Ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, a avertizat miercuri, în timpul unei întâlniri avute la Moscova cu omologul său francez Segolene Royal, asupra riscului unor perturbări în livrarea de gaze naturale ruseşti către Europa pe perioada iernii, în pofida recentului acord în domeniu încheiat între Moscova şi Kiev.
Aproape 15% din gazele consumate în Europa tranzitează teritoriul ucrainean, dar diferendul dintre Moscova şi Kiev cu privire la preţul pentru gazul rus nu a permis asigurarea unui volum corespunzător de gaz în rezervoarele din Ucraina, astfel încât tranzitul spre consumatorii europeni să aibă loc într-un mod fluid şi neîntrerupt, scrie Agerpres.
De amintit că, la începutul lunii iulie a acestui an, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale pentru Ucraina după ce Kievul nu a plătit în avans sumele necesare pentru achiziţiile de gaz. La sfârşitul lunii septembrie, după lungi şi dificile negocieri mediate de UE, Rusia şi Ucraina au ajuns la o soluţie de compromis cu privire la aşa-numitul ‘pachet de iarnă’ care să permită aprovizionarea cu gaz a Ucrainei în perioada octombrie 2015 – martie 2016. În urma acestei înţelegeri, concernul rus Gazprom a reluat la 12 octombrie livrările de gaze naturale către Ucraina.
Ministrul ucrainean al energiei, Volodimir Demcişin, declara recent că Ucraina nu poate atinge până la sfârşitul acestui an nivelul de 19 miliarde de m3 la rezervele de gaz pe care îl spera, el estimând acest nivel la 17,2 miliarde de m3, ceea ce în general reprezintă un risc pentru livrările de gaz către Europa.


