Acţiunile Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, au înregistrat o scădere de peste 3% la debutul tranzacţiilor de săptămâna aceasta la Bursa de la Frankfurt. Directorul general John Cryan nu a reuşit să ajungă la o înţelegere amiabilă cu Departamentul american al Justiţiei (DoJ) pentru a pune capăt unei anchete ce vizează vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) înaintea crizei financiare, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
În week-end, John Cryan a fost la Washington, unde a participat la reuniunile de toamnă ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, iar analiştii sperau că se va implica personal în negocierile cu Departamentul american al Justiţiei, care a ameninţat banca germană cu o amendă de până la 14 miliarde de dolari.
„Speram că se va ajunge rapid la un acord”, a declarat un trader german.
În jurul orei 7:25 GMT, acţiunile primei bănci germane înregistrau o scădere de 2,81%, până la 11,75 euro, cel mai puternic declin înregistrat de o acţiune din indicele Dax-30 al bursei germane, după ce anterior a pierdut până la 3,4%.
După ce va afla valoarea amenzii finale impusă de DoJ, Deutsche Bank ar urma să emită noi acţiuni, să vândă active sau o combinaţie între cele două, pentru a se asigura că rezervele sale de capital vor rămâne în limitele cerute de organismele de reglementare.
Reamintim, Deutsche Bank se află într-o situaţie critică: se aşteaptă la o amendă extrem de mare în Statele Unite, în condiţiile în care expunerea pe derivative este de aproximativ 43.00 de euro (de 9 ori PIB-ul Germaniei, de trei ori PIB-ul SUA!).
Europenii se tem că un declin persistent al acţiunii băncii ar putea antrena scăderea titlurilor băncilor din zona euro, ceea ce ar putea afecta creditarea companiilor şi persoanelor fizice. Recent, economistul şef al Băncii Centrale Europene, Peter Praet, a subliniat temerile din interiorul BCE privind efectul ratelor scăzute ale dobânzilor asupra băncilor care se confruntă cu dificultăţi, transmit MarketWatch şi Reuters.
Într-un discurs rostit la Madrid, oficialul BCE a declarat că este „crucială” continuarea monitorizării efectelor politicilor BCE asupra „poziţiei şi perspectivelor sistemului bancar”. „Orice recalibrare a politicilor monetare ale BCE ar trebui să sprijine avansul economiei fără a submina stimulentele primite de bănci pentru a extinde creditarea”, a explicat Peter Praet.
Acesta se aşteaptă ca ratele scăzute ale dobânzilor să „domine o perioadă extinsă” şi a cerut o nouă consolidare a sistemului bancar din zona euro, inclusiv prin fuziuni transfrontaliere.
Declaraţiile oficialului BCE vin pe fondul prăbuşirii acţiunilor Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, pe fondul îngrijorărilor cu privire la stabilitatea sa, după ce Departamentul american al Justiţiei i-a impus o amendă de 14 miliarde de dolari pentru vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare.
BCE “se dă” echidistantă
Banca Centrală Europeană (BCE) „tratează toate băncile la fel, în conformitate cu reglementările”, a declarat luni, pentru agenţia EFE, un purtător de cuvânt al băncii, după ce cotidianul britanic „Financial Times” a relatat că Deutsche Bank a primit un tratament special la testele de stres din vară.
„Probele de rezistenţă din 2016 nu au fost un exerciţiu de aprobare sau de suspendare. Rezultatele sunt un factor care se completează cu deciziile de revizuire a supervizării din acest an şi cu procesul de evaluare”, a spus purtătorul de cuvânt al BCE.
Cotidianul britanic scria că banca germană Deutsche Bank a primit un tratament special la testele de stres din vară, datorită unei concesii făcute de supervizorul său, BCE.
Conform cotidianului, în rezultatele testelor, în cazul Deutsche Bank, au fost incluse beneficiile obţinute din vânzarea participaţiei la banca sa chineză Hua Xia, deşi acest acord nu fusese finalizat la sfârşitul lui 2015, data limită pentru a fi inclusă această tranzacţie. Vânzarea Hua Xia a fost stabilită în decembrie, dar nu este încă finalizată, deşi banca este încrezătoare că procesul se va încheia anul acesta.
Cazul Hua Xia, precizează FT, a fost menţionat într-o notă a testelor de stres privind Deutsche, dar niciuna dintre celelalte bănci evaluate la teste nu au avut menţiuni similare, deşi o parte dintre ele aveau acorduri similare, dar nu erau încheiate la finele lui 2015.
Cotidianul semnalează cazul băncii spaniole Caixabank, care a completat vânzarea activelor străine cu 2,65 miliarde euro către compania Criteria Holding, consorţiul său industrial, în martie, dar nu i s-a permis ca beneficiile acestei tranzacţii să fie menţionate în rezultatele sale.
Cazul Caixabank era diferit de cel al Deutsche Bank, deoarece era vorba despre o operaţiune în interiorul grupului şi de un schimb de active.
Atât Autoritatea Bancară Europeană, cât şi BCE, vor trebui să dea undă verde rezultatelor fiecăreia dintre cele 37 de bănci pe care Banca Centrală Europeană le-a supervizat direct.
Facilitate de urgenţă
Nouă bănci din zona euro au împrumutat, recent, 2,8 miliarde de dolari de la o facilitate de urgenţă oferită de Banca Centrală Europeană, una dintre cele mai mari accesări săptămânale înregistrate după criza financiară, în condiţiile în care problemele de la Deutsche Bank şi noile reglementări introduse de autorităţile americane au făcut mai dificilă obţinerea de finanţare în dolari de pe piaţă, transmite Reuters.
Identitatea celor nouă bănci nu a fost dezvăluită şi nici motivele pentru care acestea au decis să recurgă la finanţarea relativ scumpă oferită de BCE. Însă, o serie de surse din mediul bancar a precizat că băncile din zona euro au dificultăţi în a împrumuta dolari de pe piaţă, din cauza noilor reglementări introduse de autorităţile americane. În plus, problemele cu care se confruntă Deutsche Bank, care riscă o amendă de 14 miliarde de dolari, au făcut şi ele mai dificilă obţinerea de finanţare în dolari de către băncile din zona euro.
În aceste condiţii, băncile din zona euro au decis să recurgă la finanţarea oferită de BCE, care le permite să împrumute câţi dolari vor, cu condiţia să aibă garanţii, utilizând o linie swap pe care a creat-o Rezerva Federală americană în perioada crizei financiare.
„Există numeroase probleme cu finanţarea în dolari pe piaţă pentru băncile europene”, a declarat o sursă din mediul bancar.
Participarea băncilor la licitaţiile de dolari ale BCE, care sunt mai scumpe decât împrumuturile de pe piaţă, a scăzut în ultimii trei ani, pe măsură ce pieţele s-au calmat, iar firmele au reînceput să îşi acorde credite între ele. De exemplu, la majoritatea licitaţiilor organizate după 2014 au fost primite oferte de doar câteva zeci de milioane de dolari, în timp ce la licitaţia de săptămâna trecută cantitatea împrumutată a urcat brusc până la cel mai ridicat nivel de după 2013.
Împrumuturile sugerează că ar putea avea loc o modificare fundamentală a condiţiilor de pe piaţă.


