Acasă EconomieIndustrie Petcu estimează profit de 300 milioane lei la C.E. Oltenia

Petcu estimează profit de 300 milioane lei la C.E. Oltenia

de A

Ministrul Energiei, Toma Petcu, spune că societatea Complexul Energetic Oltenia (CEO) are în acest moment o situație stabilă, profitul estimat la sfârșitul acestui an fiind de aproximativ 300 de milioane de lei. Toma Petcu a avut o întâlnire la Târgu-Jiu cu sindicaliștii din cadrul CEO, fiind purtate discuții pe mai multe subiecte.

„Am vrut să discut cu sindicatele despre perspective. Pe mine mă interesează mai puțin trecutul, chiar dacă în trecut s-au făcut multe greșeli și consider că dacă până la începutul anului vorbea despre o situație dificilă în cadrul CEO, acest lucru s-a datorat unui context și unor situații care au fost favorizate în cei 4 ani până la acel moment de la înființarea CEO, dar și de deciziile din anii anteriori. Din acest moment, complexul are o situație stabilă, vorbim cu siguranță de un profit care, conform estimărilor, poate să fie în jur de 300 de milioane de lei, o să vedem cum închidem anul. Până acum, pentru două trimestre pentru anul viitor avem contractate șase grupuri, pentru alte două trimestre deocamdată cinci, suntem în negociere să contractăm câte un grup pe celelalte două trimestre în care avem câte cinci. Putem să asigurăm cu șase grupuri funcționarea permanentă, ceea ce este un lucru foarte bun”, a spus Petcu.

Oficialul a vorbit și despre modernizarea grupului 5 de la Termocentrala Rovinari, urmând ca până la sfârșitul anului să fie cheltuită suma de 80 milioane lei pentru această modernizare, iar pentru anul următor există discuții cu mai multe instituții financiare pentru acordarea unui credit, astfel încât cu creditul accesat și cu sumele puse la dispoziție de companie să fie scurtat termenul în care va fi finalizat grupul.

„Prima măsură pe care am luat-o pentru a se simți ceva în buzunarele salariaților a fost aceea de a plăti orele suplimentare. La ordonanța prin care s-a rectificat bugetul, singura excepție prin care s-au aprobat sume suplimentare în bugetul unei instituții pentru plata de salarii a fost CEO, prin acea excepție la ordonanță și HG venită ulterior de rectificare a bugetului CEO, prin care s-au alocat aproximativ 25 de milioane de lei pentru cheltuielile cu salarii, însemnând plata orelor suplimentare de sâmbătă și duminică și orele suplimentare pe parcursul săptămânii. (…) Am decis în acest an, în urma unor discuții nu foarte ușoare, cu acționarii minoritari pe care CEO îi are, despre deblocare grupului 5 de la Rovinari, care este prioritară pentru noi, pentru că aceste lucrări de modernizare înseamnă capacități noi puse în sistem, cu costuri de producție mai mici și cu respectarea normelor de mediu”, a afirmat ministrul Energiei.

O altă discuție în cadrul întâlnirii cu sindicaliștii s-a referit la majorarea salariilor, urmând să se stabilească, în urma unei analize, care va fi procentul cu care acestea ar putea crește.

„S-a discutat despre majorări de salarii și automat majorarea fondului de salarii. Anticipând aceste discuții, am cerut companiei să se facă o analiză, să înceapă să se lucreze la buget, anul acesta am reușit pentru prima dată în ultimii ani să avem un buget aprobat în luna aprilie. Noi suntem convinși că prin ritmul accelerat pe care îl avem la nivel național să ne aprobăm noi bugetul, probabil că în decembrie este foarte posibil ca bugetul companiilor, în speță și al lui CEO, să fie aprobat mult mai devreme decât în acest an, astfel încât să facem o analiză în funcție și de capacitățile vândute și de prețuri și de veniturile estimate, să vedem cât putem să majorăm fondul de salarii, pentru că este necesară această majorare”, a precizat acesta.

În ceea ce privește disponibilizările anunțate în cadrul CEO pentru anul 2018, Petcu a menționat că se va face o analiză pentru a se stabili cu exacctitate ce se va decide în acest caz.

„Am discutat și despre faptul că se dorește o analiză asupra acelei hotărâri AGA prin care se hotăra ca un număr de aproximativ 800-900 de persoane să fie disponibilizate în anul următor. Am cerut foarte clar să facem o analiză să vedem dacă mai este necesar să menținem același număr, dacă disponibilizarea se va face în primul rând pe criteriul productivității și am cerut tot timpul, nu doar la CEO, ci în toate companiile, întotdeauna când se discută despre o disponibilizare să ne uităm nu în zona de producție, ci în zona de TESA, fără a avea o problemă cu oamenii din TESA, dar întotdeauna pentru un bun randament, este important să te restructurezi în acea zonă. Luăm în calcul și posibile angajări în acele zone în care suntem deficitari și mă refer pe cariere, chiar și pe termocentrale, dar în primul rând pe cariere”, a mai spus ministrul.

Întrebat dacă este luată în calcul o finanțare a CEO în domeniul sportiv, Petcu a răspuns: „Prin legea finanțării sportului care a fost aprobată de actualul Guvern, se poate lua în calcul acest lucru. Eu cred că poate fi o componentă, nu știu dacă substanțială, dar cred că un mic suport ar trebui să aibă. Repet, strict în condițiile legii și fără să afecteze foarte mult bugetul de venituri și cheltuieli al companiei”.

De asemenea, Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, vrea să le majoreze salariile celor aproximativ 13.300 angajaţi, de anul viitor, dacă va încheia anul în curs pe profit.

”Având în vedere faptul că rezultatele financiare înregistrate creează premisele încheierii anului 2017 cu profit, va exista posibilitatea ca angajații să beneficieze de majorări salariale în anul 2018”, arată un comunicat publicat pe site-ul companiei.

Nu este însă specificată suma exactă pe care o vor primi în plus angajaţii.

Aproximativ 40 de angajaţi ai Complexul Energetic Oltenia (CEO) au intrat în greva foamei, marţi, nemulţumiţi de nivelul salariilor în raport cu condiţiile de muncă, potrivit liderului Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldaruşe. Oamenii susţin că producţia a crescut, mulţi dintre mineri au plecat, dar salariile au rămas la 1.400 – 1.700 de lei, în timp ce ale conducerii au crescut constant.

De asemenea, pe 23 octombrie, conducerea C.E. Oltenia a încheiat un acord cu toate federațiile sindicale representative care au semnat Contractul Colectiv de Muncă.

”Prin acordul semnat de ambele părți (administrație – sindicate), s-a stabilit modalitatea de alocare a drepturilor salariale aferente orelor suplimentare efectuate ca urmare a necesității asigurării stocurilor de cărbune și funcționării în siguranță a grupurilor energetice în perioadă de iarnă, conform programului stabilit”, arată comunicatul.

Oficialii companiei spun că orice economie înregistrată la fondul de salarii prevăzut în bugetul pe acest an va fi distribuită salariatilor, ”conform prevederilor art.153 din CCM (din economia realizată la fondul de salarii, estimată în ultimul trimestru al anului, se va constitui un fond pentru armonizarea salariilor angajaților cu salarii mici), această acțiune urmând a fi realizată în luna decembrie”.

Compania estimează totodată pentru acest an un profit brut de 186,4 milioane lei, după trei ani consecutivi de pierderi.

Producătorul de energie estimează venituri totale de 4,3 miliarde lei în acest an, în creştere cu 15% faţă de bugetul aprobat, respectiv cu suma de 563,77 milioane lei, arată proiecția privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2017.

De asemenea, rezultatul brut creşte cu 184,48 milioane lei, la 186,4 milioane lei, faţă de bugetul aprobat.

Anul trecut, compania a avut pierderi de 139,8 milioane lei. Ultimul an când a realizat profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei.

În primele nouă luni din acest an, CE Oltenia a produs peste 11 TWh şi aproximativ 17 milioane tone de cărbune.

Producătorul de energie are aproximativ 13.300 de angajaţi.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

 

din aceeasi categorie