Un număr de 25 de bănci din Europa nu au trecut examenele destinate măsurării capacităţii lor de a face faţă unei noi crize economice, având un deficit de capital cumulat de 25 de miliarde de euro, a anunţat Banca Centrală Europeană (BCE) cu prilejul publicării rezultatelor testelor de stres la care au fost supuse principalele 130 de bănci europene, se arată într-un comunicat al BCE. Pe de altă parte, toate băncile din afara zonei euro ce au fost verificate au trecut testele.
„Acest exercițiu unic și riguros este un reper major în pregătirea pentru mecanismul de supraveghere unic, care va deveni pe deplin operațional în luna noiembrie”, a declarat Vítor Constâncio, vicepreședinte al BCE. „Acest lucru fără precedent de revizuire în profunzime a pozițiilor celor mai mari bănci va spori încrederea publicului în sectorul bancar. Prin identificarea problemelor și a riscurilor, aceasta va ajuta la repararea bilanțurilor și va face băncile mai rezistente și robuste. Acest lucru ar trebui să faciliteze mai mult creditarea în Europa, ceea ce va ajuta la creșterea economică”, a mai spus Constâncio în comunicat.
Evaluarea, care a constat în analiza calității activelor (ECA, AQR) și un test de stres, a găsit un deficit de capital de 25 miliarde euro, la 25 de bănci. Doisprezece dintre cele 25 de bănci au acoperit deja deficitul de capital prin majorarea capitalului lor cu 15 miliarde euro în 2014. Restul băncilor trebuie să pregătească planuri de redresare în termen de două săptămâni şi vor avea până la nouă luni pentru a acoperi deficitul de capital.
Analiza calităţii activelor a relevat că, la sfârșitul anului 2013, activele băncilor trebuiau ajustate cu 48 de miliarde euro. Mai mult, folosind o definiție standard pentru expunerile neperformante (toate obligațiile care sunt 90 zile restante, care sunt depreciate sau în default), s-a constatat că expunerile neperformante ale băncilor au crescut cu 136 miliarde euro, ajungând la un total de 879 miliarde de euro.
De la anunțarea exercițiului de evaluare a băncilor, în luna iulie 2013, cele mai mari 30 de bănci participante au întreprins diverse măsuri, inclusiv de a-şi majora capitalul cu 60 de miliarde euro, pentru a consolida bilanțurile lor cu un total de peste 200 de miliarde euro. Unele dintre măsurile luate în 2013 au redus insuficiențele constatate de evaluare; unele măsuri adoptate în 2014 ar putea conta spre acoperirea deficitului de capital.
Pentru a trece testele de stres al BCE, o bancă ar fi trebuit să menţină un capital core Tier 1 de cel puţin 8% în cel mai probabil scenariu economic pentru următorii trei ani şi un capital de cel puţin 5,5% potrivit unui scenariu advers.
Evaluarea a avut ca scop consolidarea bilanțurile băncilor, creşterea transparenței și redobândirea încrederii în bănci. Cele 130 de bănci care au fost examinate reprezintă active de 22.000 miliarde euro, adică 82% din totalul activelor bancare din zona euro.
La evaluare au participat peste 6.000 de experți din întreg mecanismul de supraveghere, care au examinat mai mult de 800 de portofolii individuale în detaliu, printre altele, şi au realizat o analiză minuțioasă a calității creditelor a 119.000 debitori ai băncilor.
Astfel, toate marile bănci europene au trecut testele de stres. Eşecurile sunt concentrate în rândul băncilor italiene, cu nouă instituţii care nu au trecut testele, precum şi în rândul băncilor greceşti şi cipriote, cu câte trei instituţii din fiecare ţară. Urmează câte două bănci din Belgia şi Slovenia, urmate de câte o bancă din Franţa, Germania, Austria (Volksbanken), Irlanda şi Portugalia. În cazul băncilor italiene, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA, a treia mare bancă italiană, are cel mai mare deficit de capital de acoperit, 2,1 miliarde de euro, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Astfel, băncile care n-au trecut testele europene sunt:
Volksbanken (Austria, testul de stres), AXA Bank Europe (Belgia şi Franţa – stres), Dexia (Franţa/Belgia, stres), Bank of Cyprus (Cipru, AQR şi stres), Co‐operative Central Bank (Cipru, stres), Hellenic Bank (Cipru, AQR şi stres), Münchener Hypothekenbank (Germania, AQR şi stres), Caisse De Refinancement de l’habitat (Franţa, AQR), Eurobank (Grecia), National Bank of Greece (Grecia), Piraeus Bank (Grecia, stres), Permanent TSB (Irlanda, stres), Banca Carige (Italia), Banca Monte dei Paschi di Siena (Italia, Banca Piccolo Credito Valtellinese (Italia, stres), Banca Popolare Dell’Emilia Romagna (Italia, stres), Banca Popolare Di Milano (Italia), Banca Popolare di Sondrio (Italia, stres), Banca Popolare di Vicenza (Italia), Banco Popolare ‐ Società Cooperativa (Italia, testul de stres), Veneto Banca (Italia, stres), Banco Comercial Portugues (Portugalia, stres), Nova Kreditna Banka Maribor (Slovenia, AQR) şi Nova Ljubljanska Banka (Slovenia, AQR).
De remarcat, în România funcţionează Volksbank, Eurobank (banca mamă a Bancpost), National Bank of Greece (Banca Românescă), Bank of Cyprus, Veneto Banca (Banca Italo – Romena) şi Piraeus Bank
Pe de altă parte, toate băncile din afara zonei euro, inclusiv cele din Marea Britanie, Danemarca, Norvegia şi Polonia, au trecut testele de stres administrate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite DPA. EBA a analizat 123 de instituţii bancare din întreaga Europă, inclusiv din statele care nu aparţin zonei euro.
Potrivit EBA, toate băncile din ţările care nu sunt membre ale zonei euro au suficient capital pentru a face faţă unei noi perioade de instabilitate economică. EBA a adăugat că, de la începutul anului, cele 123 de bănci pe care le-a analizat au strâns noi fonduri, în valoare de 53,6 miliarde de euro.
Volksbanken n-a trecut examenul
Grupul bancar Oesterreichische Volksbanken AG (OVAG), la care statul austriac deţine 43% din acţiuni, nu a reuşit să treacă testele de stres, în condiţiile în care Banca Central Europeană a identificat un deficit de capital de 865 milioane de euro, transmite EFE.
Anunţul BCE nu constituie o surpriză, în condiţiile în care ministrul austriac de Finanţe, Hans Joerg Schelling, anunţase, deja, încă de vineri, că grupul bancar ar putea să nu treacă testele de stres. “Acest lucru era cunoscut, aşa că nu va fi nicio surpriză în acest sens“, a declarat Schelling.
La începutul lunii octombrie, OVAG a anunţat că intenţionează să se restructureze singură, pentru a evita situaţia în care contribuabilii să fie nevoiţi să injecteze din nou capital. Instituţia centrală a grupului Volksbanken, care include mai multe zeci de bănci regionale, îşi va transfera serviciile de bază către un alt grup bancar, cel mai probabil în prima jumătate a anului 2015. Restul operaţiunilor urmează să fie transferate în următorii ani către o divizie care nu va deţine o licenţă bancară, ceea ce înseamnă că nu va trebui să îndeplinească cerinţele minime de capital impuse băncilor.
Comisia Europeană a fost de acord cu intervenţia Guvernului austriac în sprijinul OVAG, în 2012, dar a cerut, în schimb, un program de restructurare, care interzice noi injecţii de capital din partea statului. Tot în conformitate cu planurile aprobate de Uniunea Europeană, până la finele lui 2015, Volksbanken trebuie să vândă şi pachetul de 51% pe care îl deţine la divizia bancară din România. În prezent, reţeaua de sucursale Volksbank din România este alcătuită din 130 de unităţi, dintre care 23 sunt în Bucureşti.
Erste este OK
Grupul bancar austriac Erste Group şi subsidiara sa din Slovacia, Slovenská Sporitežňa, au trecut testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană, a anunţat instituţia bancară prin intermediul unui comunicat de presă.
“Erste Group a trecut cu succes evaluarea calităţii activelor (AQR – ECA) şi testele de stres asociate derulate de către Autoritatea Bancară Europeană (EBA), respectiv Banca Centrală Europeană (BCE), confirmându-şi statutul de una dintre cele mai bine capitalizate bănci austriece mari. Rata capitalului de rangul 1 (CET 1), Basel 3 implementat parţial, ajustată conform AQR s-a situat, la sfârşitul anului 2013, la 10% (cerinţa minimă: 8%)“, se precizează în comunicat.
În scenariul advers al testului de stres, rata capitalului de rang 1 s-a situat la 7,6%, peste cerinţa minimă de 5,5%, se mai arată în comunicat.
Preşedintele Erste Group, Andreas Treichl, susţine că verdictul BCE arată că Erste Group are capitalizarea adecvată şi un model de business potrivit pentru Europa Centrală şi de Est. “Rezultatul de astăzi reprezintă o bază solidă pentru a ne atinge obiectivele pentru 2015 şi pe mai departe“, a subliniat Treichl.
În plus, instituţia susţine că, în baza dialogului de supraveghere cu BCE, nu se anticipează creşterea provizioanelor de risc ca urmare a rezultatului testului.
“Ca urmare a creşterii provizioanelor de risc în România şi Ungaria, conform anunţului din 3 iulie 2014, şi în baza dialogului de supraveghere cu BCE, nu se aşteaptă să fie necesară constituirea de provizioane de risc suplimentare drept consecinţă a ajustărilor legate de AQR“, se mai arată în comunicat.
Subsidiara din Slovacia a Erste Group, Slovenská Sporitežňa, a fost supusă separat evaluării privind calitatea activelor şi testului de stres şi, de asemenea, a trecut cu succes testul. “Rata capitalului de rang 1 (CET 1), Basel 3 implementat parţial, s-a situat în urma AQR la 19,5% la sfârşitul anului 2013, faţă de cerinţa minimă de 8%, şi în scenariul advers al testului de stres la 19,5%, comparativ cu pragul minim de 5,5%“, se mai arată în comunicatul Erste Group.
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare în estul Uniunii Europene, cu aproximativ 45.000 de angajaţi, care deservesc 16,6 milioane de clienţi, în 2.900 de agenţii din Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de peste 16 miliarde euro.
Pe de altă parte, Consiliul de Supraveghere al Erste a aprobat înfiinţarea unei divizii pentru operaţiunile de retail la nivelul grupului, urmând ca operaţiunile corporate să fie transferate, gradual, către băncile locale, schimbări care presupun şi mişcări de personal.
“Această repoziţionare strategică a Grupului implică şi schimbări de personal în 2015. Peter Bosek, în prezent membru în board-ul Erste Bank Oesterreich, va deveni membru în Board-ul Holdingului, responsabil cu operaţiunile de retail atât din Austria, cât şi la nivel de grup. Jozef Síkela, CEO al subsidiarei Slovenská sporitežňa, va prelua poziţia de manager al diviziei Corporate şi Pieţe din Erste Group de la Franz Hochstrasser, care părăseşte board-ul“, se precizează în comunicat.
De asemenea, Erste informează că Herbert Juranek, COO al Erste Group, va părăsi conducerea instituţiei, iar o decizie cu privire la succesorul său va fi luată în săptămânile viitoare.
“Peter Bosek are o experienţă vastă în retail banking. Împreună cu echipa sa, a avut un mare succes în poziţionarea diviziei de retail pe piaţa din Austria şi a făcut progrese importante în zona de banking digital. Peter Bosek este alegerea firească pentru noi, având în vedere că a condus mulţi ani activitatea de retail“, a declarat preşedintele Erste Group, Andreas Treichl.
Pe lângă întărirea businessului de retail la nivel de holding, Erste Group va transfera responsabilitatea operaţiunilor corporate mai mult către băncile locale. “Implementarea acestei strategii va fi condusă de Jozef Síkela, care îl înlocuieşte pe Franz Hochstrasser în poziţia de membru al Board-ului Erste.


