5,5 milioane lei, adică 1,2 milioane euro), Transilvania Broker de Asigurare (25% din acțiuni pentru 9 milioane lei, adică circa 2 milioane euro), și Sphera Franchise Group (25% din acțiuni pentru 285 milioane lei, aproape 62 milioane euro).

Pe segmentul de obligațiuni corporative, au avut loc nouă listări anul trecut: Globalworth (550 milioane euro), NE Property Coöperatief (500 milioane euro), UniCredit Bank (610 milioane lei), International Investment Bank (300 milioane lei și 60 milioane euro), Impact Developer & Contractor (12,52 milioane euro), Vrancart (38,25 milioane lei), Superbet Betting & Gaming (9,7 milioane lei), Bittnet Systems (4,5 milioane lei) și Investia Finance (1 milioane lei).

De asemenea, în premieră pentru piața locală de capital, în 2017 a devenit posibilă decontarea direct în moneda unică europeană, arată oficialii BVB.

De altfel, analiștii spun că firmele din România ar trebui să-şi crească gradul de capitalizare, iar 2018 este un an foarte bun pentru listarea la bursă.

 „Este foarte important ca firmele active în România să-şi crească gradul de capitalizare. Într-un context în care costul banilor este aşteptat să crească din cauza presiunilor inflaţioniste, 2018 este cel mai bun an pentru listarea la bursă. Din perspectiva venitului, consumul este la un nivel semnificativ pentru a încuraja investiţiile şi creşterile veniturilor pentru anul în curs. Din perspectiva alternativelor de finanţare, anul 2018 este favorabil pentru listarea la bursă,” a spus Iancu Guda, președintele Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Capitalizarea bursieră a companiilor românești listate la BVB a crescut anul trecut cu 20% față de 2016 și a ajuns la aproape 20 de miliarde de euro. Un record istoric de peste 35 de miliarde de euro a fost consemnat și la nivelul capitalizării tuturor companiilor listate pe piața principală a BVB. Valoarea totală a tranzacțiilor realizate în 2017 la BVB a depășit trei miliarde de euro, cu 24% peste nivelul din 2016 sau cu 28% peste media ultimilor zece ani.

Media zilnică a valorilor tranzacționate pe toate tipurile de instrumente financiare a ajuns annul trecut la 12,1 milioane euro, în creștere cu 25% față de 2016. Pe segmentul de acțiuni, valoarea medie zilnică de tranzacționare a crescut cu 32% față de 2016 și a ajuns, astfel, la maximul ultimilor trei ani.

 

din aceeasi categorie