Acasă Economie Soluții europene pentru comunitățile miniere afectate de închideri de mine

Soluții europene pentru comunitățile miniere afectate de închideri de mine

de M G

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), prin echipa ROMECO, partener în proiectul European EUMINDA, a organizat, recent, la Universitatea din Petroșani, workshopul regional cu tema „Consolidarea capacității juridice. Lecții din evoluția inter pares EUMINDA și transferabilitatea lor în cadrul național”, dedicat consolidării capacității juridice și administrative în gestionarea efectelor pe termen lung ale activităților miniere, se arată într-un comunicat de presă.

Subiectul central al workshopului l-a constituit prezentarea concluziilor celei de-a treia reuniuni interregionale EUMINDA de la Heerlen (Olanda), fiind sintetizate experiențele partenerilor olandezi în ceea ce privește compensarea prejudiciilor cauzate de activitățile miniere istorice, regenerarea socio-economică a fostelor comunități miniere prin programul Heerlen-Noord și reconversia ecologică a fostei cariere ENCI din Maastricht. Au fost evidențiate relațiile dintre cadrul juridic, responsabilitățile autorităților, monitorizarea post-închidere și implicarea comunităților în proiectele de regenerare.

Un subiect distinct l-a constituit sesiunea bilaterală de evaluare inter pares (peer review) România–Olanda, organizată online, cu participarea Open Universiteit și ROMECO. Prezentarea a urmărit mecanismul de sprijin aplicabil daunelor miniere istorice din Limburgul de Sud și comparația cu regulile generale ale răspunderii civile, respectiv cu sistemul special de compensare utilizat în Groningen. Au fost abordate stabilirea legăturii de cauzalitate, evaluarea tehnică a prejudiciilor, condițiile de eligibilitate, modalitatea de soluționare a cererilor și sursele de finanțare.

În acest context, din perspectiva României, interesul principal a vizat identificarea unor elemente procedurale și instituționale care ar putea fi analizate în continuare: facilitarea accesului cetățenilor la informații și expertiză, existența unui punct de contact, asigurarea unei evaluări tehnice independente și clarificarea etapelor administrative. S-a subliniat că exemplele prezentate reprezintă repere pentru schimbul de experiență și pentru evaluarea transferabilității, fără a presupune o decizie de preluare a mecanismului olandez în legislația națională.

Aportul mediului academic a fost susținut de cercetătorii Universității din Petroșani și ai Universității din București, care au prezentat soluții de fitomanagement, bioeconomie și monitorizare geofizică a riscurilor.

Astfel, dr. ing. Mădălina-Flavia Ioniță (Universitatea din Petroșani) a evidențiat rolul cercetării aplicate, al fitomanagementului și al bioeconomiei în refacerea ecologică și reutilizarea patrimoniului industrial minier, se mai arată în comunicat.

La rândul său, conf. univ. dr. ing. Emilia Dunca (Universitatea din Petroșani) a propus oportunitatea creării unui centru-pilot în Valea Jiului dedicat monitorizării și gestionării durabile a teritoriilor post-miniere, prin parteneriat între mediul academic și autorități.

De asemenea, prof. univ. dr. ing. Sabina Irimie (Universitatea din Petroșani) a abordat evaluarea efectelor exploatărilor miniere și clarificarea responsabilităților pentru prejudiciile produse, prin raportare la modelele și experiența europeană.

În intervenția sa, lect. dr. ing. Florina Țuluca (Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București) a  prezentat rezultatele vizitei de studiu GeoViSTA2026 de la Teliucu Inferior, subliniind importanța metodelor geofizice în monitorizarea stabilității iazurilor de decantare și a terenurilor afectate.

Nu în ultimul rând, Radu Cătălin Brumar (viceprimarul comunei Teliucu Inferior) a prezentat un proiect local de 2 milioane euro, finanțat prin Programul Tranziție Justă, orientat pe reconversia fostei cariere miniere într-o zonă de agrement și dezvoltare comunitară, demonstrând, astfel, că reconversia este deja în derulare.

„Prin proiectul EUMINDA nu propunem doar analize juridice, ci facilităm un dialog direct între autorități, cercetători și administrațiile locale. Experiența europeană ne arată că regenerarea fostelor situri extractive necesită o abordare integrată, în care expertiza tehnică și soluțiile de mediu deschid drumul către noi investiții comunitare”, au precizat reprezentanții echipei ROMECO, citați în comunicat.

Observațiile și ideile valoroase colectate la Petroșani vor fundamenta dezvoltarea instrumentelor interactive de consultare ale proiectului EUMINDA, pregătind totodată terenul pentru următoarea reuniune interregională din martie 2027 de la Mieres, Spania. Prin continuarea dialogului deschis între autorități, mediul academic și comunitățile locale, MEDAT (ROMECO) își reconfirmă angajamentul de a aduce bunele practici europene în sprijinul unei tranziții durabile și sigure pentru regiunile miniere.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.