Acasă EconomieIndustrie LG Chem vrea să producă 100.000 de baterii pentru mașinile electrice

LG Chem vrea să producă 100.000 de baterii pentru mașinile electrice

de A

Firma sud-coreeană LG Chem vrea să vină în întâmpinarea producătorilor auto care renunță la motoarele pe benzină și diesel prin construcția, în Polonia, a unei uzine care va produce anual 100.000 de baterii destinate automobilelor electrice, transmite Reuters.

Într-un comunicat de presă comun cu Ministerul polonez al Dezvoltării, LG Chem a informat că uzina care va fi gata anul viitor în orașul Wroclaw, sud-vestul Poloniei, va fi cea mai mare facilitate de producție de acest tip din Europa și va angaja 2.500 de persoane.

LG Chem nu a dezvăluit cât va cheltui pentru noua sa uzină dar recent a investit 1,4 miliarde zloți în societatea LG Chem Wroclaw Energy, care va gestiona viitoarea uzină, și de asemenea a acordat acestei societăți garanții de credit în valoare de 2,8 miliarde zloți (777 milioane de dolari).

Wroclaw este la doar 190 de kilometri de granița cu Germania, țară în care Volkswagen intenționează să investească peste 20 de miliarde de euro pentru a produce trei milioane de vehicule pe an în anul 2025. De asemenea, atât Volkswagen cât și Opel și Fiat au uzine pentru producția de autovehicule în Polonia.

Uniunea Europeană susține tranziția la autovehiculele electrice și face eforturi pentru a dezvolta producția de baterii în blocul comunitar, pentru ca producătorii europeni să poată concura cu rivalii din Asia și SUA.

din aceeasi categorie