Consiliul Concurenței este dispus să accepte exceptarea producătorilor de energie regenerabilă și a celor de gaze din Marea Neagră de la regula privind obligația de tranzacționare pe bursă, spune Bogdan Chirițoiu, președintele autorității.
„Problema pe care o avem în România este că producătorii mari de electricitate pe care îi avem sunt de stat și pe firmele mari de stat le suspectăm de corupție. De aici și interdicția ca aceste companii să poată face contracte bilaterale pe termen lung, pentru că ne e frică de cum le-ar face, ce s-ar întâmpla cu aceste contracte dacă lăsăm marii producători de stat să le încheie”, a spus Chirițoiu.
El s-a referit la faptul că legislația obligă toți producătorii de energie să vândă electricitatea disponibilă pe bursă, după scandalul legat de contractele bilaterale cu așa-numiții „băieți deștepți” din energie, ceea ce îi afectează puternic pe producătorii din surse regenerabile, în special pe cei mici.
Chirițoiu susține, însă, că ar sprijini o inițiativă de exceptare a micilor producători de la această regulă generală.
„Această obligație de a tranzacționa pe bursă o impunem și operatorilor privați. Nu reușim să separăm problema marilor producători de stat de restul industriei și pedepsim pe toată lumea cu lucruri care nu sunt neapărat economic raționale. Mi se pare normal să facem exceptări pentru micii producători. Trebuie să vedem ce înseamnă mici, ce capacitate, pentru a face exceptări, pentru că nu toată lumea poate să tranzacționeze pe bursă și-și poată face un departament de trading. Este un ansamblu economic adaptat pentru marii jucători. Deci din partea mea a existat și va exista toată deschiderea să găsim exceptări acolo unde această regulă generală nu are sens”, a precizat oficialul Consiliului Concurenței.
El a mai spus că este dispus să accepte și o excepție pe piața gazelor, unde, de asemenea, există intenția de a obliga producătorii să vândă pe bursă 70% din producție, ceea ce ar afecta proiectele de explorare și extracție a gazelor din Marea Neagră (offshore).
„Nu mă opun nici ideii de a face exceptări pentru investițiile în regenerabile, așa cum am spus că suntem de acord și cu exceptări pentru offshore la gaze, dacă ni se spune că investițiile în offshore sunt de altă natură decât cele din onshore, nu am nimic împotrivă să creăm o regulă specială pentru offshore. Oriunde nu avem firme mari de stat, trebuie să arătăm flexibilitate. Pe de altă parte, pe bună dreptate, încă nu avem suficientă încredere în calitatea guvernanței în marile firme de stat, ca să le lăsăm libere să se comporte ca orice actor de pe piață”, a continuat Chirițoiu.
Criza din energie nu a schimbat nimic
De asemenea, oficialul autorității de concurență spune că piața de electricitate din România este dominată în continuare prea mult de contractele pe termen scurt, însă autoritățile nu au făcut nimic până acum să schimbe acest lucru, după criza din energie din acest an.
„Ce-mi pare mie rău, poate și pentru că s-a nimerit să expire mandatul conducerii ANRE în perioada asta, mie mi se pare că am ratat până acum o oportunitate care a fost criza din acest an. Adică, dacă tot ai o criză și suferi de pe urma ei, până la urmă să folosești energia generată de criză ca să faci niște schimbări. Nu am senzația că am făcut. Poate comisia de anchetă a domnului Iancu va genera forța pentru îmbunătățirea reglementării, dar până acum senzația mea este că am avut o criză în iarnă, una în vară și nu am reușit să folosim această presiune ca să facem anumite reglări în modul în care e guvernată piața de electricitate”, a susținut Chirițoiu, citat de Agerpres.
El a arătat că opinia Consiliului Concurenței este că piața de energie este dominată prea mult de piața pe termen scurt, care este volatilă.
„Ce ne-am dori noi să găsim prin modul de reglementare este să îndrumăm lucrurile spre contractele pe termen lung și mai puțin pe piața pentru ziua următoare. Pentru asta trebuie o anumită flexibilitate a contractelor. Nu înseamnă că ne-am răzgândit și că susținem trecerea la contractele bilaterale, ci la o formă totuși de contracte care să fie transparente, să fie pe piață, să fie standardizate, dar care totuși să aibă suficientă flexibilitate ca să permită contractarea pe termen mai mult și, de asemenea, e nevoie de instrumente financiare, unde iarăși nu am reușit să facem progrese”, a mai spus președintele Consiliului Concurenței.


