Chiar dacă turiștii români nu au reușit să își rezerve din timp pachete de vacanță pentru noaptea dintre ani, destinațiile europene accesibile și ofertele atrăgătoare făcute de către hotelieri i-au determinat să opteze pentru o mini vacanță de Revelion pe ultima sută de metri. Românii care nu au reușit să își achiziționeze din timp vacanțele pentru Revelion s-au orientat către bilete de avion și hotel separat, întrucât majoritatea pachetelor s-au epuizat la finele lui noiembrie, potrivit Paravion, una din cele mai mari agenţii de turism din România. Astfel, turiştii au plătit circa 140 de euro pe biletul de avion dus-întors, respectiv 40 de euro pentru o noapte de cazare la un hotel de trei stele într-o capitală europeană. Ofertele mai avantajoase i-au îndreptat pe turişti spre destinaţii precum Roma, Praga, Istanbul, Varșovia sau Chișinău.
Majoritatea plecărilor se fac din București, în perioada 27-31 decembrie, iar românii se întorc în ţară intervalul 1 – 7 ianuarie.
„Turiștii români care s-au hotărât în ultimul moment să petreacă noaptea dintre ani în afara țării au optat pentru bilete de avion și hotel separat în destinații precum Roma, Praga, Istanbul, Varșovia sau Chișinău, datorită tarifelor atractive. Vacanțele acestora de Revelion se rezumă la maximum cinci nopți, cu mic dejun inclus”, a declarat Remus Vișan, director general al Paravion.
Pentru cei care au ales Istanbul ca destinație de Revelion, prețul unui bilet de avion dus-întors s-a ridicat la 110 de euro de persoană, iar cazarea pentru două nopți la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, la 35 de euro de persoană.
Şi aceia care și-au cumpărat din timp biletele de avion spre Milano sau Roma, însă nu s-au grăbit cu cazarea, au putut profita de ofertele last minute puse la dispoziție de către hotelieri. Astfel, pentru trei nopți de cazare într-un hotel de trei stele din Roma, cu mic dejun inclus, aceștia plătesc 70 de euro de persoană, iar pentru cinci nopți de cazare într-un hotel de trei stele din Milano, cu mic dejun inclus, prețul este de 190 de euro de persoană.
Turiştii care vor să petreacă noaptea dintre ani în Praga plătesc 75 de euro de persoană pentru trei nopți de cazare la hoteluri de patru stele, cu mic dejun inclus, iar prețul unui bilet de avion dus-întors București-Praga în perioada Revelionului, achiziționat în decembrie, a fost în medie de 150 de euro de persoană.
Cei care s-au hotărât să petreacă Revelionul în Munchen au plătit pentru un bilet de avion tur-retur 220 de euro, de persoană. Iar caua’’zarea a costat 240 de euro de persoană pentru cinci nopți de cazare la hoteluri de patru stele, cu mic dejun inclus.
Afacerile Paravion au crescut cu peste 30% în primele nouă luni ale anului, faţă de perioada similară a lui 2015, la peste 40 milioane euro, aproape jumătate din vânzări fiind generate de turiştii cu vârste între 25 şi 34 de ani.
Vânzările raportate de agenţie în primele nouă luni reprezintă 93% din cifra de afaceri integrală realizată în 2015.


