Într-un interviu acordat Focus-Energetic.ro, Daniela Lulache (foto), directorul general al Societăţii Naţionale Nuclearelectrica (SNN), a declarat că, în ultimii ani, preţul energiei pe piaţă a avut un trend descendent, iar măsurile luate de autorităţi au vizat o singură sursă de energie, dezavantajând sursele clasice. Potrivit acesteia, sunt necesare schimbări legislative şi de reglementare, precum permiterea exportului direct pentru producătorii de energie şi flexibilizarea platformelor de tranzacţionare. În privinţa relaţiei cu Compania Naţională a Uraniului (CNU), Daniela Lulache a reiterat că, deşi Nuclearelectrica este învinuită, CNU este compania care a renunţat la contractul cu SNN. Aceasta a precizat că situaţia CNU provine din practici şi management absolut nocive, dar acţionarul majoritar, statul român, nu a analizat cauzele şi responsabilii pentru problemele de la Compania Uraniului. Conducerea Nuclearelectrica a propus autorităţilor măsuri pentru salvarea CNU, dar SNN trebuie să îşi îndeplinească scopul pentru care există, în condiţii de siguranţă nucleară, eficienţă economică şi legalitate. Pe de altă parte, Daniela Lulache a precizat că la Centrala Nuclearo-Electrice (CNE) de la Cernavodă s-au făcut investiţiile şi mentenanţa necesare la timp, nu mai târziu.
– De ce sunt fluctuaţii destul de mari între indicatorii financiari ai SNN de la un an la altul, ba chiar şi de la un trimestru la altul? De la un profit de 149 milioane lei în 2015, s-a ajuns la 112 milioane lei în 2016?
– Nu există fluctuaţii în situaţiile financiare, acestea reflectă, simultan, în primul rând un trend de piaţă, cu preţuri la energie semnificativ în scădere din anul 2013, şi capacitatea strategiilor companiei de a contracara, pe cât posibil, acest trend. Evident că, la acest aspect majoritar, se adaugă şi alţi factori, precum programe de mentenanţă adaptate necesităţilor, investiţii realizate la momentul potrivit, nu mai târziu (!), pierderi sau câştig financiar provenite, de această dată, din fluctuaţiile cursului valutar, obligaţii fiscale, etc. Aşadar, este absolut firesc să existe diferenţe, pentru că nicio companie nu operează într-un mediu static, controlabil. Dimpotrivă, revenind la piaţa de energie, SNN este doar un participant, nu un formator de trend de piaţă. Veniturile SNN provin majoritar din vânzări de energie electrică. SNN este un producător nuclear în bandă, care are nevoie de predictibilitate şi stabilitate. Aşadar, în mod firesc, orientarea va fi, cu precădere, către segmentul de piaţă forward (n.r. – pe termen lung, ceea ce, în România, având în vedere suprareglementarea pieţei, înseamnă contracte pe o perioadă de maxim un an). Evident, însă, că, dacă participanţii la piaţă se orientează semnificativ către piaţa spot (n.r. – pe termen foarte scurt), SNN trebuie să urmeze şi dinamica pieţei, dinamică în creştere, după cum se observă vanzările pe acest segment de piaţă în ultimii 2 ani. Fiind un producător în bandă, SNN nu poate profita, cum se întâmplă în cazul Hidroelectrica sau capacităţilor pe cărbune, de vârf sau piaţa de echilibrare. Există nişte diferenţe tehnice între producători, care determină un anumit comportament în vânzări. Dar, indiferent de aceste diferenţe tehnice fireşti, în aceşti ani, problema majoră pentru producătorii convenţionali din România a fost preţul în scădere din piaţa de energie, situaţie provenită din tratamentul inechitabil al surselor de energie. Mai simplu, s-au aplicat unele măsuri şi mecanisme pro o singură sursă (n.r. – energiile regenerabile), în dezavantajul evident al altor surse, printre care şi energia nucleară. Impactul real al acestor măsuri se vede foarte clar în situaţiile financiare ale producătorilor pe cărbune.
Dincolo de acest aspect, existau măsuri ce puteau fi adoptate în toţi aceşti ani şi care ţin de schimbări legislative şi de reglementare, precum permiterea exportului direct (clarificarea utilizării licenţei de furnizare) şi flexibilizarea platformelor de tranzacţionare. Nu s-a schimbat nimic, deşi producătorii au susţinut tot timpul necesitatea acestor schimbări. Atât timp cât schimbarea trebuie să provină din legislaţie, companiile nu pot face mare lucru. Eventual, doar să aibă grijă să supravieţuiască în acest context. Dacă strategia generală este de supravieţuire, atunci discutăm degeaba toate aceste aspecte.
– Acesta sunt motivele pentru care, în anul 2016, profitul net a fost cu 25% mai mic decât cel înregistrat în 2015!?
– Da, acestea sunt. Ţin să menţionez că, în 2016, s-au înregistrat cele mai mici preţuri la energie din ultimii 8 ani. Întrebarea este: cum să reacţioneze un producător nuclear în această situaţie? Să renunţe la investiţii esenţiale, aşteptând minuni? Vorbim despre industrie nucleară şi tot ce contează se numeşte securitate nucleară. Totul depinde de securitatea nucleară, iar asta înseamnă să faci investiţiile care trebuie, când trebuie! Lucru ce s-a întâmplat în anul 2016, când am avut o perioadă extinsă, de 51 de zile, de oprire planificată a Unităţii 1 a CNE Cernavodă, pentru realizarea unor lucrări suplimentare la turbogenerator, lucrări care se fac o singură dată pe durata de viaţă iniţială, de 30 de ani, a unui reactor. Analizele noastre de operare şi producţie au indicat că anul 2016 este momentul oportun, cu atât mai mult cu cât, în contextul preţurilor mici, analiza investiţiei a dus la estimarea unei creşteri de producţie pe termen mediu şi lung de 1,5-2%. Evident că la preţul energiei din piaţă ştiam că realizarea acestei investiţii, extinderea perioadei de oprire la 51 de zile în loc de 30, va însemna asumarea unei pierderi financiare la primul semestru 2016. Chiar şi aşa, am decis că această investiţie este cel mai bun lucru pentru companie atât tehnic, dar şi de producţie, gândindu-ne că o creştere de producţie în anii următori va fi benefică, pe fondul scăderii preţurilor. Prin urmare, o pierdere financiară la semestru, recuperată la sfârşitul anului, nu înseamnă, de fapt, că dacă nu putem, nu facem. Ba dimpotrivă. Înseamna că îmi protejez compania atunci când este nevoie. Nuclearelectrica este o companie care face investiţii atunci când acestea sunt necesare şi strategice pe termen mediu şi lung.
Într-un context de piaţă funcţională, acest comportament normal al oricărei companii nu ar fi de natură să creeze dezechilibre în situaţiile financiare. În cazul pieţei din România, investiţiile de orice complexitate şi durată devin o reală provocare, punându-se adesea în balanţă profitul pe termen scurt sau sustenabilitatea afacerii pe termen lung. Din nou, nu este o situatie normală.
– În acest an a funcţionat mai mult centrala nucleară? Pentru că rezultatele pe primele 3 luni din 2017 sunt cu aproximativ 25% mai mari faţă de perioada similară din 2016.
– În primul rând, cele două reactoare de la Cernavodă nu pot creşte producţia în aşa fel încât să compenseze contextul de piaţă. Pur şi simplu, nu se poate tehnic. Fiecare unitate are prin proiect o capacitate instalată de 700 MW, aşadar producţia anuală a CNE Cernavodă este una relativ constantă, diferenţele fiind nesemnificative.
În primul trimestru din 2017 ne-au crescut veniturile din exploatare pe baza unei creşteri a veniturilor din vânzări. Cantitatea de energie vândută pe segmentul reglementat în trimestrul 1 (T1) 2017 este mai mică cu 47% faţă de cea vândută în T1 2016, pentru că, per total, conform calendarului de liberalizare a pieţei, ANRE a redus pentru SNN, în 2017, atât cantitatea, cât şi preţul energiei pentru piaţa reglementată (n.r. – preţul pe piaţa reglementată este, de obicei, mai mic decât cel pe piaţa liberă). Implicit, vânzările pe segmentul competitiv au crescut cu 11% în T1 2017 faţă de T1 2016.
SNN a profitat parţial de explozia artificială a preţurilor din ianuarie 2017, vânzarile companiei pe piaţa spot şi de echilibrare în T1 2017 fiind de aproximativ 15%. Comparativ cu alţi producători, având în vedere caracteristicile tehnice ale SNN, impactul creşterii preţurilor pe PZU nu este unul semnificativ pentru SNN.
Din păcate, deşi SNN a înregistrat o creştere cu 25% a profitului în T1 2017, acesta a fost, totuşi, influenţat negativ de pierderea financiară înregistrată din cauza diferenţelor negative de curs valutar.
– Dacă aveţi profit, de ce nu ajutaţi şi Compania Naţională a Uraniului (CNU)?
– Pentru că legal nu se poate ! În primul rând, deşi situaţia CNU este una istorică, provenită din practici şi management absolut nocive, SNN a propus acţionarului CNU, statul român, anumite măsuri spre analiză. Este tot ceea ce putem face, să propunem măsuri, însă concret şi legal doar statul român decide ce şi cum aplică în cazul CNU. Contrar normelor din industria nucleară, fiecare contract încheiat după refuzul CNU de a ne mai da materia primă, a fost, practic, o şansă de salvare a CNU, fiind încheiate pe perioade foarte scurte, de 6 luni şi 120 de tone de pulbere de dioxid de uraniu. La nivel global, astfel de contracte, de achiziţie de materie primă, aspect esenţial pentru un producător nuclear, se încheie pe termen lung. Ne-am asumat şi acest aspect, sperând într-o redresare a CNU.
În schimb, deşi sunt cât se poate de clare cauzele care au dus CNU în situaţia actuală, nu am văzut nici cel mai mic interes în a analiza cauzele şi responsabilii din spatele problemelor de la CNU. Ajută pe cineva în mod real, mai ales pe CNU, dacă, teoretic, dăm vina pe SNN, pentru că nu poate să rezolve ce au cauzat alţii!?
Dincolo de faptele constatate de Curtea de Conturi şi măsurile dispuse, reconfirmate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), situaţia de la CNU era o chestiune de “când”, nu de “dacă”.
Achiziţia de materie primă de la CNU la un preţ semnificativ peste cel de piaţă de către SNN nu este o chestiune vrem/nu vrem, este acceptabil/neacceptabil. Pur şi simplu nu se poate din multe considerente legale! Aşadar, înainte să spunem că SNN a ales să cumpere uraniu din Canada, este bine să analizăm toate datele. Nuclearelectrica nu îşi poate asuma şi nici nu trebuie pusă în situaţia de a încălca legislaţia şi de a-şi asuma creşterea semnificativă a riscurilor aferente operării unei centrale nucleare şi continuităţii producţiei de energie fie prin acordarea de contracte care, în baza legislaţiei actuale, s-ar realiza prin încălcarea legii, fie prin dependenţa de un singur furnizor de materie primă, în cazul în care acesta refuză livrarea materiei prime, conform clauzelor din contract, aşa cum s-a întâmplat în cazul CNU.
Nuclearelectrica este un producator de energie nucleară, care asigură aproximativ 20% din energia ţării, iar principala responsabilitate a managementului executiv şi administrativ al SNN a fost asigurarea faptului că SNN îşi îndeplineşte scopul pentru care există, în condiţii de siguranţă nucleră, eficienţă economică şi legalitate.
Vă reamintesc că investigaţia Consiliului Concurenţei, la sesizarea Ministerului Energiei, de la sfârşitul anului 2016, a concluzionat că preţul din contractele încheiate cu Cameco (n.r. -compania canadiană care livrează, în prezent, materia primă pentru Cernavodă) este unul de piaţă şi nu există în acest caz un posibil abuz de poziţie dominantă, subliniind faptul că obligarea CNU de a-şi comercializa materia primă numai către SNN şi ANRSPS limitează capacitatea CNU de a opera pe pieţele pe care activează. Autoritatea de concurenţă este o entitate independentă.
Refacerea ciclului integrat de combustibil nuclear, respectiv componenta de asigurare a pulberii sinterizabile de dioxid de uraniu, este esenţială pentru SNN, din considerente evidente de operare şi gestionare a riscurilor, dar depinde de redresarea economico-financiară a CNU, redresare care se poate realiza exclusiv cu sprijinul acţionarului unic al CNU (n.r. – statul român), prin identificarea unor soluţii realiste pe termen lung, care să poată fi aplicabilă în condiţiile în care România este o economie de piaţă, membră a Uniunii Europene, în care sunt consacrate principii precum libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor, concurenţă etc.
– Şi atunci aţi hotărât să renunţaţi la CNU?
– CNU a renunţat la SNN, singurul său client de astfel! SNN a încercat şi la momentul ultimatului CNU (de a nu mai face livrări conform contractului, la un preţ majorat cu 76%, deşi CNU ştia clar că, legal, SNN nu poate face acest lucru), să determine CNU să nu renunţe la acest contract, fiind, de fapt, singura lor sursă de venit semnificativ. Din păcate, ne-am lovit de un zid, deşi nu SNN era cel cu probleme majore. Recunosc că nu reuşesc să înţeleg această abordare a CNU! Dar, probabil, a provenit din acelaşi mod de operare istoric nociv. O astfel de abordare nu poate funcţiona într-o lume în schimbare, într-o lume normală din punct de vedere al legalităţii şi unui business corect şi responsabil!
Mai este un aspect esenţial pentru SNN în situaţia cu CNU, pe care unii încearcă să-l ignore: efectele, impactul asupra securităţii nucleare, operării, producţiei SNN în cazul refuzului furnizorului local de a livra materie primă. Şi vă întreb şi eu: ce s-ar fi întâmplat cu SNN în cazul în care, din diferite motive, nu ar fi existat un al doilea furnizor calificat încă din anul 2008? Ce s-ar fi întâmplat cu FCN Piteşti, cu CNE Cernavodă, în condiţiile în care SNN nu ar fi putut asigura materia primă? Un proces de calificare de furnizori este unul extrem de complex, produsul lor trebuie să corespundă 100% cu specificaţiile tehnice ale SNN.
– Şi atunci i-aţi preferat pe canadieni? Şi “v-aţi spălat pe mâini”?
– SNN a făcut ce trebuia şi ce putea să facă, pusă fiind în situaţia de a opri FCN şi, ulterior, CNE Cernavodă, din cauza lipsei de materie primă: a iniţiat şi derulat o procedură de achiziţie de uraniu în regim de urgenţă de la cei doi furnizori calificaţi: CNU şi Cameco. Sigur că CNU a ofertat, de fiecare dată, un preţ mult peste preţul de piaţă, pentru a-şi acoperi costul uriaş de producţie. Lipsa, de-a lungul timpului, de investiţii curente în procesele CNU, cuplată cu plata către stat, în urma măsurilor Curţii de Conturi, au făcut ca CNU să devină total necompetitivă. Şi, aşa cum vă spuneam, tot continuăm să iniţiem şi să derulăm proceduri pe perioade foarte scurte, sperând că CNU, la un an şi jumătatre după refuzul de livrare, să înţeleagă că legalitatea şi strategia de business merg mână în mână.
Am propus măsuri concrete Ministerului Energiei, în aşa fel încât să-i susţinem perfect legal. Fie identificarea unor posibilităţi concrete de colaborare între SNN şi CNU sub forma unor contracte de procesare (SNN cumpără octoxid de uraniu (U3O8), iar prelucrarea acestuia în dioxid de uraniu (UO2) s-ar putea contracta de SNN către CNU), fie SNN se poate implica în dezvoltarea de noi capacităţi de prelucrare şi rafinare şi/sau modernizare a unor capacităţi existente de prelucrare şi rafinare din România. Ambele implică costuri ridicate pentru SNN, în contextul în care strângem fonduri pentru retehnologizarea Unităţii 1. Dar, prefer siguranţa pentru SNN şi, simultan, sprijin pentru CNU!
