Din ciclul: de nepătruns sunt căile autorităţilor! Azi, cazul gazelor naturale

Autorităţile „reuşesc”, prin decizii „aiuritoare”, să aducă pagubă şi în bugetele companiilor, şi în bugetele statului! Pare că nimeni nu vede mai departe „de lungul nasului”! După sectorul petrolier, astăzi vom prezenta cazul gazelor naturale şi cum autorităţile reuşesc să-şi dea cu stângu-n dreptu’! Cert este că, dacă la mijlocul acestui an au refuzat liberalizarea preţului la gaze, de la 1 aprilie 2017 piaţa gazelor naturale este complet liberalizată, inclusiv pentru populaţie! În aceste condiţii, statul ar trebui să renunţe la suprataxa pe gazele din producţia internă. Dar, ordonanţa care reglementează taxarea suplimentară e „bine merci” în vigoare şi nu pare că cineva ar avea vreo intenţie să o modifice!

Încă din anul 2013, guvernanţii au introdus un impozit suplimentar pe producţia de gaze. Prin OG 7/2013 şi OUG 13/2014 a fost aplicat impozitul asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a adoptării calendarului de liberalizare a preţurilor la gaze. Astfel, producătorii interni plătesc statului, conform unei formule de calcul, 60% din diferenţa de preţ al gazelor ce se utiliza în anul 2012 (45,71 lei/MWh) şi „preţul mediu ponderat al gazelor naturale din producţia internă corespunzătoare cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici, nu mai mic de 72 lei/MWh”. Ceea ce înseamnă că, indiferent cu ce preţ ar vrea să vândă producătorii interni, suprataxa o plătesc luând în calcul doar nivelul de 72 lei/MWh. Practic, producătorii interni sunt obligaţi să vândă la un preţ de minim 72 lei/MWh. Altminteri, dacă ar vinde sub 72 lei/MWh, tot autorităţile pot considera că s-au adus pagube companiilor!

Potrivit actorilor din piaţă, consumul intern de gaze s-a redus în primul semestru al anului cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Situaţia este şi mai dramatică trimestru la trimestru: faţă de T2/2015, cererea naţională de gaze a scăzut, în T2/2016, cu aproape 16%! În aceste condiţii producătorii interni ar putea să acopere “cu brio” consumul intern. Şi, totuşi, n-o fac!

De menţionat, producția internă de gaze a României este de circa 36 milioane metri cubi pe zi. Anul trecut, consumul intern a fost de aproximativ 11 miliarde mc de gaze, dar în condiţiile în care, până la mijlocul anului, au mai funcţionat combinatele din Grupul Interagro. Din februarie anul acesta, companiile ce deţineau combinatele au intrat în insolvenţă. Ceea ce înseamnă că, în 2016, consumul intern de gaze va fi şi mai mic decât anul trecut, după ce, în anii dinaintea crizei, cererea internă ajungea la aproximativ 17 miliarde mc. Ce-or face producătorii interni cu gazele extrase, nici ei nu ştiu!

Discriminare de la stat

Ca şi cum lipsa cererii interne şi imposibilitatea tehnică de a exporta nu ar fi de ajuns, producătorii interni de gaze se confruntă cu o nouă problemă: atitudinea discriminatorie a statului! Motivul: statul taxează producătorii interni, dar lasă „liber” preţul gazelor importate. Astfel, gazele din producţia internă sunt mai scumpe decât cele ruseşti (singurul adevărat exportator de gaze în România este concernul Gazprom). Iar gazele din producţia internă sunt mai scumpe nu pentru că aici costurile ar fi extrem de mari faţă de cele ale Gazprom. Pur şi simplu preţul acestora înglobează taxe pe care importatorii nu le plătesc: taxa pe stâlp şi suprataxa la gaze!

Discriminarea pe care statul o face între producătorii interni de gaze şi importatori se vede şi în statistici: importul de gaze naturale în primele 8 luni ale anului s-a majorat cu 472%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Mai mult, potrivit unui document privind structura amestecului de gaze, publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), România va importa gaze în proporţie de 30% din consumul total la nivel naţional în luna noiembrie! Astfel, din cererea totală de gaze, estimată la 13,728 milioane de MWh în noiembrie, importurile curente vor însemna 4,198 milioane de MWh, adică 30,5%. Importurile de gaze nu au mai avut ponderi de 30% din anul 2008! Dar, în acel an, preţul gazelor de import era mai mult decât dublu faţă de cel al gazelor de producţie internă. Acum, scăderea cotaţiilor petroliere a dus la ieftinirea masivă a gazelor pe plan internaţional, mai puţin în România!

Reamintim, când, la sfârşitul anului trecut, s-a hotărât prelungirea aplicării supraimpozitului la gaze, Executivul estima venituri de 872,93 milioane lei din această taxă aplicată producătoriilor interni, în scădere uşoară, cu sub 1%, faţă de execuţia preliminată pe 2015 (881,04 milioane lei). Evident, guvernanţii nu vor să renunţe la aceşti bani! Problema este că preţul gazelor de import fiind mai mic decât al celui din producţia internă, statul va ajunge să încaseze 60% din aproape nimic! Pentru că producătorii interni vor ajunge să fie scoşi de pe piaţă de importurile mai ieftine, în condiţiile în care capacitatea maximă de import este de circa 39 milioane mc de gaze pe zi, mai mare decât capacitatea internă de producţie, de aproximativ 36 milioane mc pe zi.

Probleme pentru securitatea energetică

Obiectivele strategice fundamentale ale noii Strategii Energetice a României sunt clare: securitate energetică, competitivitate a piețelor de energie și sustenabilitate ecologică. Astfel, primul obiectiv îl reprezintă securitatea energetică! Cum va fi îndeplinită această ţintă, cel puţin în domeniul gazelor naturale, numai autorităţile ştiu!

De exemplu, România deține, în ceea ce priveşte petrolul, 13.000 de sonde active, cu mult peste Marea Britanie, care are 2.300 de sonde, Danemarca – 1.500, Italia – 900 sau Norvegia – 400. Cu toate acestea, producția pe sondă în țara noastră este cea mai mică dintre aceste țări, fiind de 21 barili pe zi, față de 2.350 barili pe zi în Norvegia, 964 în Danemarca, 363 în Marea Britanie și 271 în Italia. Sunt sonde în România care produc şi mai puţin de atât! De altfel, numai în ultimii 2 ani, OMV Petrom a renunţat la 600 de sonde, cu tot cu personalul aferent. Motivul: preţul de vânzare a scăzut, în condiţiile în care taxele au crescut, ceea ce a făcut ca aceste sonde să devină nerentabile.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în domeniul gazelor naturale, în condiţiile în care prima sondă a început să producă încă din anul 1909.

Ca şi în cazul petrolului, important este fie să ai suficientă producţie internă, astfel încât să satisfaci cererea internă, fie să ai asigurate surse diversificate de import.

În prezent, România are o singură sursă de import: ruşii de la Gazprom. Şi asta în condiţiile în care Gazprom a ajuns cel mai important instrument de propagandă al “ţarului Putin”. Imensul concern de gaze, construit cu migală de fostul “patron”, Viktor Cernomârdin (fost ministru al Gazelor în vremea URSS-ului, fost prim-ministru al Rusiei până în 1998, dar, mai ales, fondator şi preşedinte al Gazprom), a fost “acaparat”, bucăţică cu bucăţică, de actualul “patron”, Vladimir Putin. Iar acum îl foloseşte nu numai pentru propagandă internă, ci şi ca să arate lumii întregi că Rusia nu poate fi ignorată. Ba, dimpotrivă. Europa importă acum circa 30% din necesarul de gaze. În 2025 se preconizează că aproximativ 75% din necesar va fi importat. Iar cel mai mare furnizor de gaze al ţărilor comunitare este, în prezent, Federaţia Rusă, prin gigantul Gazprom. Şi, ca să arate că nu poate fi neglijată (şi, poate, cu nostalgia puternicului imperiu ţarist, dar şi a fostei URSS, a doua putere militară a lumii), Rusia îşi arată, din când în când, colţii. Care, acum, sunt mai ale din gaze. De câţiva ani, cu mici excepţii, “întâmplător”, fix în cele mai friguroase zile ale anului, la început de ianuarie, din varii motive, ruşii “închid robinetul cu gaze” către Europa. Iar europenii “dârdâie de frig” în case. Şi atunci se văd obligaţi “să-i bage în seamă” pe ruşi. Şi, uneori, chiar să le facă pe plac. Astfel, gazul a devenit, în mâna Kremlinului, o armă mai puternică decât kalaşnikovul! Şi, evident, Kremlinul nu va renunţa la ea! Astfel, orice “umbră” de atac la adresa gazului rusesc este resimţită ca un atac la adresa Rusiei.

Iar România are, în prezent, această singură alternativă de import! Ce s-ar întâmpla în condiţiile în care, din cauza taxelor, gazele din producţia internă devin mult mai scumpe decât cele ruseşti, de import, netaxate, producătorii autohtoni trec la închiderea sondelor (şi, odată închise, nu mai pot fi redeschise!), iar ruşii ajung un cvasi-monopol pe piaţa românească?! Cam cum „ar juca” Moscova în această situaţie?! Cum se poate asigura siguranţa în aprovizionare, dacă pe ruşi „îi apucă” „să închidă robinetul” cu gaze?! Şi ce s-ar întâmpla cu securitatea energetică a ţării?! Dar cu siguranţa naţională?!

Aşa se întâmplă când autorităţile nu văd mai departe de „lungul nasului”! Pun taxe pentru a creşte veniturile la buget, dar care, în final, pot periclita chiar siguranţa naţională!

Liberalizare completă, fără prioritate pentru populaţie

Bruxellesul a obligat, practic, Bucureştiul să modifice Legea 123/2012, pentru a putea accesa fondurile europene în vederea construirii conductei de gaze BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria). Interconectorul, important pentru Europa pentru că va reduce dependența faţă de gazele rusești, în contextul materializării unor noi proiecte ce vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din Regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală, precum și a unor noi surse de gaze naturale în perimetrele off-shore din Marea Neagră, va avea o lungime totală de aproximativ 550 km pe teritoriul României. Valoarea estimată se ridică la 560 milioane euro, din care Comisia Europeană contribuie cu 179 de milioane de euro. Pentru această sumă, Bruxellesul a cerut autorităţilor de la Bucureşti să modifice Legea 123/2012, cel puţin în ceea ce priveşte prioritizarea furnizării de gaze naturale.

Astfel, legea prevedea, iniţial, că una dintre obligaţiile producătorilor interni este „să pună cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare acoperirii consumului pe piaţa reglementată, în conformitate cu reglementările ANRE privind respectarea graficului de liberalizare a preţurilor şi de asigurare a gazelor naturale pentru clienţii captivi, furnizorii având obligaţia respectării destinaţiei acestor cantităţi de gaze naturale; restul producţiei proprii, mai puţin cantitatea de gaze naturale aferentă consumului tehnologic definit la art. 100 pct. 35, va fi pus la dispoziţia pieţei concurenţiale”.

Prin modificările aduse prin OUG 64/2016, producătorii sunt obligaţi ca „până la data de 31 martie 2017, să pună cu prioritate la dispoziţia furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie, necesare acoperirii consumului clienţilor casnici, inclusiv cantităţile destinate producătorilor de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei, în conformitate cu reglementările ANRE şi cu respectarea graficului de liberalizare a preţurilor şi de asigurare a gazelor naturale pentru aceştia; furnizorii şi clienţii noncasnici care beneficiază de aceste cantităţi au obligaţia respectării destinaţiei acestor cantităţi de gaze naturale; restul producţiei proprii realizate de producători, mai puţin cantitatea de gaze naturale aferentă consumului tehnologic definit la art. 100 pct. 35, va fi pus la dispoziţia pieţei concurenţiale”.

Astfel, un lucru este clar: începând cu luna aprilie 2017, preţul gazelor din producţia internă se liberalizează complet, iar populaţia nu mai are prioritate.

Conform Legii 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale, „preţul de achiziţie a gazelor din producţia internă pentru piaţa reglementată se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort şi se actualizează de ANRE şi ANRM, în concordanţă cu prevederile Calendarului de eliminare treptată a preţurilor reglementate pentru clienţii finali”. Printre modificările la lege introduse prin OUG 64/2016, intrată în vigoare acum două săptămâni, art. 181, alineatul (5) arată, acum, că „până la data de 31 martie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi pentru producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort”. Altminteri spus, Guvernul va stabili preţul gazelor pentru populaţie până la sfârşitul lunii martie 2017. După această dată, preţul va evolua liber şi pentru consumatorii casnici!

Din acel moment ar trebui să se renunţe şi la suprataxa de 60% aplicată odată cu introducerea calendarului de liberalizare, tocmai pentru că dispare acest calendar!

Sau, cel puţin, aşa ar trebui să se întâmple! Dar, având în vedere cât de „întortocheate şi de nepătruns sunt căile autorităţilor”, am putea asista la prelungirea suprataxării, chiar dacă dispare calendarul de liberalizare! Şi asta pentru că, deşi se liberalizează preţul gazelor, statul nu vrea să renunţe la sutele de milioane de lei din taxarea supimentară. Fără să analizeze că, dacă va continua în acelaşi mod, va ajunge „să scoată de pe piaţă” producătorii interni, în favoarea importurilor de la Gazprom. Şi va ajunge să încaseze 60% din nimic!