Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat miercuri, pentru al doilea an consecutiv, reducerea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă la operatorii de distribuţie concesionari pentru anul 2017, tarifele urmând a scădea cu până la 9,04%.
„Ca urmare a analizei datelor transmise de operatorii de distribuţie concesionari şi a calculelor preliminare a veniturilor reglementate, cu luarea în considerare a corecţiilor anuale efectuate conform cadrului de reglementare în vigoare, tarifele calculate pentru anul 2017 înregistrează, faţă de anul 2016, scăderi cuprinse între 3,80% şi 9,04%”, precizează ANRE, într-un comunicat emis miercuri.
Astfel, tarifele de distribuţie pentru consumatorii casnici clienţi ai Enel Distribuţie Banat scad cu 9,04%, în timp ce pentru clienţii Enel Distribuţie Dobrogea scad cu 6,36%. În cazul E-Distribuţie Muntenia, aceste tarife scad cu 8,37%, iar pentru pentru consumatorii casnici clienţi ai E.ON Moldova Distribuţie tarifele scad cu 3,80%.
Pentru consumatorii casnici clienţi ai CEZ Distribuţie tarifele scad cu 4,55%, în timp ce pentru cei ai Electrica Distribuţie Muntenia Nord cu 7,92%, iar pentru Electrica Distribuţie Transilvania Nord cu 5,98%.
Pentru consumatorii casnici clienţi ai Electrica Distribuţie Transilvania Sud scăderea e de 3,87%.
„La stabilirea corecţiilor valorice anuale şi a tarifelor specifice de distribuţie şi în conformitate cu prevederile metodologiilor specifice aplicabile, ANRE ia în considerare veniturile anuale obţinute de operatorul de distribuţie din recuperarea contravalorii energiei electrice consumate înregistrate eronat, respectiv neînregistrate, precum şi costurile anuale înregistrate cu plata contravalorii acestor cantităţi de energie electrică”, spun oficialii ANRE.
Potrivit atributiilor sale de reglementare, anual, până la data de 31 decembrie, ANRE are obligaţia aprobării tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, pentru fiecare operator de distribuţie concesionar, în parte.
„Apreciem că scăderea tarifelor specifice de distribuţie va avea un impact favorabil pentru utilizatorii serviciului de distribuţie, deopotrivă casnici şi noncasnici, de pe teritoriul întregii ţări şi că va avea un efect antiinflaţionist, care se poate regăsi în diminuarea costurilor agenţilor economici consumatori de energie electrică, cu avantajul creşterii competitivităţii acestora şi al diminuării preţurilor bunurilor şi serviciilor”, adaugă reprezentanţii ANRE.
De asemenea, comitetul de reglementare al ANRE a aprobat miercuri un ordin pentru aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate precum şi a condiţiilor de aplicare a tarifelor reglementate şi a tarifelor Componenta de Piaţă Concurenţială.
„Aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor casnici va conduce, în anul 2017, la o reducere a acestora cu circa 6,47% faţă de cele aplicate în anul 2016, reducere datorată, în principal, scăderii tarifelor specifice de distribuţie a energiei electrice aprobate în şedinţa de astăzi, precum si reducerii preţului de achiziţie a energiei electrice din contractele reglementate”, precizează ANRE.
De asemenea, șeful Direcției Generale Piață de Energie din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Marian Cernat, spune zilele trecute că prețul final al energiei electrice pentru populație ar putea scădea cu 2-3% de la 1 ianuarie, după ce tarifele de distribuție și transport vor fi reduse în medie cu 5-6%.
„O reducere a tarifelor de rețea (distribuție și transport, n.r.) va duce și la scăderea prețului final, în funcție de celelalte componente ale prețului final, care sunt: prețul energiei și taxele care se plătesc. Taxele rămân, de regulă, constante, dar prețul energiei este un preț de piață. Pentru clienții care beneficiază de serviciul universal, de care noi suntem responsabili în ceea ce privește prețul, ne așteptăm pentru perioada următoare la o mică reducere a prețurilor, ne așteptăm undeva la 2-3%”, a spus Cernat.
El a explicat că se estimează o reducere mică a prețului final deoarece, în perioada de iarnă, prețul pe piața energiei electrice crește.
„În perioada de iarnă, prețul crește față de perioada anterioară, iar la noi iarna este de regulă primul trimestru, deci ianuarie, februarie, martie, adică lunile cu cele mai mici temperaturi”, a precizat Cernat, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, tarifele de distribuție și transport au o pondere de circa 30% în prețul final.
„Deci, ne așteptăm la o reducere de cel mult 2-3 procente la prețul final”, a adăugat oficialul ANRE.
Cernat a mai spus că autoritatea a luat în calcul inclusiv contribuția pentru cogenerare și certificate verzi când a estimat acest preț final.


