Turismul montan neglijat

România se înscrie în circuitul turistic internaţional cu valori turistice unicat atât din categoria resurselor turistice naturale, cât şi cultural, a căror valorificare inteligentă ar putea determina creşterea substanţială a rolului industriei turismului în cadrul economiei naţionale, cu efecte pozitive la nivelul întregii societăţi. În prezent, în ţara noastră, turismul are o contribuţie directă de 5,2% în PIB şi indirectă de 6,3% din PIB, precum şi o contribuţie directă privind ocuparea forţei de muncă de 1,9% şi indirectă de 3,1%. O importanţă deosebită ar putea să o aibă turismul montan, dar acesta este neglijat de autorităţi. Într-adevăr, iniţiativele private reuşesc să ducă la dezvoltarea acestui sector, dar, din păcate, destul de haotic şi mai ales de week end.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna iulie 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creşteri cu 24,8 %, respectiv cu 20,8 %. Comparativ cu luna iulie 2014, în luna iulie 2015, la punctele de frontieră, s-au înregistrat creşteri atât la sosirile vizitatorilor străini, cu 13,3%, cât şi la plecările în străinătate ale vizitatorilor români, cu 14,8 %.

Prin relief, aşezare geografică şi potenţial turistic, ţara noastră dispune de condiţii favorabile dezvoltării turismului montan. Zonele turistice montane sunt concentrate în jurul arcul carpatic, staţiunile montane amenajate fiind diferenţiate sub aspectul ofertei turistice asigurate, altitudinii la care sunt localizate şi, corespunzător, al atractivităţii exercitate asupra cererii turistice.

Totuşi, România nu are nicio staţiune care să se mândrească cu zeci de kilometri de pârtii de schi, aşa cum se găsesc, de exemplu, în Franţa, Austria sau Italia.

În afara amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă, celelalte dotări de agrement sunt slab reprezentate. Agrementul sportiv se realizează prin terenuri de sport şi un număr foarte redus de piscine acoperite, spa-uri sau patinoare, arată Codruţa Adina Chicoş în teza sa de doctorat, “Fundamentarea strategiilor de marketing în turismul montan românesc“.

În cele mai multe staţiuni, agrementul se bazează, în special, pe drumeţia montană, mai ales ca acţiuni neorganizate; se organizează programe de vizitare a obiectivelor turistice din apropiere (peşteri, cascade, castele mănăstiri, etc.). Interesul mondial pentru practicarea turismului de aventură s-a manifestat şi în ţara noastră, astfel că zona Munţilor Făgăraş, Piatra Craiului, Bucegi, staţiunea Gura Humorului, Valea Bistriţei ş.a., s-au impus prin oferte turistice specifice.

În România sunt incluse 18 staţiuni şi zone montane de interes local din ţara noastră: Arieşeni, Băile Homorod, Borşa, Bran, Cheia, Durău, Harghita Băi, Izvorul Mureşului, Moieciu, Păltiniş, Părăul Rece, Praid, Semenic, Straja, Stâna de Vale, Timişu de Sus, Zona Fântânele şi Zona Muntele Băişorii.

Personalul unităţilor de turism se caracterizează prin nivel redus de calificare şi solicitudine. De altfel, mulţi patroni nici nu pun accent pe acest element, apreciind, mai degrabă, disponibilitatea angajaţilor şi dorinţa de a îndeplini concomitent mai multe funcţii. Pe de altă parte, lucrătorii nici nu au motivaţia muncii, ca urmare a salariilor scăzute, tot comportamentul lor fiind grevat de acest element. De remarcat, conform INS, cele mai mici salarii se înregistrează în domeniul „hoteluri şi restaurante”. Astfel, în luna iulie, salariul mediu net pe economie a fost de 1.848 lei, iar în domeniul „hoteluri şi restaurante” – 1.088 lei. Spre comparaţie, în domeniul extragerii petrolului şi gazelor naturale, salariul mediu net a fost, în luna iulie 2015, de 4.907 lei.

Avantajele semnificative ale turismului montan din ţara noastră sunt determinate de frumuseţea peisajelor, apropierea faţă de marile centre urbane, ceea ce reduce considerabil timpul de deplasare şi preţurile totale mai scăzute în raport cu ofertele internaţionale. Aceste avantaje fundamentează însă, un dezavantaj major, acela al transformării turismului montan într-un turism de week-end, cu toate efectele negative asociate: concentrarea activităţii la sfârşit de săptămână, cu aglomeraţie şi servicii de calitate îndoielnică, perioade de inactivitate la mijlocul săptămânii, încasări incerte, incertitudini legate şi de acoperirea cheltuielilor fixe, inclusiv a celor de personal etc.