Modificările la OUG 64/2016 privind piaţa gazelor naturale (vezi document – Modificari OUG 64-2016), adoptate în şedinţa Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor (cameră decizională), “copiază” piaţa energiei electrice: toată cantitatea produsă sau importată se va tranzacţiona pe o singură bursă angro, dispar contractele bilaterale directe între producători şi furnizori, traderi sau consumatori, iar profitul distribuitorilor nu poate depăşi 10%.
Reamintim, anul trecut, Guvernul a modificat legea 123/2012 prin OUG 64/2016, practic, obligat de Bruxelles, pentru a putea accesa fondurile europene în vederea construirii conductei de gaze BRUA. Interconectorul este important pentru Europa pentru că va reduce dependența faţă de gazele rusești, în contextul materializării unor noi proiecte ce vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din Regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală. De asemenea, gazoductul va putea fi utilizat şi de către producătorii din perimetrele off-shore din Marea Neagră. Conducta va avea o lungime totală de aproximativ 550 km pe teritoriul României, valoarea estimată fiind de aproximativ 560 milioane euro, din care Comisia Europeană contribuie cu 179 de milioane de euro. Pentru această sumă, Bruxellesul a cerut autorităţilor de la Bucureşti să modifice Legea 123/2012, cel puţin în ceea ce priveşte eliminarea barierelor tehnice şi comerciale în calea exportului.
Dar, pentru a liberaliza piaţa gazelor naturale, aşa cum prevedea OUG 64/2016, erau necesare o mulţime de alte modificări şi completări, dar şi clarificări, chiar în definirea unor termeni.
Astfel, noul pct e) al art. 119, prevede pentru „administrarea piețelor centralizate angro – se acordă o singură licență pentru operatorul pieţelor centralizate angro de gaze naturale şi una pentru operatorul pieţei de echilibrare”. Potrivit iniţiatorilor, Grupul parlamentar PSD, unicitatea operatorului pieţelor centralizate angro de gaze naturale şi a operatorului pieţei de echilibrare este cerută de Bruxelles.
Potrivit legislaţiei în vigoare în prezent, operator al pieţei de gaze naturale este „persoana juridică ce asigură organizarea şi administrarea pieţelor centralizate, cu excepţia pieţei de echilibrare, în vederea tranzacţionării de gaze naturale pe termen scurt, mediu şi lung”. Astfel, au primit licenţă ca operatori ai pieţei centralizate de gaze naturale atât Opcom (unicul operator al pieţei de energie electrică), cât şi Bursa Română de Mărfuri (BRM). În condiţiile în care, prin noile prevederi, se va acorda o singură licenţă pentru operatorul pieţelor centralizate angro, fie Opcom, fie BRM va trebui să renunţe la tranzacţiile cu gaze naturale!
Prin modificările la OUG 64/2016, se definesc, în primul rând, pieţele de gaze: piaţa angro, piaţa cu amănuntul, piaţa de echilibrare, pieţele contractelor bilaterale, pentru ziua următoare, intrazilnică, pentru alocarea capacităţilor de interconectare, piaţa secundară a capacităţilor de transport, serviciile de sistem etc. Apare şi o piaţă dedicată populaţiei, Piaţa centralizată pentru clienţii casnici în regim reglementat (PCCC), la care este obligatorie participarea Furnizorilor de Ultimă Instanță. Practic, toate aceste pieţe sunt identice cu cele administrate, în prezent, de Opcom pentru energia electrică. Singura care lipseşte este Piaţa Centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale (piaţa OPC – Over the Counter). De asemenea, este definit Punct Virtual de Tranzacționare (PVT) – „punct abstract, unic la nivel național, situat între punctele de intrare în SNT (n.r. – Sistemul Naţional de Transport) şi punctele de ieşire din SNT, în care gazele naturale sunt tranzacționate indiferent de locația lor efectivă. Punctul virtual de tranzacționare nu este un punct fizic de intrare/ieșire. În punctul virtual de tranzacționare cumpărătorii și vânzătorii de gaze naturale tranzacționează gazele naturale doar dacă sunt participanți la piață și au încheiat un contract cu Operatorul de Transport și Sistem pentru utilizarea punctului virtual de tranzacționare”. PVT va fi administrat de un unic operator de piaţă, în condiţii de transparenţă şi reguli stricte de acces nediscriminatoriu la informaţiile privind cantităţile şi preţurile de tranzacţionare.
Potrivit noilor prevederi, este definit şi traderul de gaze naturale, dar apare şi agentul de transport (cărăușul), care este persoana fizică sau juridică care are contract pentru transportul şi/sau distribuţia gazelor naturale cu un operator de sistem de transport/distribuţie şi exercită dreptul de proprietate asupra gazelor naturale vehiculate prin sistemul de transport/distribuţie de la punctele de preluare la intrarea în sistem şi până la punctele de predare la ieşirea din sistem.
Totul pe bursă
În ceea ce-i priveşte pe producătorii de gaze, printre obligaţiile acestora apare una nouă: să oferteze și să tranzacționeze public, transparent şi nediscriminatoriu pe pieţele centralizate de gaze naturale întreaga cantitate de gaze naturale produsă, mai puțin cantitățile aferente consumului propriu tehnologic definit la art. 100 pct. 35). În prezent, consumul tehnologic este definit ca fiind „cantitatea de gaze naturale, certificată pe baza metodologiei elaborate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, necesară a fi consumată de către un operator economic pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de producţie şi înmagazinare, respectiv cantitatea de gaze naturale certificată pe baza metodologiilor elaborate de ANRE, necesară a fi consumată de către un operator economic pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de distribuţie, respectiv de transport al gazelor naturale”.
Potrivit iniţiatorilor, prin această prevedere se urmăreşte eliminarea barierelor comerciale, iar toată cantitatea produsă va fi ofertată pe piața concurențială, pe oricare dintre piețele de gaze naturale organizate.
Mai mult, pct. 2 din art. 177, care prevedea că „piaţa concurenţială angro funcţionează pe bază de: a) contracte bilaterale între operatorii economici din domeniul gazelor naturale” se abrogă. De altfel, toate prevederile actuale, prin care, până în anul 2021, producătorii ar fi putut vinde pe bursă numai o anumită cantitate de gaze naturale se abrogă. Practic, se interzic contractele bilaterale directe, aşa cum se întâmplă şi în cazul energiei electrice. Mai mult, la fel ca la electricitate, se stipulează că „tranzacţiile comerciale cu gaze naturale se desfăşoară pe piaţa concurenţială, în mod transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu”.
Transparenţă la maxim
Una dintre cele mai importante prevederi se referă la transparenţa tranzacţiilor. Astfel, pe piața angro de gaze naturale, toate prețurile de tranzacționare (inclusiv din contractele intragrup), a gazelor naturale din producția internă, import, export, prețurile reglementate și prețurile de transfer, precum și tarifele reglementate, se fac publice conform reglementărilor ANRE. Mai mult, se interzice orice formă de transfer de cost între operatorii pieței de gaze naturale, inclusiv intragrup.
Pe de altă parte, modificările aprobate de deputaţii din Comisia de Industrii se referă şi la operatorul de înmagazinare, care trebuie să fie independent, dar această independenţă este definită în lege: „un operator de înmagazinare care face parte dintr-un operator economic integrat pe verticală trebuie să fie independent cel puţin în ceea ce priveşte forma juridică, organizarea şi procesul de luare a deciziilor faţă de activitatea de transport”. „În vederea asigurării independenţei operatorului de înmagazinare se aplică următoarele criterii minime: a) persoanele cu funcții de conducere din cadrul întreprinderii proprietare a sistemului de transport și al operatorului de înmagazinare nu pot face parte din aceeași structură”.
Obligaţii pentru ANRE
Modificările la OUG 64/2016 au şi prevederi ce pun „la treabă” Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Astfel, în următoarele 2 luni (până la data de 30 iunie 2017) ANRE trebuie să emită reglementările secundare referitoare la activitățile din sectorul gazelor naturale, precum și regulile specifice care vor fi aplicate pe pieţele centralizate, dar trebuie să elaboreze și să aprobe regimul înmagazinării gazelor naturale și metodologia pentru integrarea înmagazinării gazelor naturale în piața concurențială în scopul asigurării funcționării în condiții de siguranță și securitate în alimentarea cu gaze naturale a consumatorului final
Până la data de 31 august 2017 ANRE este obligată să asigure implementarea și funcționarea pieţelor centralizate de gaze naturale prevăzute în prezenta lege, dar şi să reexamineze și aprobe Codul Rețelei, astfel încât să corespundă cu noile prevederi.
Pe de altă parte, ANRE are obligaţia de a înfiinţa un comparator de preţuri: „în vederea informării corecte și complete a consumatorilor de gaze naturale, clienți finali casnici și noncasnici, ANRE va asigura funcţionarea unei platforme online de comparare a prețurilor, unde fiecare furnizor de gaze naturale, care face oferte către aceste categorii de clienți, este obligat să publice ofertele de preț actualizate. Operaţionalizarea acestei platforme se va realiza în termen de maxim 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi”, se arată în modificările propuse de Grupul parlamentar PSD.
10% profit garantat pentru distribuitori
O prevedere destul de neclară este cea referitoare la metodologiile de tarifare. Potrivit noilor modificări propuse, „metodologiile de stabilire a preţurilor şi tarifelor reglementate (n.r. – tarifele reglementate de ANRE sunt cele de transport, distribuţie şi înmagazinare, precum şi marja furnizorului) se aprobă de ANRE, după informarea şi consultarea tuturor părţilor interesate. “În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit, care nu poate fi mai mare de 10%”, se arată în modificările adoptate.
Până la data de 31 august 2017 ANRE este obligată, de asemenea, să asigure implementarea și funcționarea pieţelor centralizate de gaze naturale prevăzute în prezenta lege şi să rexamineze și aprobe Codul Rețelei astfel încât să corespundă cu prevederile prezentei legi și cu noile reglementări.
În fine, o ultimă prevedere, propusă de câţiva deputaţi PNL, face referire la consumatorul vulnerabil. „Ca și măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare a legii 169/2016, Guvernul va stabili schema de ajutor financiar pentru consumatorul vulnerabil până la data de 30 septembrie 2017. Modul de definire a consumatorului vulnerabil precum și constituirea schemei de ajutor financiar se stabilește prin Hotărâre de Guvern pentru perioada 01 noiembrie 2017 -31 martie 2018”, se arată în propunere. „Ținând cont de faptul că legea 196/2016, lege ce definește consumatorul vulnerabil, precum și schema de ajutor a acestuia intră în vigoare 01.04.2018 este necesară elaborarea unui HG pentru protecţia consumatorului vulnerabil în iarna 2017-2018”, motivează liberalii.



1 comentariu
Liberalizarea pietei incepe cu constituirera unui nou monopol, de neconceput. Puteti vedea tranzactiile realizate pe platformele BRM aici: https://www.brmconsulting.ro/
Comments are closed.