Acasă EconomieComunicatii & IT Orange, Vodafone și Telekom, amendate cu 900.000 lei

Orange, Vodafone și Telekom, amendate cu 900.000 lei

de A

ancomAutoritatea Națională pentru Administrate și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a amendat operatorii Orange, Vodafone și Telekom cu 900.000 de lei în total pentru neîndeplinirea obligațiilor de acoperire prevăzute în licențele de utilizare a spectrului de frecvențe radio câștigate în urma procedurii de selecție organizate în anul 2012.

Compania Vodafone a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 720.000 de lei. Orange România a fost amendată cu 120.000 de lei, în timp ce Telekom Romania a primit o amendă de 60.000 de lei.

„Cei trei furnizori de comunicații electronice sancționați vor trebui să achite contravaloarea amenzilor contravenționale către bugetul de stat și să își îndeplinească obligațiile de acoperire prevăzute în licențele de utilizare a spectrului de frecvențe radio”, spun oficialii ANCOM.

În cadrul licitației de spectru desfășurată în anul 2012, autoritatea a impus operatorilor Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone, care au dobândit drepturi de utilizare a frecvențelor radio în benzile de frecvenţe sub 1 GHz (800 MHz şi/sau 900 MHz), obligația de a acoperi fiecare un anumit număr din cele 676 de localități nedeservite cu rețele de comunicații mobile de bandă largă, proporțional cu resursele de spectru câștigate.

„Astfel, Vodafone și Orange au avut fiecare obligația de a acoperi câte 225 de localități rurale, Cosmote 169, iar RCS&RDS 57 de localități rurale. Termenul până la care operatorii aveau obligaţia de a acoperi aceste localități a fost 5 aprilie 2016”, a anunţat luni ANCOM.

Autoritatea a desfășurat, din data de 6 aprilie, o campanie de verificare a modului în care operatorii și-au îndeplinit obligația de acoperire cu rețele de comunicații mobile în localităţile rurale precizate în licențele primite.

În urma controalelor ANCOM, s-a constatat neîndeplinirea de către Vodafone România a obligațiilor de acoperire a 72 de localități din cele care îi reveneau conform licenței obținute.

În cazul Orange România, s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor în 12 localități, în timp ce Telekom Romania Mobile Communications nu și-a îndeplinit obligația de acoperire a 6 localități.

În a doua jumătate a anului 2012, ANCOM a organizat procedura de selecție în urma căreia care au fost acordate drepturile de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de 800 MHz, 900 MHz, 1.800 MHz şi 2.600 MHz pentru furnizarea de rețele publice de comunicații electronice și de servicii de comunicaţii mobile – voce şi date, până în anul 2029. Pentru prima dată în România licenţele de utilizare a frecvențelor radio s-au acordat printr-o procedură de selecţie competitivă. Preţul de pornire pentru taxa de licență aferentă fiecărui bloc de frecvențe din cele patru benzi a fost stabilită prin hotărâre de Guvern, taxele de licenţă stabilite în urma licitaţiei având o valoare totală de 682,13 milioane euro.

În cadrul procedurii de selecție, Cosmote Romanian Mobile Telecommunications şi-a adjudecat 1 bloc în banda de 800 MHz, 2 blocuri în banda de 900 MHz, 5 blocuri în banda de 1.800 MHz şi 2 blocuri în banda de 2.600 MHz (FDD), iar Orange România a obţinut 2 blocuri în banda de 800 MHz, 2 blocuri în banda de 900 MHz, 4 blocuri în banda de 1.800 MHz şi 4 blocuri în banda de 2600 MHz (FDD).

Operatorul RCS&RDS şi-a adjudecat 1 bloc în banda de 900 MHz, iar Vodafone Romania a câştigat 2 blocuri în banda de 800 MHz, 2 blocuri în banda de 900 MHz, 6 blocuri în banda de 1800 MHz şi 1 bloc de 15 MHz în banda de 2600 MHz (TDD). Compania 2K Telecom a câştigat 2 blocuri de 15 MHz în banda de 2600 MHz (TDD).

Toate licențele de utilizare a spectrului de frecvențe obținute în urma licitației sunt valabile în perioada 2014 – 2029.

Licenţele acordate prevedeau în sarcina operatorilor și obligaţia de a acoperi cu prioritate un număr de 676 de localităţi nedeservite de reţele de comunicaţii de bandă largă, termenul limită pentru îndeplinirea acestei obligații fiind 5 aprilie 2016.

din aceeasi categorie