Acasă Stiri InterneGaze Gazele tranzacţionate pe BRM între 2013 – 2017 reprezintă doar 7% din consum

Gazele tranzacţionate pe BRM între 2013 – 2017 reprezintă doar 7% din consum

de A

gaze-syscomNivelul volumelor de gaze tranzacţionate pe platformele electronice pe care le administrează Bursa Română de Mărfuri (BRM) a ajuns la 34,3 milioane MWh, din iulie 2013 de când bursa a obţinut licenţa de operator administrare a pietelor centralizate şi până în prezent, ceea ce reprezintă aproximativ 7% raportat la consumul naţional de gaze naturale în această perioadă. Numărul de licitaţii organizate la BRM din 2013 şi până acum a ajuns la 1.044, anunţă BRM.

De asemenea, în perioada ianuarie – aprilie, cantitatea de gaze tranzacţionată pe BRM a ajuns la 12,2 milioane MWh, reprezentând aproximativ 25% din consumul naţional estimat pentru această perioadă, iar numărul de licitaţii a fost de 130, a anunţat bursa.

Oficialii BRM spun că Bursa Română de Mărfuri a reuşit atragerea majorităţii furnizorilor de gaze naturale, traderilor şi producătorilor care activează pe piaţa autohtonă de gaze naturale, alături de numeroşi clienţi finali din diferite domenii şi sectoare de activitate.

În anul 2016, pe BRM s-au trazacţionat 15,5 milioane MWh, însemnând aproape 13% din consumul naţional de gaze.

„Preocuparea permanentă a Bursei Române de Mărfuri de a impulsiona tranzacţiile angro şi cu amănuntul pe piaţa românească s-a materializat în poziţionarea sa ca unic mediu bursier care găzduieşte tranzacţiile cu gaze naturale şi, în curând, va evolua alături de o casă de compensaţie europeană prestigioasă, într-un parteneriat care va satisface nevoia de deblocare a lichidităţilor din piaţă”, mai spun oficialii BRM.

din aceeasi categorie